Desigur nu se pune problema sa explicam in cateva randuri ce este (si ce nu este) Tantra, desi ambele demersuri s-ar dovedi foarte utile.

Vom spune doar ca, daca majoritatea traditiilor spirituale abordeaza o cale a negatiei, asa cum face si curentul spiritual principal al traditiei indiene, Tantra este o cale afirmativa. Una dintre putinele...

Negatia despre care vorbim se refera la faimoasa sintagma neti, neti („nici aceasta, nici aceasta”) si la consecintele ei. Dumnezeu, Realitatea Ultima, nu este nimic din ceea ce putem cunoaste cu trupul, cu simturile, cu mintea, nici macar cu ceea ce indeobste numim inima (cu „i” mic), adica emotii, intuitie, emisfera dreapta a creierului (cum ar zice oamenii de stiinta contemporani). El este transcendent, dincolo de manifestarea „constatabila” in vreun fel, iar metoda de a ne apropia de El este delimitarea de toti termenii enumerarii precedente. Adica, mai explicit, asceza.

Este solutia general propusa de majoritatea marilor traditii religioase si spirituale ale lumii.

„Nu esti corpul, nu esti simturile, nu esti trairile tale, starile tale, modificarile mintii tale. Esti in realitate altceva, iar acest altceva este dincolo de tot ceea ce stii tu despre tine in aceasta clipa.”

 

Un discurs sobru, greu de pus in aplicare ca atare in lumea in care traim, de fapt proiectat sa fie aplicat, intr-un angajament decisiv si suprem, in afara ei, in solitudine si tacere.

Foarte simplificator spus, Tantra este acea invatatura care abordeaza perspectiva complementara (nu „opusa”, ci „complementara”).

Sintagma consacrata este iti, iti („si aceasta, si aceasta...”). Realitatea Ultima, Dumnezeu, nu este doar un absolut inaccesibil si inert. Totul este divin, totul este animat de vibratia Inimii Divine (cu „I” mare), de la cel mai mic fir de praf, pana la galaxii, de la cel mai banal gand sau eveniment, pana la cele mai profunde inspiratii sau extatice trairi.

 Si, pentru ca Tantra nu neaga nimic, ea nu neaga nici abordarea „oficiala”, cea a lui neti, neti, ci o completeaza cu viziunea ei complementara. Da, Realitatea Ultima este transcendenta (deasupra manifestarii si a contingentelor ei), dar, nefiind ceva inert, lipsit de viata, ci dimpotriva fiind „viata oricarei vieti”, ea se prezinta totodata ca imanenta, ca o pulsatie omniprezenta, vie si beatifica, reflexie a transcendentei in lume si expresie a deplinei Sale libertati.

Consecinta imediata este ca Tantra este o cale preocupata atat de realizarea spirituala ultima (numita „eliberare” –moksa), cat si – si acesta este un aspect inedit in peisajul cailor spirituale – de bucuria (bhoga) pe care o provoaca viata in lume, insa nu viata profana, lipsita de fiorul sacrului, ci „Viata Divina” – ca sa parafrazam pe un mare yoghin, Śri Aurobindo –, raspunsul la imbratisarea pe care Divinul o ofera lumii. (Dintr-un punct incolo, in demersul nostru, descrierile devin uneori inerent poetice, pentru ca descriu o realitate subiectiva, „nemasurabila”, oricat de mult ar contraria aceasta spiritul stiintific).

Tantra hindusa crede ca Realitatea Ultima (numita adesea Brahman, desi poate purta oricat de multe alte nume sau niciun nume, in functie de unghiul de abordare al problemei) se reveleaza adoratorului sub nenumarate forme, care corespund nenumaratelor aspecte prin care Divinul este prezent in manifestare (care este tot El, dar intr-o forma explicita).

Pentru intelegerea acestui mod de „functionare” al Divinitatii se foloseste adesea modelul Soarelui si al razelor lui. Soarele straluceste (din pozitia sa suverana, centrala) asupra intregii lumi, oferindu-si impartial lumina, insa din el (si consubstantiale lui) tasnesc nenumarate raze.

A numi aceasta politeism este un semn de superficialitate. Repetam: „substanta” razelor este aceeasi cu a Soarelui. Exista o unica Realitate Ultima – sa o punem acum in analogie cu un diamant – care are insa nenumarate „fatete”, „unghiuri” etc.

Soarele din exemplul nostru este numit adesea in traditia tantrica Śiva. El reprezinta constiinta, care este transcendenta, este lumina esentiala a fiintarii, singura despre care se poate afirma ca „este”. In afara creatiei sale Śiva este inert, intr-o stare permanenta de liniste plina de extaz.

Atunci cand Soarele lumineaza, cand devine dinamic si creator, acest extaz se revarsa in intreaga sa creatie. Acest aspect – care este identic Soarelui, sa nu uitam –, „razele” din exemplul nostru, in numar infinit, poarta numele de Śakti.

Śiva si Śakti nu sunt doua realitati distincte, ci doua moduri de „fiintare” a aceleiasi Realitati Ultime (pe care occidentalii o numesc – dincolo de posibilele dezbateri polemice, pe care le eludam – Dumnezeu).

Un articol de Mihai Lita (Senior Editor la Editura Herald), preluat din prefata cartii Cele zece mari puteri cosmice (Daśa Mahāvidyā) de Sri S. Shankaranarayanan, Colectia Tantra, 2019.