Despre carte:
Jubran (sau Gibran cum este
cunoscut indeosebi in lumea occidentala) a fost un artist, un
ganditor, un poet. Si, fiind toate acestea, a fost, in toate, un umanist, un
mistic si un desavarsit moralist. "Daca vreti sa stiti ce este Jubran - spunea
Emil Murakkadeh - inchipuiti‑va un Lamartine, un Alfred de Musset in
sensibilitatea lui, un Eminescu in gandirea si in suferinta lui sufleteasca.... Jubran a trait viata in cautarea Cuvantului.... A fost ca filosoful Diogene in
cautarea Adevarului si ca Socrate in fata paharului cu otrava".
Atunci cand, dupa o febrila lupta cu sine insusi si cu
Cuvantul, punea punctul de incheiere a uneia dintre cele
mai cunoscute si mai traduse opere ale sale,
"Profetul", putea sa pronunte aceasta fraza: "In sfarsit, Cuvantul a fost
rostit, Cuvantul pe care il port in mine inca de la nastere, fiindca am
fost trimis in lume pentru ca sa‑l fac auzit". Iar cand, departe de tara natala,
se stingea din viata, intr‑un spital din New York, cotidianul "The New York Sun" ii anunta trecerea in
eternitate cu aceste cuvinte: "A murit un Profet!".
A vorbi despre Jubran Khalil Jubran
doar ca despre "poetul" Jubran inseamna a savarsi o nedreapta si restrictiva
"etichetare". Este adevarat ca, din punct de vedere al istoriei literare, el
apartine romantismului tarziu, dar, fiind poet, eseist, prozator, moralist,
pictor, Jubran este romantic prin temperament si unul dintre marii
intai‑statatori ai literaturii arabe moderne.
Volumul pe care il propunem
cititorilor cuprinde, alaturi de proza ce da titlul volumului, alte doua lucrari:
Zeii pamantului si Furtunile, toate scrierile fiind traduse din
araba.
Dumitru Chican
*
Ce este aceasta care se numeste
iubire?
Spuneti‑mi ce este aceasta taina
ascunsa dincolo de perdelele veacurilor si ale celor vazute si nevazute,
tainuita in insasi constiinta faptului de a fi?
Ce este aceasta idee pura a
absolutului care croieste cale pentru toate finalitatile, fiind ea insasi o
finalitate a tuturor cauzelor?
Si ce este aceasta stare de trezie
in care viata si moartea sunt prefacute intr-un vis mai de neinteles decat viata
si mai profund decat moartea insasi?
Kahlil Gibran
|