Nimeni nu-i poate spune altei persoane cum ar trebui sa gandeasca, nu mai mult decat cum ar trebui sa respire sau cum sa-i circule sangele. Insa diferitele moduri in care oamenii gandesc pot fi remarcate si descrise in caracteristicile lor generale. Unele dintre aceste moduri sunt mai bune decat altele; motivele pentru care sunt mai bune pot fi expuse. Persoana care intelege care sunt cele mai bune moduri de a gandi si de ce sunt mai bune acestea poate, daca vrea, sa si le schimbe pe ale sale pana cand vor deveni mai eficiente, pana cand, se poate spune, vor imbunatati activitatea pe care o poate face gandirea si pe care celelalte operatii mentale nu o pot face la fel de bine. Cel mai bun mod de a gandi este numit gandire reflexiva: modul de a gandi ce consta in a intoarce un subiect pe toate partile si a-i acorda o atentie serioasa si sustinuta. Gandirea, pentru scopurile acestui studiu, e definita asadar ca:

operatia in care faptele prezente sugereaza alte fapte (sau adevaruri) astfel incat sa induca o credinta in ceea ce este sugerat pe baza relatiei dintre lucrurile insesi,

o relatie intre ceea ce sugereaza si ceea ce este sugerat. Un nor sugereaza o nevastuica sau o o balena; el nu semnifica asta, fiindca nu exista nicio legatura sau conexiune in lucrurile insesi intre ceea ce este vazut si ceea ce este sugerat. Cenusa nu doar sugereaza un foc anterior, ci semnifica faptul ca a fost un foc, intrucat cenusa se produce prin combustie si, daca e cenusa autentica, numai prin combustie. Exista o conexiune obiectiva, legatura din lucrurile reale, care face dintr-un anumit lucru temeiul, garantia, dovada credintei intr-un alt lucru.

Cu totii suntem de acord, macar in vorbe, ca abilitatea de a gandi e extrem de importanta: ea e privita drept acea capacitate distinctiva care-l deosebeste pe om de animalele inferioare. Insa, intrucat ideile noastre obisnuite despre cum si de ce e importanta gandirea sunt vagi, este oportun sa stabilim in mod explicit valorile pe care le are gandirea reflexiva. In primul rand, ea ne elibereaza de activitatea impulsiva si de rutina. Mai exact, gandirea ne permite sa ne dirijam activitatea cu prevedere si sa o planificam in concordanta cu scopurile avute in vedere sau cu telurile de care suntem constienti. Ea ne permite sa actionam in mod deliberat si intentionat pentru a atinge obiective viitoare sau sa dobandim control asupra a ceea ce este acum vag sau lacunar. Punandu-ne in fata consecintele diferitelor moduri si directii de actiune, ne permite sa stim ce facem atunci cand actionam. Transforma actiunea care e pur instinctiva, oarba si impulsiva in actiune inteligenta. Un simplu animal e manat, din cate stim, de la spate: e miscat de un anume stimul extern actual in concordanta cu starea lui fiziologica actuala. Fiinta care poate sa gandeasca e miscata de ratiuni indepartate, de decizii care poate ca sunt luate dupa un anumit numar de ani – cum ar fi cea a unui tanar de a dobandi o educatie profesionala potrivita carierei pe care o va urma in anii care au sa vina.

Spre exemplu, un animal fara gandire va intra in vizuina lui atunci cand va fi amenintat de ploaie, sub efectul unui stimul imediat asupra organismului sau. O fiinta ganditoare insa va intelege ca o serie de fapte date sunt semne probabile ale unei viitoare ploi si va lua masuri in lumina acestui viitor anticipat. A planta seminte, a cultiva pamantul, a culege recolta sunt acte intentionate, de care este capabila numai o fiinta care a invatat sa-si subordoneze elementele imediat percepute ale experientei acelor valori spre care aceste elemente tintesc si pe care le prezic. Filosofii au facut mult uz de expresiile „cartea naturii”, „limbajul naturii”. Ei bine, e in virtutea gandirii ca lucrurile date sa semnifice lucruri absente si ca natura sa vorbeasca un limbaj care sa poata fi interpretat. Pentru o fiinta care gandeste, lucrurile sunt inregistrari ale trecutului lor, asa cum fosilele vorbesc despre istoria anterioara a pamantului, si profetii ale viitorului lor, asa cum dupa pozitiile actuale ale corpurilor ceresti pot fi prezise eclipse indepartate. Cuvintele lui Shakespeare „guri in copaci vorbitoare, carti in paraie curgatoare” exprima suficient de clar puterile supraadaugate existentei atunci cand sunt utilizate de o fiinta ganditoare. Numai atunci cand lucrurile care ne privesc au sens pentru noi, numai atunci cand au consecinte importante ce pot fi atinse prin utilizarea lor in anumite moduri, e posibil un asemenea control al lor intentionat, deliberat. 

Un fragment extras din cartea Cum gandesc oamenii - Intelegerea si cresterea eficientei in procesul de invatare, John Dewey, colectia Cogito.