Scrierea cunoscuta sub denumirea de Diatessaron, redactata de Tatian catre 175 d.Hr., este cea mai renumita incercare de armonizare a celor patru Evanghelii. Ori de cate ori a fost realizat, un astfel de demers a presupus alcatuirea unei naratii unice, urmarindu-se in special eliminarea suprapunerilor si a afirmatiilor aparent contradictorii din cele patru Evanghelii. Astfel, in Diatessaron-ul lui Tatian, 56 de versete din Evangheliile canonice nu au fost preluate, printre acestea regasindu-se cele doua genealogii aparent ireconciliabile ale lui Iisus (una in Evanghelia lui Matei si alta in Evanghelia lui Luca), impreuna cu pericopa despre adulter (Ioan 7,53 - 8,11). Interventiile lui Tatian asupra textului propriu-zis au fost minime; in schimb, pentru a cuprinde intregul material canonic, Tatian a creat propria sa secventa narativa, indepartandu-se astfel de succesiunea si ordinea episoadelor din fiecare dintre cele patru Evanghelii.

In perioada de inceput a crestinismului, Diatessaron s-a bucurat de o larga apreciere. Theodoret a descoperit mai mult de doua sute de copii ale operei "pastrate cu respect in biserici", iar "Invatatura lui Addai" (o scriere aparuta la Edessa, in sec. II-III) pare sa identifice pur si simplu Diatessaron cu Noul Testament. Totusi tendinta generala a Bisericii a fost de a pastra separat in Canon cele patru Evanghelii si de a suprima orice incercare de alcatuire, pe baza lor, a unor texte evanghelice unificate.

Rezumand, putem afirma urmatoarele:

- in perioada crestinismului primar, Diatessaron a fost citit in mai toate bisericile siriene, fiind comentat de eruditi cu titlu de evanghelie;

- de-a lungul timpului a cazut sub condamnarea cel putin a unora dintre conducatorii Bisericii, care au facut eforturi deosebite pentru a-l elimina;

- un comentariu asupra lui a fost tradus in armeana (probabil in secolul al V-lea); intrucat a fost neincetat discutat de catre comentatori, s-a dorit ca un nou manuscris siriac al lui, realizat in secolul al IX-lea, sa fie folosit pentru a usura munca de reproducere in araba la inceputul secolului al XI-lea. Acest nou manuscris a continuat sa fie copiat pana la sfarsitul secolului al XII-lea, iar cel al editiei arabe pana in secolul al XIV-lea.

-  Diatessaron a fost folosit in liturghia si in lectiunile Bisericii siriene pana la aparitia Bibliei siriace (Pesita). Sfantul Isaac Sirul a scris un amplu comentariu la aceasta carte.

Diatessaron deschide un camp de studiu foarte larg. In ce limba a fost scris? Avand in vedere opinia imbratisata de un numar din ce in ce mai mare de savanti ca a fost redactat in siriaca, se ridica intrebarea daca a fost o traducere sau doar o compilatie. Exista apoi o multitudine de chestiuni ce asteapta un raspuns: cum se raporteaza la data si la alcatuirea evangheliilor canonice; cum se explica faptul deosebit de a fi tinut atat de mult timp locul acestor evanghelii; cat de justificat este marele interes pe care i l-au aratat nu numai comentatorii crestini ci si teologii arabi? Toate acestea impreuna cu numeroase alte aspecte pot face din Diatessaron obiectul unor cercetari interesante.