Blogul Editurii Herald

In ultimii ani au aparut numeroase traduceri in limba romana ale unor carti despre cabala, termen in jurul caruia s-a creat si intretinut, de cele mai multe ori cu buna-stiinta, o aura de mister, ca si cand termenul insusi ar fi ascuns ceva tainic, de nepatruns. Si ortografierea cuvantului a cunoscut o evolutie sinuoasa, nejustificata, unii optand pentru scrierea sa in forme care prin ele insele ar fi ascuns ceva: kabbala, kabbalah, cand termenul in limba romana este cabala si inseamna traditie. Dictionarul enciclopedic de iudaism precizeaza ca in gandirea evreiasca, invatatura esoterica si mistica sunt asociate in general cu Cabala:

Istoria si simbolismul masonic au fost subiecte atragatoare publicistic inca de la aparitia masoneriei moderne, numita si speculativa, desi formularea de masonerie moderna deschide posibilitatea de a discuta despre o masonerie anterioara, pe care unii o vad coborand pana la inceputurile umanitatii, pana la originea constructiilor, doar masoneria prima asta trebuia sa fi fost, sinonima cu inceputurile arhitecturii si constructiilor. Teoriile asupra inceputurilor masoneriei sunt departe de unanimitate, de multe ori opiniile fiind divergente. Dupa o perioada pe care o putem numi „romantica”, dar fara a arunca vreo umbra de indoiala asupra maretului curent artistic, literar si intelectual, in care originile masoneriei coborau mult in timp, a urmat un timp al cercetarilor istorice amanuntite, al consultarilor arhivelor si documentelor, si al configurarii unor alte directii, unor abordari care aseaza inceputurile masoneriei moderne, speculative in zorii unor altor epoci.

Desi metoda istorica nu e, la randu-i, nici ea esentiala, Spiritul reactualizand mereu, exemplar, doar Eternitatea, se cuvine sa ne referim totusi la cateva repere geografice, faptice si teoretice apte sa lamureasca singulara figura a lui Sri Ramana Maharshi, acest „soare al Cunoasterii Supreme“ (Jnana). Orientarea sa e inseparabila de religiozitatea imemoriala, pur asiatica, a sudului Indiei, de dinaintea invadatorilor arieni indo-europeni, ce aduceau cultura vedica. Nascut in tinutul Tamil Nadu, dintr-o familie a castei brahmanice, Maharshi se revendica neindoielnic din spiritualitatea aborigenilor, cu o vechime de peste sase milenii.

Incepusem discutia cu Björn, despre forme de guvernamant si alternative la democratia constitutionala, gafaind. Tocmai urcasem peste o suta de trepte. Asta dupa ce ne suparaseram pe coasta care tinea umbra Göteborgului, la Korsvagen, si o luaseram pe cararea pietruita si ingusta, in sus, spre soare, ca in finalul unui roman de Strindberg. Toate astea in vremuri demult apuse, aproape imposibil de imaginat astazi, cand, daca ai fi strigat in mod repetat Hey, Google! uitandu-te fix la ceasul de mana, ai fi riscat sa fi fost indrumat spre o clinica de psihoterapie. Pe atunci, cand erau vizitati de idei, oamenii fie le validau, fie scapau de ele, si una si alta printr-un procedeu primitiv numit comunicare directa.

Marele maestru indian Sri Ramana Maharshi, caruia ii este dedicat acest eseu, este familiar publicului romanesc inca din perioada interbelica, gratie volumului A Search in Secret India de Paul Brunton, tradus la noi de Henriette Yvonne Stahl cu titlul succint India secreta. Figura clasica a spiritualitatii indiene si mondiale, desi vietuirea sa pamanteasca s-a plasat in perioada recenta a modernitatii (1879–1950), el este un mahatma, cum denumesc hindusii un suflet eliberat, pe deplin stabilit in spatiul inefabil al perfectiunii spirituale. Un practician, asadar, mai mult decat un simplu teoretician al sacrului, cu toate ca, din imboldul de a-i calauzi pe sincerii aspiranti, a scris in diverse genuri, inclusiv in cel liric, intotdeauna focalizat pe invatatura fundamentala a carei daruire o socotea a fi menirea incredintata lui de soarta.