Emotiile, desi interpretate si denumite de catre intelect, sunt in mod integral o experienta a corpului. Fiecare emotie arata diferit pentru un observator si are o expresie corporala diferita. Fiecare emotie este caracterizata de un tipar discret de contractii ale muschilor scheletici, vizibile la nivelul fetei si al posturii corporale (sistemul nervos somatic). De asemenea, fiecare emotie este simtita in mod diferit in interiorul corpului. Diferite tipare de contractii ale muschilor viscerali sunt perceptibile sub forma de senzatii corporale (senzatii interne). Aceste senzatii sunt transmise apoi creierului prin intermediul nervilor proprioceptivi.

Modul in care o emotie arata din exteriorul corpului, in expresia faciala si in postura, o comunica celorlalti din mediul nostru inconjurator. Modul in care o emotie este simtita in interiorul corpului o comunica propriei persoane. Intr-o mare masura, fiecare emotie este rezultatul interactiunii dintre sistemele nervoase senzorial, autonom si somatic si este interpretata la nivelul cortexului creierului.

Mania / furia

Mania este o emotie de autoprotejare. Ea poate implica un efort de a preveni lezarea sau poate indica o limita. De asemenea, ea reprezinta o reactie obisnuita in conditiile in care esti amenintat, ranit sau speriat sau catre persoana care a provocat-o. Mania poate escalada in furie cand amenintarea este extrema sau cand nu sunt respectate afirmatiile „Nu face asta!” sau „Opreste-te!” Cand mania si furia devin cronice ca rezultat al traumei, in viata de zi cu zi a unei persoane pot aparea dificultati. Mania inadecvata sau orientata in mod gresit poate dauna relatiilor interpersonale si stabilitatii profesionale; a provoca celorlalti manie poate deveni un pericol in sine. De exemplu, cate cazuri de „furie in trafic” sunt provocate de o irascibilitate care isi are radacinile in traume nerezolvate?

Anxietate / frica / teroare

Frica ne alerteaza in cazurile de pericol si de ranire potentiala. Frica si anxietatea reprezinta emotii obisnuite pentru cei cu stres posttraumatic (SPT) si tulburare de stres posttraumatic (TSPT). LeDoux (1996) face distinctia intre cele doua: el considera ca frica este stimulata de ceva din mediu, iar anxietatea este stimulata din interior. De asemenea, LeDoux concepe frica drept forta motrice a mai multor tulburari psihologice: fobie, anxietate, panica si obsesivcompulsivitate.

Teroarea este forma extrema a fricii. Ea este centrala in experienta traumei, fiind rezultatul (perceptiei) amenintarii vietii. Biologia terorii implica axa HHC si activarea sistemului nervos simpatic, discutate anterior in cadrul acestui capitol. Odata ce s-a terminat trauma, de obicei teroarea se reduce si se transforma in frica, chiar si in cazul persoanelor care ii suporta consecintele negative. Cu toate acestea, in timpul unui flashback, teroarea se poate intoarce cu toata intensitatea ei initiala.

Una dintre problemele persoanelor cu SPT sau TSPT este aceea ca frica persista mult timp dupa ce amenintarea dispare, asociindu-se frecvent cu din ce in ce mai multe aspecte ale mediului inconjurator. Frica pe care ei au simtit-o in trecut din cauza unei amenintari externe devine o anxietate generata din interior. Asa cum am discutat anterior, acest lucru ar putea fi cauzat de producerea insuficienta de cortizol sau de perceperea continua a amenintarii. Oricare ar fi cauza, rezultatul este debilitant. Cand frica este atat de generalizata, functia ei protectiva este impiedicata. Cand totul este perceput ca fiind periculos, nu mai exista discriminarea intre ceea ce este cu adevarat primejdios si ce nu. Este precum o alarma antifurt care se declanseaza tot timpul. Nu se stie niciodata cand se declanseaza din motive reale. Este tipic pentru cei cu TSPT sa cada prada situatiilor periculoase. Sistemul lor intern de alarma este atat de suprasolicitat, incat a devenit inactiv. Un rezultat al psihoterapiei traumei il reprezinta restabilirea functiei protective a fricii.

Rusinea - dezamagirea de sine

Rusinea este o emotie dificil de gestionat in orice context. Acest lucru este la fel de adevarat si in cazul rusinii care apare ca rezultat al traumei. Adesea indivizii cu TSPT prezinta o parte semnificativa de rusine implicata in tulburare. Este de asteptat ca rusinea sa reprezinte o parte a TSPT cand trauma este rezultatul unui abuz sexual sau al violului. Ne asteptam mai putin sa o intalnim in alte circumstante. Atunci de ce este rusinea o trasatura atat de comuna si in alte configuratii traumatice? In aproape orice trauma nerezolvata se pune intrebarea „De ce nu am putut sa opresc (sa fac mai mult, sa ma apar, sa fug etc.), ce s-a intamplat?” Este posibil ca persoanele cu TSPT sa creada la un nivel profund ca s-au dezamagit pe sine (poate si pe altii) si/sau ca ceva intrinsec este in neregula cu ei, facandu-i sa cada victima traumei. Bineinteles ca rusinea nu este singura forta motrice a TSPT, insa ea poate fi una importanta.

Una dintre dificultatile legate de rusine este aceea ca nu pare sa se exprime si sa se elibereze in acelasi mod cu celelalte sentimente: tristetea si suferinta sunt eliberate prin intermediul plansului, furia, prin intermediul tipatului si mersului apasat, frica, prin urlet si tremurat. Atunci ce poate fi facut pentru alinarea rusinii, daca ea nu se descarca si nu se elibereaza prin abreactie sau catharsis? Acceptarea si contactul par a fi cheia pentru dizolvarea rusinii. Desi aceasta lasa impresia ca nu se descarca, se pare ca se disipeaza in situatii foarte speciale - contactul plin de acceptare, necritic, cu o alta fiinta umana.

Cand analizam rusinea, poate fi important sa avem in vedere ambele parti ale ei. De obicei, ea este perceputa drept o emotie teribila, deoarece este groaznic sa simti rusine. Cine ar vrea sa simta rusine? Cu toate acestea, rusinea, precum orice alta emotie, este importanta pentru supravietuire. Frica, de exemplu, avertizeaza in caz de pericol, in timp ce furia il informeaza pe celalalt sa nu se mai apropie (la propriu sau la figurat). Atunci care este importanta rusinii pentru supravietuire? Se pare ca rusinea, cel putin de-a lungul evolutiei, a folosit la pastrarea comportamentului individului intre imitele normelor culturale care sustin „supravietuirea tribului”. Ea socializeaza. In multe culturi, rusinea constituie un element important al procesului de socializare. Este o emotie care timp de mii de ani a aparut cand comportamentul unei persoane a amenintat nu numai propria persoana, ci si intregul sau grup. Rusinea este acel element care ne opreste sa ne comportam in moduri care ne-ar putea dauna noua, familiilor si comunitatilor noastre. De fapt, ea poate reprezenta emotia care se afla la baza formarii constiintei. Ca emotie, rusinea nu este rea in totalitate. Este binecunoscut faptul ca acceptarea reprezinta primul pas spre rezolvarea oricarei stari emotionale nedorite, iar perceperea rusinii ca avand o functie pozitiva ar putea ajuta la realizarea acestui pas.

Suferinta

Suferinta este o reactie la pierdere sau la schimbare. Ea reprezinta o resursa grozava in psihoterapia traumei si a TSPT. Prin natura sa, suferinta este un semn ca o experienta a fost plasata in trecut. De obicei, este un semn pozitiv daca un client aflat in terapia traumei ajunge in etapa in care iese la suprafata suferinta. Uneori un client se poate teme ca suferinta sa reprezinta o regresie in trauma, dar in mod normal acest fapt inseamna exact opusul, o inaintare catre vindecare. Cand se lucreaza centrat pe constientizarea corporala, majoritatea clientilor vor observa ca suferinta lor ii ajuta sa se simta mai rezistenti, mai putin tematori, dar si mai tristi. Suferinta apare uzual in mai multe etape ale psihoterapiei traumei, cand un aspect al traumei este rezolvat si experienta interna se schimba de la prezent la trecut: „Am fost foarte speriat”, „A fost ingrozitor” etc. In acest context suferinta reprezinta un semn ca are loc vindecarea.