Blogul Editurii Herald

Stiinta si religia (teologia) Occidentului sunt intr-un permanent conflict. Geniul religiei distinge credinta si miracolul ca fundament al ei. Stiinta sustine ca idealuri ale sale faptul si legea. Religia este in mod necesar ilogica, in timp ce stiinta este materialista si, multumita amandurora, omenirea este la fel de departe de orice cunoastere reala a naturii si destinului sufletului cum a fost cu o mie de ani in urma. Conflictul acesta a fost intretinut timp indelungat; este un razboi dus pana la moarte; atat stiinta, cat si religia sunt in curs de reformare si, cu mult inainte ca batalia sa inceteze, se va constata ca niciunul dintre combatantii initiali nu mai exista decat prin intermediul progeniturilor lor de origine dubioasa sau cu obarsie straina.

Omul nu trebuie sa se teama de nimic cata vreme vointa lui este buna si nici sa se mahneasca atunci cand nu poate s‑o arate prin faptele sale; el nu trebuie sa creada ca s‑a indepartat de virtute cata vreme gaseste in sine o adevarata vointa buna, caci intreaga virtute si tot binele se afla in vointa. Nimic nu te va tulbura daca vointa ta este dreapta si adevarata: nici iubirea, nici umilinta, nici virtutea. Insa ceea ce tu vrei cu intreaga ta putere si vointa, tu posezi deja, si nici Dumnezeu, nici vreo creatura nu‑ti poate lua ceea ce ai, cata vreme vointa ta este cu adevarat si intru totul divina si folosita in prezent. Prin urmare, nu spune: „Eu as dori binele…”, ceea ce ar fi pentru viitor, ci: „Eu vreau binele acum”. Or, ia bine aminte: daca vreau sa am un lucru – chiar daca acesta se afla la mare departare –, il am intr‑adevar, il am mai bine decat lucrul aflat pe genunchii mei, dar pe care nu‑l vreau.

Jurnalul unei scriitoare (Autobiografia) reprezinta un ghid nepretuit de indrumare prin mintea si sufletul Virginiei Woolf, pus la punct de catre sotul ei, Leonard Woolf, prin selectia unor fragmente semnificative din jurnalele pe care le-a tinut timp de 27 de ani. Acesta a ales insemnari despre ce facea si ce gandea scriitoarea, despre oamenii cu care se intalnea – adesea, importanti scriitori contemporani –, dar, mai ales, despre cartile ei. Aflam partea nevazuta a creatiei sale, gandurile ce ii insoteau lucrarile pe masura ce erau scrise, precum si zbaterile neincetate ale autoarei fata in fata cu critica la care erau supuse. In plus, vom citi si minunate fragmente de opinii personale legate de lecturile sale. Redam mai jos 2 fragmente care reprezinta o analiza a solului din care a luat nastere opera nemuritoare a acestei scriitoare, care continua sa fie atat de actuala.

‒ Boala cea mai raspandita despre care vorbesc batranii cei sfinti, a inceput parintele Maximos, este ignoranta. In limbajul lor insa „ignoranta” nu inseamna lipsa informatiilor corecte sau a cunoasterii intelectuale. Ceea ce inteleg ei [prin acest termen] este faptul ca inima il ignora pe Dumnezeu si, din cauza absentei acestei experiente directe a lui Dumnezeu, fiintele umane nu pot intelege ce inseamna sa traiesti despartit de El. Prin urmare, nu-si dau seama cat de cumplita este privatiunea si nenorocirea lor.

Dumnezeu Atotputernicul a plamadit la inceput Cerul si Pamantul si toate lucrurile ce tin de ele, iar la sfarsit pe cei doi oameni din care se trag toate stirpele, Adam si Eva, si descendenta lor s-a inmultit si s-a imprastiat in toata lumea. Si dupa ce a trecut o vreme, neamul omenesc s-a deosebit: unii erau buni si cu dreapta credinta, dar mult mai multi s-au intors dupa poftele Lumii si au nesocotit poruncile lui Dumnezeu; pentru aceasta Dumnezeu a inecat Lumea in Potop si toate vietatile Pamantului, mai putin acelea care erau in Arca cu Noe.