Grigorie de Nazianz si aportul sau la teologia moderna [Fragment din Cuvantari teologice ]

Grigorie de Nazianz, supranumit Teologul, s-a nascut in jurul anului 330, in Arianz, langa oraselul Nazianz din Capadocia. Tatal sau era pagan si facea parte din secta iudaica a ipsistarienilor (adoratorii celui Prea Inalt), iar in anul 325, la indemnul pioasei lui sotii, Nonna, se boteaza pentru ca in anul 329 sa ajunga episcop de Nazianz. Sf. Grigorie isi insuseste cultura profana (filosofia si retorica) in Cesareea din Capadocia, dupa care studiaza in Cesareea din Palestina si Alexandria. Formatia filosofica si-a desavarsit-o indeosebi la Atena, loc in care a legat o stransa prietenie cu Sf. Vasile cel Mare († 379).

 

Incepand cu anul 357 revine in patrie si se boteaza, iar dupa un an se retrage in singuratate, unde, alaturi de Sf. Vasile, studiaza Scriptura si operele Sfintilor Parinti, se ocupa de gradinarit si alcatuiesc impreuna un fel de antologie a operei lui Origen, cunoscuta sub numele de Filocalia

 

Opera scrisa a Sf. Grigorie de Nazianz este rezultatul uriaselor framantari teologice din jurul doctrinei Sfintei Treimi (obiectul primelor doua sinoade ecumenice), la care aportul sau va fi esential, lucru recunoscut si de teologia moderna. O magistrala abordare a naturii Duhului Sfant (in cea de-a cincea dintre Cuvantarile teologice) ii va marca contributia la pneumatologie, Sf. Grigorie fiind primul care va utiliza ideea de „purcedere” pentru a descrie relatia dintre Duhul Sfant si Dumnezeu.

 

 

Opera sa este alcatuita din cuvantari, poeme si scrisori.

1. Cuvantarile, partea cea mai pretioasa a acestei opere sunt in numar de 45, mai mult de jumatate datand din perioada constantinopolitana (379‒381); celelalte au fost rostite la Nazianz. Dintre acestea amintim: a) cuvantari dogmatice, intre care se disting cele 5 cuvantari teologice asupra Sfintei Treimi; b) cuvantari la sarbatorile crestine (Nasterea, Pastele, Cincize cimea etc.); c) panegirice pentru sfinti (Sf. Ciprian al Antiohiei, Sf. Atanasie etc.) in care oratorul desfasoara toate resursele artei sale; d) predici funebre (Cezarie, Sf. Vasile etc.), gen pe care Sf. Grigorie il inaugureaza in sanul Bisericii. La acestea trebuie adaugate doua Invective adresate imparatului Iulian Apostatul si, in sfarsit, cateva cuvantari de circumstanta in care autorul explica si justifica purtarea sa.

 

2. Poemele dateaza din ultima perioada a vietii Sf. Grigorie (383‒389). Au fost impartite in Poeme teologice si Poeme istorice, subdivizate fiecare in doua sectiuni ‒ poemele teologice, in Poeme dogmatice si Poeme morale, iar poemele istorice, in Poeme personale si Poeme despre altii. In poemele personale emotia este sincera si profunda, De vita sua (1 940 versuri) constituind de fapt o autobiografie foarte pretioasa pentru noi.

 

3. Culegerea de Scrisori cuprinde 244 de documente rezultate din corespondenta purtata cu personalitati din epoca (ramane incerta scrisoarea adresata lui Evagrie Ponticul). Aceasta cores pondenta nu o egaleaza insa, sub aspectul importantei ei istorice, pe cea a Sf. Vasile. Cateva piese reprezinta totusi documente teologice de prim ordin. Astfel, sunt cele 2 scrisori adresate preotului Cledonius si epistola nr. 202, toate 3 in dreptate impotriva  apolinarianismului.

 

In privinta autenticitatii Testamentului Sf. Grigorie de Nazianz (P. G., vol. 37, 389-396) parerile sunt impartite, desi exegeza moderna nu vede motive reale de contestare. Viata Sf. Grigorie de Nazianz si lupta sa impotriva principalelor erezii ale veacului sau (arianismul, pnevma tomahismul, eunomianismul ‒ ca sa citam doar cateva dintre acestea) au lasat impresie profunda asupra contemporanilor sai:

 

 

„Asa de mult s-a distins Sf. Grigorie [din Nazianz]

in privinta patrunderii adanci a dogmelor si in cele

ale teologiei, incat, desi multi barbati s-au ocupat

cu teologia in decursul veacurilor si au ajuns

renumiti pentru inte lepciunea lor, singur el ‒ dupa

Ioan Evanghelistul ‒ a primit titlul de Teolog si acest

titlu i-a fost rezervat apoi numai lui.”

 

 

Cele Cinci cuvantari despre Dumnezeu ale Sf. Grigorie de Na zianz sunt rezultatul unui indelung demers de natura teologica, ce a urmarit sa stabileasca doctrina despre Sfanta Treime, obiectul principal al primelor doua sinoade ecumenice. Cele 2 erezii de mare rasunet in vremea sa, si pe care el le-a combatut in cuvantarile despre Dumnezeu, sunt arianismul si pnevma-tomahismul. Tot aici mai este amintit si sabelianismul.

 

Doctrina ariano-eunomiana se indrepta in special impotriva Dumnezeirii Fiului. Aceasta se reducea la urmatoarele: Dumnezeu este unic, nenascut, vesnic, fara inceput. El nu-si comunica fiinta, fiindca ar insemna ca este compus, schimbator, divizibil, corporal si prin aceasta nu ar mai fi nenascut (agennitos). Toate expresiile care presupun o comunicare sau o generare, precum termenul purcedere (provoli), parte de o fiinta (meros homousion), faclie din faclie (lyhnon apo lyhnu), trebuie condamnate. Tot ce este in afara de Dumnezeu e creat de el din nimic, prin vointa sa. Pentru a crea lumea, Dumnezeu a creat mai intai o fiinta superioara ‒ Logos-ul ‒ care este instrumentul creatiei si intermediarul intre Dumnezeu si lume. Crearea lui a avut loc inainte de creatia propriu-zisa si inainte de timp sau, cum spune cu ironie Sf. Grigorie, in timpul din afara timpului (ahronos, pro eonon); nu este insa etern sau impreuna etern (aidios sau synaidios). El este creat din nimic (ex uc onton gegone); nu este din substanta lui Dumnezeu, dar exista pentru voia lui Dumnezeu. Este un fiu adoptiv al lui Dumnezeu (cata harin). Fiind creatura, Logos-ul este supus lui Dumnezeu; nu cunoaste pe Dumnezeu si nu se cunoaste pe sine decat in mod imperfect; este supus schimbarii (treptos). Impecabilitatea Lui este datorata efortului de exercitare a liberei vointe. Logos-ul este insa o creatura perfecta: „ctisma tou theou telion”.

 

Cat priveste doctrina specific eunomiana, aceasta se reduce la urmatoarele: „esenta crestinismului consta in intregime in cultura spiritului si in cunoasterea teoretica a lucrarilor dumnezeiesti. Natura lui Dumnezeu era deplin accesibila omului. Calitatea de nascut a Tatalui era conceputa de eunomieni ca simplitatea absoluta, ca esenta Dumnezeirii; ei refuzau sa atribuie Fiului Dumnezeirea pentru faptul ca era nascut; nasterea lui eterna le parea un nonsens si toata deosebirea ce o puneau intre Fiul si creaturi este ca Tatal a nascut pe Fiul in mod nemediat si pe creaturi in mod mediat. Eunomie, confundand caracteristicile distinctive ale celor doua persoane, concludea, din deosebirea persoanelor, inegalitatea lor de esenta si neasemanarea lor si arunca deodata si pe homousios si pe homoiusios”.

 

Pnevmatomahii sau macedonianii sau maratonianii invatau ca Sfantul Duh era mai mic decat Tatal si decat Fiul. Erau dis pusi sa recunoasca Dumnezeirea Fiului, dar nu si pe cea a Duhului. Sustineau ca Sfantul Duh isi primise fiinta prin Fiul si concludeau ca acesta era o creatura a Fiului, nefiind de la Tatal; il numeau Dumnezeu nescripturistic si slujitor. Sofismele pe care le utilizau in aceasta privinta sunt expuse de Sf. Grigorie in Cuvantarea a cincea.

 

In ce priveste sabelianismul, acesta este „teoria modalista a lui Sabelie, dusa pana la extrema opusa, la arianism. Sabelie tindea la fuziunea persoanelor in Treime (synairesis); arianismul tindea la separarea lor (diairesis); Sabelie nega distinctia persoanelor; Arie stabilea o separatie intre ele, care mergea pana la distrugerea egalitatii de esenta”.

 

Comentarii

Articole similare

K. G. Durckheim - Activism si seninatate
K. G. Durckheim - Activism si seninatate
Omul modern sufera de o lipsa de calm – de calm exterior si, mai mult inca, de calm interior. Omului modern ii lipseste seninatatea. Din lumea exterioara ne parvin nenumarate zgomote care, consecinta...