Rūmī - poet, mistic, filosof - Blogul Editurii Herald - Editura Herald

Cum comand cărţi

1Va logati sau creati un cont nou.
2Adaugati un produs in cos si finalizati comanda.
3Beneficiati de transport gratuit pentru comenzi mai mari de 100 RON.

Pentru orice nelamuriri va stam la dispozitie la contact [ @ ] edituraherald.ro. Va multumim!

 

 

Program Showroom

Lu-Vi 9:00 - 17:30

Telefoane

0771-664-320, 021-3194060, 021-3194061

CREARE CONT

Nume complet

*

E-mail

*

Confirmare E-mail

*

Parola

*

Confirmare parola

*

Antispam ( 5 + 3 =)

*

Ati uitat parola?

*

Blogul Editurii Herald

Descopera cartile care te transforma!

  • Acasă
    Acasă This is where you can find all the blog posts throughout the site.
  • Categorii
    Categorii Displays a list of categories from this blog.
  • Etichete
    Etichete Displays a list of tags that have been used in the blog.
  • Bloggeri
    Bloggeri Search for your favorite blogger from this site.
  • Echipe de Blog
    Echipe de Blog Find your favorite team blogs here.
  • Autentificare
    Autentificare Login form
07
Dec

Rūmī - poet, mistic, filosof

Postat : în categoria: Uncategorized
  • Font size: Larger Smaller
  • Imprimați

Rūmī este unul dintre cei mai cunoscuti poeti persani, un personaj venerat din Turcia pana in Extremul Orient. Jalal al-Din Rūmī (1207-1273) s-a nascut la Balkh, in Afganistanul de astazi. Era fiul unui mistic şi teolog renumit, Baha’ al-Din Walad, care, de frica invaziei mongole, şi-a protejat familia plecand in exil, un exil care l-a purtat la Mecca, apoi la Damasc, unde tanarul Jalal şi-a desavarşit educatia intelectuala, pentru a se stabili in Anatolia, numita Rum, tara a grecilor, de unde şi supranumele Rūmī.

 

Acest poet este adus in atentia cititorilor romani prin volumul Oceanul sufletului, Bucureşti, Editura Herald, colectia „Intelepciunea inimii”, traducere din limba persana şi note de Otto Starck, studiu introductiv de Teodoru Ghiondea, 208 p. O parte din educatie Jalal o datoreaza tatalui sau, iar dupa moartea acestuia, lui Burhan al-din Muhaqqiq, cel care l-a introdus pe tanarul Jalal in stiintele spirituale, asa incat la moartea lui Burhan (1240), Jalal al-Din incheiase studiul stiintelor exterioare si parcursese gradele spirituale ale ascezei si ale contemplarii interioare, fiind deja o personalitate mistica recunoscuta. Invatatura sa aduna in jurul lui un mare numar de discipoli atrasi de renumele sau.

 


Dar el nu ar fi fost decat un maestru spiritual in cea mai pura traditie a sufismului clasic, un nume printre atatea altele in inmultirea exagerata a scolilor mistice care au marcat varsta de aur a sufismului, daca nu ar fi survenit un eveniment major, care i-a bulversat universul interior. Intalnirea cu Shams al-din din Tabriz avea sa ilumineze creatia poetica a lui Jalal. Cand a ajuns la Konya, in 1244, dervisul itinerant era in cautarea unui insotitor spiritual capabil sa-i inteleaga vorbele. Shams nu apartinea niciunui ordin sufi constituit. Intalnirea celor doi a fost fulgeratoare, asa cum apare in toate relatarile contemporanilor, care au mai retinut ca intalnirea celor doi a insemnat pentru Jalal deschiderea catre o noua dimensiune, cea a trecerii de la gandirea exoterica la o experienta esoterica, iar aceasta avea sa produca un soc; intrarea in aceasta noua dimensiune revelata de Shams este indisociabila de experienta iubirii mistice; este experienta fulgeratoare a iubirii, a uniunii spirituale care reproduce la scara umana uniunea cu divinitatea, scopul ultim al cautarii spirituale. Jalal se supunea maestrului si prietenului sau ca si cum ar fi trait prezenta Altuia in stare pura, a Unitatii niciodata departe de Dumnezeu. A renuntat la lectiile sale si s-a retras, impreuna cu Shams, in singuratate, petrecand timp indelungat in conversatii intime, la care uneori asista fiul sau, Sultan Walad, si parasind toate locurile unde si-ar fi putut intalni discipolii.

 


Atunci Jalal s-a initiat in sama’, concertul spiritual insotit de dans. Este usor de imaginat, pornind de la pozitia sociala a lui Jalal in sanul comunitatii, socul produs printre locuitorii din Konya in general si printre apropiatii sai: cum de maestrul lor fusese fascinat, vrajit de un dervis ratacitor despre care pana atunci nu auzise nimeni? La capatul catorva luni de intimitate, Shams, care isi atrasese dusmania anturajului lui Jalal, a disparut si, in ciuda insistentelor lui Jalal, Shams nu a revenit in Konya; se spune ca ar fi fost asasinat. Scriind despre acest moment din viata poetului si misticului persan, Leili Anvar-Chenderoff afirma ca etapei de unire ii urmeaza una de separare, fara a carei traire experienta iubirii nu ar fi completa. De altfel, aceasta alternanta a celor doua stari corespunde alternantei clasice in inlantuirea spirituala intre qabd si bast, contractie si dilatare spirituala sau, dupa cum se exprima plastic Henry Corbin, sistola si diastola. In urma brustei separari de Shams, Jalal se va dedica pasionat dansului ritual sama’; se spune ca era nebun de furie si de suparare si practica fara incetare concertul spiritual, dansand zi si noapte. In timpul lungii perioade de doliu imposibil, Jalal a inceput sa scrie poezie pentru a exprima experienta sa de sfasiere launtrica. Atunci avea sa scrie Divan-e Shams, o culegere de poeme inspirate sau dedicate lui Shams, care, alaturi de alte opere majore, avea sa configureze gloria celui care va primi supranumele Rūmī sau Mevlana/Mawlana, adica Maestrul, Invatatorul, Indrumatorul, Calauzitorul.

 

b2ap3_thumbnail_Molana1.jpg

 


Divan-e Shams este un monument al poeziei persane, unul dintre jaloanele filosofiei islamice; este un imn inchinat tanarului si frumosului dervis care devine „martorul contemplatiei”, cel care pentru un timp a absorbit toate clipele lui Rūmī. Cunoscatorii filosofiei islamice sustin ca poemul lui Rūmī trebuie citit dupa parcurgerea cartilor lui Ibn’Arabi sau ale lui Sohravardi, intrucat se impune o comparatie intre meditatiile asupra Dumnezeului revelat si cele asupra Fetei umane a divinitatii. Si aceasta nu numai pentru ca Rūmī este la originea intregului curent sufist care, rupand cu ascetismul, este impregnat de platonism, ci pentru ca el cauta sa arate, in distihuri de o inefabila frumusete, relatia paradoxala de iubire dintre Unul necunoscut si creatura sa. Problema centrala la Rūmī este: cum doreste sa fie cunoscut Cel care este ascuns tuturor creaturilor? Scrierea in versuri a lui Rūmī este pentru cultura persana ceea ce Banchetul lui Platon reprezinta pentru cultura greaca, apoi pentru Renastere – afirma Christian Jambet.


Tema centrala este cea a teofaniei; Absentul prin excelenta, Unul capata contur in Iubitul, a carui prezenta fizica este Shams din Tabriz. „Aceasta prezenta imediata, manifestand nevazutul in vazut, nu acopera dorinta, ci o exaspereaza. Teofania este deopotriva prezenta si absenta Unului; mai bine spus, prezenta absentei sale. Ea este cauza dorintei si ea este, ipso facto, obiectul unei iubiri pe care nici o placere plina nu o consoleaza”, scrie Christian Jambet. Prin celebrarea mistica in dans si poezie, Rūmī umple spatiul care separa pentru ca el gaseste in extaz manifestarea spirituala a lui Shams, dincolo de contingentele terestre; de aceea poezia sa este deopotriva expresia unei rupturi, a unei sfasieri, si celebrarea nuntii mistice cu cel care va ramane, in ochii sai, „soarele adevarului”. Aceasta experienta epifanica, ce se gaseste in centrul experientei sale poetice, dominata de imagistica focului si a luminii, atinge paroxismul atunci cand Rūmī isi trimite fiul sa-l caute pe Shams, iar fiul descrie experienta contopirii spirituale a tatalui sau: suntem indepartati prin corp; fara corp si fara suflet, nu formam decat o lumina, a-l vedea inseamna a ma vedea, si a ma vedea inseamna a-l vedea, eu sunt el, el este eu.

 

b2ap3_thumbnail_RUMI_MATHNAVI-I_MANAVI1.jpg


Impresia de ansamblu a scrierii Divan este cea a unei iubiri arzatoare, a unei pasiuni care exalta poetul si il consuma; flacara pe care a aprins-o Shams nu s-a stins niciodata, opera lirica intemeindu-se pe imagistica luminii, focului, a izbucnirii. De aceea nu este surprinzator ca o a doua tema recurenta in Divan este cea a melancoliei, alternand cu exaltarea si bucuria. Universul este in culorile iubitului si straluceste de lumina sa. Dar, simultan cu aceasta revelatie, survine noaptea teribila in care sufletul apare ca vidul insusi, iubirea nu mai este nici sacra, nici profana; Rūmī, ca si Ruzbehan sau Ahmad Ghazali, nu distinge iubirea care irupe din sufletul iubitului de invazia iubirii pe care i-o provoaca divinitatea. Polii expresiei poetice a indragostitului sunt separarea si unirea, suferinta si bucuria, distrugerea si plenitudinea, iar finalitatea iubirii este pierderea sinelui in celalalt si contopirea totala, care este indicibila. O a treia tema a poemului este diferenta dintre realitate si real. Realitatea este totdeauna sesizabila prin mijloacele cunoasterii sensibile sau inteligibile. Totdeauna ea poate sa cada in plasa spiritului, in vreme ce realul este imposibil de desfacut. „Rūmī”, afirma Christian Jambet, „este metafizicianul evenimentului, imprevizibilului, instabilului. Iubirea este o proba in care eul se metamorfozeaza, in care trebuie sa renunte la orice recompensa, unde extinctia sinelui este calea necesara supraexistentei in Altul.” Versurile sale concentreaza dorinta integrala:

 

„Ieri Maestrul cu o lampa parcurgea orasul./ Plictisit de demon si de fiara, caut un om!/ Ei mi-au zis: este de  negasit, si noi am cautat! Lucrul pe care nu-l gasesc: iata dorinta mea”.


Mathnawi este o epopee spirituala, titlul cartii provenind de la forma prozodica folosita, distihurile rimand intre ele, avand o armonie silabica generala. S-a spus despre Rūmī ca a fost un mare mistic, un maestru spiritual, un teolog, si mai putin ca a fost unul dintre marii filosofi ai lumii islamice. Intr-adevar, gandirea sa reprezinta unul dintre sistemele filosofice cele mai complexe si originale. „Studiind Mathnawi”, afirma Djamchid Mortazavi, „intelegem clar ca aceasta opera nu este numai mistica; este o suma a gandirii metafizice si filosofice, ingloband tot ceea ce priveste gandirea si psihologia umana.” Rūmī adauga conceptiilor filosofice de sorginte greaca elemente doctrinale originale, dar gandirea sa originala nu se opreste aici, baza esentiala pe care si-a intemeiat epopeea fiind credinta in unitatea Existentei: spiritul uman este separat de originea sa prin individualitatea fiintei sale provizorii, dovedind de asemenea nostalgia revenirii la origine si unirea cu aceasta.


Teme de influenta neoplatonica precum uitarea, coborarea, expatrierea ocupa o mare parte a acestei viziuni asupra lumii, in care ni se vorbeste despre Iubirea pentru Dumnezeu, argumente contradictorii, harul divin, constrangerea divina si libera vointa, divinul imbold creator, pricina divina, intalnirea cu moartea, lumina si culoare, vadirea prin contrarii, reinnoirea creatiei. Sub stratul prim al versului scris cu talent, Rūmī vorbeste despre ierarhia emanatiilor succesive ale ratiunii de la ratiunea universala pana la a zecea emanatie, care este intermediara intre lumea divina si lumea fenomenala. Privitor la ratiune, materie si forma, Rūmī este in acord cu filosofia islamica, admitand conceptiile lui Aristotel, dar in ceea ce priveste spiritul, este tributar platonismului si neoplatonismului, la Rūmī forma fiind manifestarea unei multiplicitati aparente in sanul unei Existente absolut unice, as cum considera Djamchid Mortazavi. Este cu neputinta a rezuma o opera atat de vasta si de complexa, mai cu seama ca nu are structura clasica a unui sistem elaborat, a unui tratat de filosofie si teologie sufiste. Regasim in epopeea lui Rūmī anecdote din literatura, din istoria religioasa sau profana, din folclor, pasaje didactice sau versuri inflacarate, toate sub semnul unei stralucite inlantuiri dialectice, asa cum apare in aceste distihuri:

 

„Nu vezi culoarea fara lumina din afara./ Culorii dinlauntru la fel i-e dat s-apara./ Lumina din afara-i din stele si din soare./ Cea dinlauntru vine din Vesnica splendoare./ Lumina prin contrariul luminii-o poti cunoaste,/ caci pe contrar, contraru-l vadeste, cand se naste./ Lipsita de contrariu, Lumina cea divina/ nu poate prin contrariu vadita sa devina.”

 


Amplul poem este si un expozeu al numeroaselor experiente mistice care rezuma o existenta de extaz si de asceza traita in interior cu o rara intensitate, dar este in egala masura o ilustrare a unei doctrine spirituale a iubirii si nu dezminte cu nimic aspiratiile de opera lirica:

 

„Desi numai cuvantul aduce limpezire,/ mai limpede-i Iubirea cuprinsa de-amutire./ Cand pana se grabeste sa scrie fara frica,/ de-ajunge la Iubire, pe sine se despica./ In fata Ei, ratiunea-i ca-n smarcuri o martoaga,/ Iubirea-i doar in stare iubirea s-o-nteleaga.”

 

Metoda din Mathnawi, care consta in a prezenta prin anecdote, povesti, mituri, realitati spirituale, arata ca pentru Rūmī inaintarea pe calea desavarsirii spirituale corespunde unui demers atat experimental, cat si intelectual. Nu este o disjunctie intre material si spiritual, infinita multiplicitate a universului creat dand astfel seama de unitatea transcendenta care guverneaza creatia si pe care fiinta umana trebuie sa o gaseasca in ea insasi pentru a-si cunoaste Creatorul. In microcosmosul inimii, al sufletului, loc al unificarii, omul trebuie sa intalneasca macrocosmosul, sa se lase patruns de el pentru a depasi iluziile multiplicitatii si sa atinga „oceanul unicitatii”:

 

„Taramu-nchipuirii-i mai stramt c-al nefiintei,/ de-aceea-nchipuirea-i izvor al suferintei. Mai stramta e fiinta decat inchipuirea, si lunii ii ramane atunci doar arcuirea. Astfel, fiinta lumii simtirii si culorii/ e stramta precum este launtrul inchisorii. De-ngusta-a-ajuns, multiplul si amestecu-s de vina,/ caci simturile-atrase-s de tot ce se imbina. E dincolo de simturi Unificarea sfanta. Ravnind Unicitatea, pe drumu-acest te-avanta! E-un unic fapt porunca «Sa fie» si de-a fost/ prin doua vorbe spusa, e unic al ei rost.”

 

Rūmī accentueaza ideea devenirii, considerand fiinta o serie de schimbari perpetue si succesive; el declara ca in fiecare clipa lumea si noi insine ne intoarcem in neant, de unde suflul divin ne readuce la viata; continuitatea nu este decat o aparenta, iar stabilitatea lucrurilor – o iluzie, ganduri care dau masura intinderii si profunzimii sistemului filosofic al lui Rūmī, in care numai cunoasterea iluminata de lumina divina este susceptibila de a merge direct la sursa, in vreme ce cunoasterea discursiva se bazeaza pe marturia adeseori inselatoare a simturilor. Rūmī le cerea discipolilor sa nu le lipseasca niciodata simtul suprasensibilului si doctrina Imaginatiei active. Henry Corbin sustine ca „tot ceea ce numim in zilele noastre fenomenologie a formelor simbolice, metafizica a imaginatiei, gaseste in Mathnawi o materie inepuizabila”.


Mathnawi a fost prezentata, pe rand, ca o carte de poezie mistica sau ca un comentariu general de teologie islamica, drept un comentariu esoteric al Coranului, un expozeu al gandirii si viziunii mistice, o doctrina metafizica, un studiu aprofundat de psihologie, o metoda pedagogica extrem de subtila; in realitate, este o stralucita sinteza a celor amintite. Mathnawi este o invitatie la transformarea radicala a fiintei, care permite sa vedem lumea „altfel” decat ne apare; este experienta iubirii care permite deschiderea ochiului interior si inaltarea la o noua dimensiune, la „lumea unitatii, care transcende dualitatea, lumea unde se conciliaza contrariile”. Ca epopee spirituala, se poate spune ca Mathnawi povesteste calatoria sufletului de la originea sa pana la destinatia finala, un drum pe care il parcurge coborand din patria celesta in cea pamanteana, pentru a relua ciclul ascendent; poemul, spune Leili Anvar-Chenderoff, poate fi citit ca o lunga meditatie asupra unui verset coranic: „Noi suntem ai lui Allah si noi la El ne intoarcem”. Pornind de la acest verset poate fi inteles Cantecul naiului, din deschiderea poemului Mathnawi; trestia din care e facut naiul reprezinta o metafora a exilului si a suferintei sufletului pe pamant: „Desi intreaga-mi taina in plansul-mi se ascunde,/ nu-i ochi si nici ureche sa stie-a o patrunde./ Nu-i trupul pentru suflet un val, nici pentru corp/ nu-i duhul val, dar daca vrei duh sa vezi, esti orb./ De-nsangerata Cale-a iubirii naiul spune,/ si deapana-o poveste, a dragostei nebune”. In poemul lui Rūmī se gaseste ascunsa o invatatura mistica extrem de profunda, o doctrina teologica sublima, incat s-a putut spune ca „Mathnawi spiritual al lui Rūmī este un Coran in limba persana”.  

 

b2ap3_thumbnail_jalalaldinrumi1.jpg

Ultima modificare :

Galerie Media

oceanul-sufletului-2018

Oceanul sufletului

Oceanul sufletului intretese fabule - scene desprinse din viata de zi cu zi - revelatii si...

29,00 lei

rumi

  Maiestria lui Djalal ud Din Rumi a fost puternic resimtita de oameni avand diferite credinte. El a fost recunoscut in Occident, asa cum a fost timp de opt secole in Orientul Mijlociu si...

INTELEPCIUNEA INIMII

Am absolvit Facultatea de Filosofie a Universitatii „Al.I.Cuza” din Iasi in 1979. Am publicat peste o suta de interviuri cu reputati specialisti din lumea francofona din domeniile filosofiei, teologiei catolice si esoterismului. De asemenea, am semnat studii, articole, eseuri si recenzii în: „Opinia studenseasca”, „Luceafarul”, „Analele Stiintifice” ale Universitatii „Al. I. Cuza” din Iasi, sectia filosofie, „Xenopoliana”, „Simposion”, „Vatra”, „Eglise et Vie”, „Dialog Teologic”.

Comentarii

SUS
Cos gol

INAPOI