HENRI-CHARLES PUECH (1902-1986)

Filozof ca formatie, H.C. Puech s-a orientat, sub conducerea lui Emile Brehier si a lui Leon Robin, spre studiul filosofiei grecesti, indeosebi spre neoplatonism si hermetism, dupa care interesul sau s-a indreptat spre doctrinele din perioada crestinismului timpuriu. Ulterior, ca Presedinte al departamentului de Stiinte Religioase la Ecole Pratique des Hautes Etudes, a exercitat o influenta hotaritoare in dezvoltarea considerabila pe care studiile patristice au cunoscut-o in Franta, mai ales dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.

Dupa descoperirea depozitului de manuscrise maniheene de la Fayum, Puech se va dedica studiului acestora. Rezultatele cercetarii sunt adunate in cartea Le manicheisme, son fondateur, sa doctrine, publicata in 1949, care ramine si astazi, prin bogatia si siguranta informatiei o lucrare de referinta.

O alta descoperire importanta are loc la Nag Hammadi, in Egipt, intre 1945 si 1946. O bogata colectie de codexuri gnostice in copta, din sec. al IV-lea, va capta interesul savantilor din lumea intreaga.  Ca membru al comitetului international instituit pentru valorificarea acestor manuscrise, H.-C.Puech va juca un rol de frunte in identificarea si publicarea textelor respective.

Din 1934 devine directorul publicatiei Revue de l' Histoire des Religions;

Din 1952 este seful catedrei de Istoria religiilor la College de France, post in care isi va desfasura activitatea timp de 20 de ani.

Ca presedinte al Asociatiei Internationale pentru Studierea Istoriei Religiilor, Puech s-a bucurat de o apreciere generala.

Dintre operele sale amintim: 

Le Manicheisme, Paris, 1949.

"Le Manicheisme" in: Istoria religiilor, lucrare colectiva, elaborata sub directia sa, vol.II, Gallimard, Paris, 1972.

Histoire des religions, 3 vol., Paris, Gallimard, 1970.

En quete de la gnose, 2 vol., Paris, Gallimard, 1978.

Sur le manicheisme et autres essais, Paris, Flammarion, 1979.