Zenul inseamna o eliberare din timp. Atunci cand deschidem ochii si vedem clar, devine evident ca nu mai exista un alt timp decat aceasta clipa, trecutul si viitorul fiind abstractiuni fara vreo realitate concreta.

Pana cand acest lucru devine clar, ni se pare ca viata noastra este numai trecut si viitor, iar prezentul nu e mai mult decat infinitezimala linie asemenea unui fir de par ce le desparte. De aici provine senzatia „de a nu avea timp” a unei lumi care se grabeste atat de mult, incat piere inainte de a ne bucura de ea. Dar prin „trezirea la clipa” vedem ca senzatia aceasta este de fapt inversul adevarului: trecutul si viitorul sunt mai degraba iluzii fugare si prezentul este vesnic real. Descoperim ca succesiunea lineara a timpului este o conventie a gandirii noastre verbale unilineare, a unei constiinte ce interpreteaza lumea percepand numai bucatele din ea, pe care le numeste lucruri si intamplari.

Dar fiecare astfel de perceptie a mintii exclude restul lumii, astfel incat acest tip de constiinta poate ajunge la o viziune aproximativa a intregului numai printr‑o serie de perceperi succesive. Iar superficialitatea acestei constiinte se vede din faptul ca ea nu poate regla nici macar organismul uman. Caci daca ar trebui sa controleze bataile inimii, respiratia, functionarea nervilor, glandelor, muschilor si a organelor de simt, ar trebui sa dea inconjur fara incetare corpului pentru a avea grija de ele pe rand, fara a‑i ramane timp pentru nimic altceva. Din fericire, acest lucru nu e necesar, organismul este reglat de „inteligenta originara” din afara timpului, care conduce viata in totalitatea ei si astfel poale face atat de multe lucruri dintr‑odata.

Totusi, constiinta superficiala nu este ceva separat de „inteligenta originara”, ci o activitate specializata a acesteia. Astfel, constiinta superficiala se poate trezi la eternul prezent daca inceteaza de a mai percepe. Dar acest lucru nu se va intampla doar daca incerci sa te concentrezi asupra prezentului – un efort care face clipa sa para si mai inselatoare si fugara, mai cu neputinta de adus in centrul atentiei. Constientizarea „eternului acum” se produce prin acelasi principiu ca si claritatea auzului si a vederii, sau ca adevarata libertate a respiratiei. Vederea clara nu are nicio legatura cu a incerca sa vezi, ea este tocmai intelegerea faptului ca ochii vor primi fiecare detaliu numai prin ei insisi; caci cat sunt deschisi lumina nu poate fi impiedicata sa ajunga la ei. In acelasi mod nu e greu sa devii pe deplin constient de prezentul etern, cand te convingi ca nu poti fi constient de nimic altceva si ca in mod concret nu exista trecut sau viitor. A face un efort de concentrare asupra momentului instantaneu presupune faptul ca ar exista si alte momente. Dar ele nu pot fi gasite nicaieri si intr‑adevar ramai in prezentul etern la fel de usor cum ochii si urechile raspund la lumina si sunet.

Iar acest prezent etern este curgerea fara graba, „in afara timpului” a lui Dao:

O astfel de curgere incat, miscandu‑se, pare sa doarma,

Prea plina pentru sunet sau spuma.

Dupa cum a spus Nan Quan, a incerca sa fii de acord cu el inseamna sa te departezi de el, desi de fapt nu poti sa te departezi si nici nu exista nimeni care sa se departeze. Astfel, de asemenea, nu poti sa scapi de eternul prezent incercand sa participi la el, si tocmai aceasta ne arata ca nu exista un eu distinct care il priveste si il cunoaste – de aceea Hui Ke nu a putut sa‑si gaseasca mintea atunci cand Bodhidharma i‑a cerut sa i‑o arate. Oricat de uimitor ar parea si oricate probleme filosofice ar ridica, o singura privire clara ne arata adevarul de neevitat. Exista numai acest acum. El nu vine de nicaieri, nu merge spre nicaieri. Nu este permanent, dar nu este nici trecator. Desi in miscare, este totdeauna imobil. Cand incercam sa‑l prindem pare a fugi si totusi este mereu aici, nu putem scapa de el. Cand privim in jur si incercam sa gasim eul care cunoaste acest moment, ne dam seama ca a disparut, ca si trecutul. De aceea al saselea Patriarh spune in Tan Jing:

In acest moment nu exista nimic care sa inceapa a fi.

In aceasta clipa nu exista nimic care inceteaza a fi.

Deci nu exista viata‑si‑moarte de adus la un sfarsit.

De aceea linistea absoluta (a Nirvanei)
este acest moment prezent.

Desi ea exista in acest moment, acest moment nu

are limite si in el este o fericire eterna.

Totusi, cand suntem nevoiti s‑o facem, acest moment poate fi numit „prezent” numai in relatie cu trecutul si viitorul sau cu cineva pentru care el este prezent. Dar cand nu exista nici trecut, nici viitor, si nimeni pentru care acest moment sa fie prezent, ce este el?

Cand Fa‑chang era pe moarte, o veverita a tipat pe acoperis.

„Chiar asta e, a spus el, si nimic altceva.”