Anne Frank, in varsta de treisprezece ani, a inceput sa scrie in celebrul jurnal pe 12 iunie 1942. A impartasit sperante, temeri si visuri din ascunzatoarea pe care a ocupat-o alaturi de familie si alti cativa evrei in perioada persecutiilor antisemite. Ultima inregistrare in jurnal este datata 1 august 1944, inainte de a fi arestata si deportata. Publicat dupa al Doilea Razboi Mondial de tatal ei, Otto Frank, Jurnalul a castigat o recunoastere mondiala pentru ca vorbeste in numele celor sase milioane de victime ale Holocaustului, fiind si in zilele noastre mai relevant ca niciodata.

Sâmbătă, 15 iulie 1944

Draga mea Kitty,

Am primit de la biblioteca o carte cu titlul provocator: Ce credeti despre tinerele fete moderne?
As dori sa discut astazi acest subiect.
Scriitoarea critica „tineretul de astazi” din cap pana-n picioare; totusi, fara sa-i respinga pe toti drept „cazuri fara speranta”. Dimpotriva, crede ca sta in puterea lor sa construiasca o lume mai mare, mai buna si mai frumoasa, dar ca se ocupa cu lucruri superficiale, fara sa se gandeasca la frumusetea adevarata. In unele pasaje am avut senzatia ca dezaprobarea autoarei era indreptata spre mine si de aceea doresc sa-mi descarc sufletul si sa ma apar de acest atac pe care-l consider indreptat si impotriva mea.

Am o trasatura de caracter remarcabila, de care isi poate da seama oricine ma cunoaste de mai mult timp: ma cunosc foarte bine pe mine insami. In tot ceea ce fac, pot sa ma observ ca si cand as fi un strain. Ma pot distanta de Anne cea de toate zilele si, fara a ma lasa influentata sau a-mi gasi scuze, pot observa ce face, atat bine, cat si rau. Aceasta constiinta de sine nu ma paraseste niciodata si de fiecare data cand deschid gura, imi spun: „Ar fi trebuit sa spui asta altfel” sau „Este bine asa cum este”. Ma condamn in atat de multe feluri, incat incep sa-mi dau seama cat de multa dreptate are tata cand spune: „Fiecare copil trebuie sa se creasca singur”. Parintii nu pot decat sa-i sfatuiasca pe copii sau sa le arate directia cea buna. In ultima instanta, oamenii isi modeleaza singuri caracterele. In plus, infrunt viata cu o cantitate extraordinara de curaj. Ma simt atat de puternica si de capabila sa port poveri, atat de tanara si libera! Cand mi-am dat seama de asta pentru prima data, am fost bucuroasa, deoarece inseamna ca pot indura mai bine loviturile pe care mi le rezerva viata.

...

„In adancul sufletelor lor, tinerii sunt mai singuri decat batranii.” Am citit asta undeva intr-o carte si mi-a ramas in minte. In ce ma priveste, este adevarat.

Asadar, in caz ca te intrebi daca aici este mai greu pentru adulti decat pentru copii, raspunsul este nu, categoric nu. Oamenii mai in varsta au deja o parere despre orice si sunt siguri pe ei si pe actiunile lor. Pentru noi, cei tineri, este de doua ori mai greu sa ne tinem fermi pe pozitii si sa ne mentinem opiniile intr-un moment in care idealurile sunt sfaramate si distruse, cand a iesit la suprafata cea mai urata latura a firii umane, cand toti au ajuns sa se indoiasca de adevar, de dreptate si de Dumnezeu.

Oricine sustine ca varstnicii o duc mai greu in Anexa nu-si dau seama ca problemele au un impact cu mult mai mare asupra noastra. Suntem mult prea tineri ca sa facem fata acestor probleme, dar ei continua sa se repeada la noi pana cand, in final, suntem siliti sa gasim o solutie, desi de cele mai multe ori solutiile noastre sunt anihilate atunci cand se confrunta cu realitatea. Este greu in astfel de vremuri. In noi cresc idealuri, visuri si sperante scumpe, dar numai pentru a fi zdrobite de realitatea sumbra. Este un miracol ca nu mi-am abandonat toate idealurile, par atat de absurde si de lipsite de simt practic. Dar ma agat de ele, pentru ca tot mai cred, in pofida tuturor lucrurilor care se intampla, ca oamenii sunt cu adevarat buni in sufletul lor.

Imi este imposibil sa-mi construiesc viata pe o temelie alcatuita din haos, suferinta si moarte. Vad cum lumea se transforma incet intr-un loc salbatic, aud tunetul care se apropie si care, intr-o zi, ne va distruge si pe noi, simt suferinta milioanelor de oameni. Si cu toate acestea, cand ma uit la cer, simt ca totul se va schimba in bine, ca si aceasta cruzime se va termina, ca pacea si linistea se vor instala din nou. Iar intre timp, trebuie sa-mi pastrez idealurile. Poate va veni ziua cand voi putea sa le realizez!

Un fragment extras din Jurnalul unei tinere fete, Anne Frank, traducere si prolog de Anca Irina Ionescu, colectia Autobiografia.