O incursiune in samanism, de Simona Grazia Dima - Blogul Editurii Herald - Editura Herald

Cum comand cărţi

1Va logati sau creati un cont nou.
2Adaugati un produs in cos si finalizati comanda.
3Beneficiati de transport gratuit pentru comenzi mai mari de 100 RON.

Pentru orice nelamuriri va stam la dispozitie la contact [ @ ] edituraherald.ro. Va multumim!

 

 

Program Showroom

Lu-Vi 9:00 - 17:30

Telefoane

0771-664-320, 021-3194060, 021-3194061

CREARE CONT

Nume complet

*

E-mail

*

Confirmare E-mail

*

Parola

*

Confirmare parola

*

Antispam ( 5 + 3 =)

*

Ati uitat parola?

*

Blogul Editurii Herald

Descopera cartile care te transforma!

  • Acasă
    Acasă This is where you can find all the blog posts throughout the site.
  • Categorii
    Categorii Displays a list of categories from this blog.
  • Etichete
    Etichete Displays a list of tags that have been used in the blog.
  • Bloggeri
    Bloggeri Search for your favorite blogger from this site.
  • Echipe de Blog
    Echipe de Blog Find your favorite team blogs here.
  • Autentificare
    Autentificare Login form
14
Sep

O incursiune in samanism, de Simona Grazia Dima

Postat : în categoria: Noutati Herald
  • Font size: Larger Smaller
  • Imprimați

 

Termenii saman, samanism poseda, pentru multa lume, conotatii vagi, tainice, aproape fascinatorii. Pe plan mondial, aceasta orientare cunoaste astazi o dezvoltare apreciabila, prin organizarea constanta de congrese si intalniri cu larga participare, inclusiv online. S-au publicat si la noi, in ultimii ani, numeroase carti axate pe tematica respectiva, nu putine sub semnatura unui cercetator roman, Octavian Simu, incat misterele indepartatei discipline ne pot deveni tot mai accesibile, gratie unor abordari cuprinzatoare, efectuate la sursa. Un loc special in bibliografia samanismului il ocupa si un volum foarte original: Calea samanului. Un ghid pentru putere si vindecare  de Michael Harner (traducere din limba engleza de Constantin Stan, Editura Herald, 2014).

 

 

Autorul, nascut in anul 1929, reprezinta un caz aparte de cercetator, el fiind, totodata, saman practicant si teoretician, prin specializarea sa antropologica incununata de un doctorat si implinita intr-o cariera academica stralucita, de profesor la mai multe universitati nord-americane, parasita totusi in anul 1987, spre a se dedica integral promovarii samanismului. Profunzimea stadiului atins in domeniul sau „de suflet“ se explica prin inclinatia nativa (conditie sine qua non), coroborata cu explorarile extinse, efectuate in tinuturi izolate din America de Sud, Mexic si vestul Americii de Nord, investigatii ce au presupus si propria initiere. In Calea samanului isi istoriseste cutremuratoarele experiente de patrundere in arhaica lume a samanilor, cunoasterea expusa post factum avand acuratete si rigoare, motiv pentru care relatarea sa ni se pare limpede si utila intelegerii corecte a problematicii enuntate. Am citit-o insa si cu prudenta, cu un ochi critic, din dorinta de echidistanta fata de pledoaria uneori prea insistenta pentru includerea in societatea actuala a acestor practici. Pledoarie previzibila, desigur, daca nu pierdem din vedere formatul ales, acela de ghid. Un risc implicit, deoarece samanismul nu e un sport, ca sa se poata deprinde dupa manual, asa ca pedagogia obstinata a cartii nu ne poate lua pe nepregatite.


Demersul lui M. Harner, nicicand rezumat la observatia exterioara, presupune, deci, pe de o parte, calitatea de participant efectiv a autorului, care duce metoda antropologica a observatiei participative pana la ultima limita, dincolo de care el insusi se manifesta ca saman; devenind capabil sa redea credibil si detaliat o experienta personala, pasionanta, traita alaturi de mentorii sai, pe deplin apt sa arate cu elocventa in ce consta samanismul vazut dinauntru, inteles din interior, dincolo de orice stereotipuri, prin faptul concret, dar impalpabil. Pe de alta parte, demersul comporta si o latura incontrolabila: observatia participativa se poate schimba din atu in parti-pris, devenind o sabie cu doua taisuri.

Bunaoara, in prefata, autorul isi declara apartenenta la New Age, eon instaurat, in opinia sa, dupa acela al credintei pure si caracterizat de o atitudine scientista, bazata pe concentrare si vointa. Harner face aceste remarci imprecise spre a se delimita de haosul instituit odata cu tentativele samanice intemeiate pe recursul la droguri si soldate cu asa-zisele „calatorii psihedelice“, dar simplifica lucrurile, caci credinta pura nu se leaga obligatoriu de consumul halucinogenelor. De altfel, el insusi a fost acceptat pentru initiere de indienii Jivaro si Conibo din regiunile amazoniene doar dupa ce a trecut prin transele aproape letale induse de doua periculoase potiuni pregatite intai din liana-spirit ayahuasca si, ulterior, dintr-o specie foarte toxica de Datura. Nu credem totusi ca problema trebuie pusa in termenii marilor epoci astrologice, nici ca exista realmente o superioritate a unor eoni asupra altora. Era credintei, daca admitem aceasta partajare temporala (la urma urmei, o simpla conventie astrologica) a cunoscut nenumarati sfinti, asceti, iluminati – voci autorizate, marturisind o realitate de netrecut cu vederea: cunoasterea transcendent(al)a nu se cuantifica in functie de spatiu si timp, realizarea si cerintele ei sunt aceleasi pretutindeni, oricand. Totodata, si prin „credinta pura“ se pot obtine rezultate valabile in ordinea spiritului, uneltele stiintei fiind neproductive pe acest teren. Pentru a fi totusi ingaduitori fata de entuziasmul autorului, intelegem ca, de fapt, el doreste sa accentueze surprinzatoarea universalitate a fondului samanic al psihismului uman (sic!), care explica, in viziunea sa, prezenta practicilor samanice in zone ale lumii neconectate intre ele in plan geografic si istoric. In acest sens, materialele ilustrative, oferite cu generozitate, indeamna la o intelegere experimentala a fenomenului, ce nu va lasa loc niciunui dubiu in privinta posibilitatilor revelatorii, cognitive si taumaturgice aflate in puterea adeptului samanic.

Sunt si alte aspecte notabile ale argumentelor lui M. Harner in favoarea actualitatii samanismului, ca, de pilda, calitatea de ecologie avansata – fiindca debordeaza de iubire fata de universul asumat in integralitatea sa, iar astfel face ca prezervarea naturii sa dobandeasca un fundament spiritual. Harner reaminteste ca, in clasicele studii despre samanism ale lui Mircea Eliade, admirate de el pentru deosebita acuratete, se sustine ideea ca samanii sunt ultimii oameni in stare sa vorbeasca cu animalele in chip neingradit si cu multa afectiune, de la egal la egal, ba mai mult, sa recunoasca si in pamant, pietre sau apa rude ale noastre ancestrale, familia noastra largita, dincolo de searbada definitie, de tip tehnic, „mediul inconjurator“.

Comunitatea internationala a samanilor, precizeaza autorul, „e lipsita de ierarhie sau dogma, caci, la fel ca in perioada tribala, autoritatile spirituale sunt descoperite de fiecare calator samanic direct in realitatea ce depaseste lumea obisnuita“ (p. 13). Nu ne putem stapani totusi sa ne intrebam daca in cazul iubirii crestine este implicata dogma sau daca acest sentiment mistic este arhisuficient, incat implica, si el, o benefica transcendere de facto a dogmei. Ne punem aceste intrebari ca sa evitam orice ambiguitate sau prejudecata, fiindca remarcam, in atitudinea lui M. Harner fata de samanism, anumite reprosuri, oarecum voalate, dar perceptibile in subsidiar, fata de civilizatia occidentala, opaca la practicile discutate. Cele samanice deschid orizonturile omului contemporan, ne asigura antropologul, indiferent de cultura careia i-ar apartine acesta, inspre iubirea cosmica, ce opereaza o restructurare a fiintei, clar exprimata ulterior prin viata sa zilnica. Largirea cunoasterii samanismului, adauga el, se incadreaza in lupta mai generala contra etnocentrismului, constituit intr-un set de prejudecati fata de valorile altor culturi. Ne-am putea intreba insa daca raspandirea pe scara larga a samanismului nu ar figura, poate, la randu-i, o tentativa etnocentrica in sens invers.

Calea imbratisata de autor este cea a vindecatorului, nu a samanului razboinic sau magician, specifica el, dar, dincolo de aceste diferentieri, samanii sunt (mai mult decat simpli tamaduitori sau vraci) pastratorii unui corpus remarcabil de tehnici stravechi, utile in vindecare si in optimizarea naturii umane. Prin transa samanica, starea de constiinta obisnuita (SCO) este inlocuita cu starea de constiinta samanica (SCS), definita ca o „stare de veghe constienta“, status privilegiat, in decursul caruia are loc faimoasa calatorie samanica in tinuturi inedite. Aici intervine importanta sunetului monoton al tobei si al zornaitoarei (obiecte de putere, termen ce revine constant in paginile cartii) pentru declansarea transei, cu efectul plonjarii in alt spatiu, fara ca legatura cu punctul de plecare sa fie abolita (practicantul aude, pe parcursul calatoriei, bataia ritmica a tobei si hotaraste momentul iesirii din experienta constiintei modificate).

Cu toate acestea, oricat de imbietoare par metodele prezentate, ce se doresc a constitui un ghid pentru aspiranti, cunoscatorii domeniului spiritual vor observa caracterul preponderent mental al samanismului. Rezultat din probele dure ale omului aflat in lupta cu necunoscutul din spatii naturale ostile, samanismul implica, intr-adevar, un ansamblu de tehnici bine stapanite, prin care se urmareste un scop, cel mai adesea o victorie asupra inamicilor sau a bolii. Insasi prezenta teleologiei confera insa acestui sistem specificul inconfundabil de magie practica, de actiune energetica, straina de spiritualitatea veritabila. Nicio clipa nu se pune problema esentiala a cunoscatorului, a eului-subiect al cunoasterii. Chiar daca Harner prezinta si instante ale unor samani ce au dobandit iluminarea, fenomenul se petrece accidental, iar atunci el se datoreaza, credem, nu doctrinei propriu-zise, ci cazurilor particulare de indivizi suficient de puri incat sa-si poata largi disponibilitatea psihica pana la stingerea dorintelor si inclinatiilor ancestrale, conditie universala a iluminarii (mantuirii), avand ca urmare fireasca imbratisarea unui cerc uman tot mai amplu – virtualmente, intreaga umanitate.

 

Mefienta noastra se refera si la calatoria samanica, un periplu pur mental si energetic, executat in starea de SCS, intr-un univers unde apar animalele de putere ce trebuie zarite de patru ori, insfacate si aduse afara, apoi insuflate in inima si crestetul (fontanela) celui bolnav. Nu discutam eficienta (posibil reala) a unor asemenea practici, ci, lato sensu, tenta lor biologica, psihologica, energetica, ce situeaza conditia umana pe o treapta mai jos decat cea fireasca. Desigur, sunt interesante voiajurile initiatice, dar nu reprezinta mai mult decat simple evaziuni psihice, in pofida situarii punctului lor de pornire in realitate (iar autorul aduce destule pilde de repere fizice ale intrarii in alta lume – imagistica propusa fiind, de altfel, sugestiva). Accentul pus pe ideea de putere (protectorii din alta lume, obiectele de putere, animalele de putere) constituie indiciul sigur al apartenentei la magie a acestor practici.

Sa mai exemplificam: Harner afirma ca orice om poseda, la fiecare varsta, un animal protector, care, cultivat asa cum se cuvine, aduce succesul, iar neglijat, dispare (de unde ratarea destinului). De asemenea, pregatindu-se pentru lupta cu energiile malefice ale maladiilor, samanul inghite uneori, la propriu (vreme de ani de zile!), sute de insecte sau alte vietuitoare, in ideea ca ele intruchipeaza entitati imateriale, nu primordial fizice, care, prin specializarea lor, vor tinti direct o anumita simptomatologie (iar magicianul trebuie sa fie vigilent, gata de confruntarea cu inamici rapizi, ce trebuie anihilati). Indemnul de a ne dansa, fiecare, animalul propriu, propus in cercurile neosamanice, nu ilustreaza oare o regresiune inspre un stadiu stravechi, dar si revolut, al psihismului nostru? Samanismul ipostaziaza, prezentat in acesti termeni, un indrumar pe baze arhaice al succesului fizic si energetic. Prin invocarea fiarelor, de pilda, „folosind dansul, membrii comunitatii invoca sau intra in contact cu aspectele lor animale“. Concurenta apriga intre samani, violenta confruntarilor demonstreaza, si ele, continutul non-spiritual al samanismului.

Gasirea propriului animal de putere presupune identificarea cu el.

 

„Daca individul doreste practica samanica vreme indelungata, el trebuie sa se transforme regulat in animalul lui, pentru ca acesta din urma sa fie suficient de multumit si sa ramana in slujba samanului“.

 

Paza spiritului protector sau tutelar confera rezistenta in fata bolii (in volum nu se face niciodata referire la propriul sine; omul este privit, constant, exclusiv ca fiinta neajutorata, neputincioasa in lipsa protectorilor sai). Uneori, calatoria samanica se efectueaza in vederea recuperarii animalului de putere pierdut de cel suferind. Harner reia o corecta definitie a samanului ca empirist, unul atent ca dogmele sa nu-i influenteze actiunile. Doar succesul este dovada conditiei sale implinite. „Lumea extazului (samanic, concept de baza formulat in textele clasice eliadesti, n. n.) este lumea puterilor si agentilor supranaturali“, precizeaza autorul fara echivoc despre aceasta maiestrie, in ultima instanta, pur utilitarista.

Cu toata admiratia fata de stradania cercetatorului, nu credem ca samanismul este indicat ca model de urmat ori ca aspirantii ar trebui sa inceapa astfel de cautari pe cont propriu. Cu aceste rezerve, consideram Calea samanului. Un ghid pentru putere si vindecare de Michael Harner o carte remarcabila, folositoare pentru cunoasterea si explicarea semnificatiilor esentiale ale samanismului. Daca nu ar semnala o atitudine atat de partinitoare si nu s-ar erija in ghid, aportul ei stiintific ar fi mult mai convingator. Un cuvant se cere, de asemenea, spus: in comunitatile simple ale aborigenilor, samanul este admirat ca fiintare superlativa si factor social ordonator. Dar adecvarea intr-un topos nu garanteaza eficienta intr-altul. Remarca noastra e un mod de a exprima dubiul cu privire la necesitatea de a adopta, in comunitati formate in alt spirit si pe baza altor modele, tiparul samanismului, ca paradigma umana.

 

Un articol semnat Simona Grazia Dima, aparut in revista de cultura Hyperion, numarul 7-8-9 / 2018

 


 

 

Simona Grazia Dima este poeta, critic si istoric literar, eseista si publicista. S-a nascut la 7 octombrie 1958 în Timisoara. Este absolventa a Facultatii de Filologie a Universitatii din Timisoara (sectia engleza-româna). În prezent este angajata a Academiei Române. A debutat în 1985 cu volumul „Ecuatie linistita”. Colaboreaza la principalele reviste literare din tara.

Ultima modificare :

Galerie Media

calea_samanului_persp2

Calea samanului - Un ghid pentru putere si vindecare

[Calea samanului este] un ghid practic aprofundat privitor la arta vindecarii samanice si la...

28.00 28,00 lei
octavian-simu-femeia-saman

Femeia saman. Istorie, mitologie si samanism modern

Femeia saman ne dezvaluie radacinile misterioase ale celei mai vechi forme de spiritualitate si...

28,00 lei
samanismul-calatorie-intre-doua-lumi

Samanismul - Calatorie intre doua lumi

Patrimoniu viu al umanitatii - samanismul este o sursa de cunoastere a omului si a naturii...

26.00 39,00 lei

michael harner

Michael Harner, Ph. D (n. 1929) s-a format initial ca arheolog, urmand apoi o cariera de etnograf si antropolog. A primit un doctorat in antropologie din partea Universitatii California din...

octavian simu

Octavian Simu este un recunoscut specialist in cultura si civilizatia Extremului Orient. Cartile scrise in aceste domenii evidentiaza preocupari dintre cele mai diverse: - Dictionar de...

Comentarii

SUS
Cos gol

INAPOI