Blogul Editurii Herald

„Se pare, dupa spusele celor mai faimosi rabini, ca Moise insusi, prevazand atat soarta pe care cartea sa trebuia sa o indure cat si falsele interpretari ce urmau sa i se dea ca urmare a trecerii timpului, a facut recurs la o lege orala, pe care a dat-o prin viu grai oamenilor care ii dovedisera credinta, insarcinandu-i sa o transmita in cel mai strict secret altor semeni care, transmitand-o la randul lor peste timp, a facut ca aceasta sa ajunga pana in zilele noastre. Aceasta lege orala de care evreii moderni sunt atat de mandri, se numeste Kabbala, de la un cuvant ebraic care inseamna: ceea ce e primit, ceea ce vine din alta parte, ceea ce se trece din mana in manä". - Fabre d’Olivet

René Guénon (1886-1951) a fost unul dintre primii ganditori moderni care a atras atentia asupra parcursului deviat al lumii de la intelepciunea primordiala. Pentru ganditorul francez nu era deviere, decadenta, criza sau cadere care sa nu poata fi rezumata in aceste cuvinte: pierderea transcendentei. In anul 1927 cand lui René Guénon ii aparea cartea Criza lumii moderne el inca mai credea ca diagnosticul pus lumii moderne va grabi intoarcerea occidentalilor la Traditie, la respectarea principiilor eterne si universale care inspirau autentica metafizica. Guénon nu inceta sa afirme, contra curentului dominant al vremurilor, ca substratul viu al unei culturi este in mod necesar de ordin metafizic, iar ceea ce tine de domeniul intelectual transmis si cultivat de Traditie nu ar trebui confundat cu rationalismul – filosofic si stiintific – pe bazele caruia s-a construit „lumea moderna”, funciarmente materialista si profana.

Magia este o practica ancestrala, iar urmele sale pot fi gasite oriunde ar cauta istoricul religiilor; magia exista, subzista, se transforma in sanul unei culturi; magia ofera un vast camp speculativ pornind de la simple analogii si asemanari. Perceperea asemanarilor intre obiecte este o trasatura fundamentala a gandirii umane. Magia foloseste nepotrivit acest principiu universal pentru ca nu distinge intre asemanare si identitate ; o analogie oricat de usoara era suficienta pentru a stabili o asemanare necesara. Sunt magice riturile si practicile care isi propun sa actioneze impotriva fortelor ostile, naturale sau umane. Magia s-a raspandit pe continentul african, in Egiptul faraonic, in Islam, in Mesopotamia, in Roma antica, dar si in Occidentul medieval si modern. Primele cercetari de etnologie (E.B. Tylor, J.G. Frazer) au evidentiat caracterul „homeopatic” sau „analogic” al magiei. Un principiu al similitudinii (asemanatorul cheama asemanatorul), un principiu al alaturarii (lucrurile odata aflate in contact continua sa actioneze unul asupra celuilalt), un principiu al contrarietatii (opereaza asupra unui lucru prin contrariul sau). Sociologia abordeaza magia cu referire la un grup si poate fi interpretata ca o componenta pierduta a unei „mentalitati prelogice”, ca fapt propriu omului social, ca modalitate arhaica a existentei. Psihologia raporteaza modalitatea arhaica a magiei la dimensiunile inconstientului. Etnologia, sociologia si psihologia furnizeaza bazele unui studiu a trei variabile (culturala, sociala, psihica) a lumii magiei.

Esoterismul si stiintele oculte cunosc un reviriment uimitor odata cu aparitia a numeroase scoli si grupuri care se afirma sub diverse denominatiuni. Aceste miscari infloritoare sunt sustinute de o antropologie, o cosmologie si o teologie identice, de factura gnostica. Gnosticul este in sensul larg al termenului cel care cunoaste, pentru ca a avut o revelatie. Prin aceasta cunoastere el este salvat, el nu crede intrucat credinta este inferioara cunoasterii. Aceste grupuri se revendica drept o resurgenta contemporana a „gnozei eterne”. Primele cercetari asupra gnosticismului au fost intreprinse de Johann Lorenz Mosheim, J. Horn si Lewald, care vedeau sursele gnosticismului in filosofia orientala, in dualismul zoroastrian; mai tarziu s-a vorbit de sursa platonismului filonian.

Si noi, oamenii, ne schimbam de-a lungul vietii, la fel cum se schimba relatia de cuplu. Dar de cele mai multe ori nu reusim sa sesizam dinamica vietii de cuplu, crezand ca lucrurile pot merge de la sine.

Atunci cand nu merge relatia, de cele mai multe ori dam vina pe partener, invocand o schimbare nefireasca in atitudinea sa, sau mai putin pe placul nostru. Lucrurile nu pot merge de la sine, iar pentru o relatie sanatoasa, functionala, ambii parteneri trebuie sa depuna eforturi sustinute de cultivare a iubirii, a afectiunii, a atentiei si a aprecierii.