Pentru omul antic si primitiv, Luna era reprezentarea vizibila a feminitatii. Bineinteles, anticii nu intelegeau natura puterii pe care o venerau sub forma Lunii, dar ne putem da seama ca pentru ei era simbolul esentei femeii, in contrast cu esenta barbatului.

In miturile si obiceiurile descrise in capitolele care urmeaza sunt conturate sentimentele, reactiile pe care le aveau barbatii si femeile nu fata de o anume femeie, nici macar fata de femei in general, ci fata de feminitatea in sine, fata de principiul feminin care era si este – in ciuda miscarii feministe si a masculinizarii femeilor moderne – mobilul esential al femeii, forta care ii controleaza deopotriva viata fizica si pe cea interioara, psihologica.

Acelasi principiu feminin, sau Eros , actioneaza atat in barbat, cat si in femeie. Dar in vreme ce personalitatea constienta a femeii se afla sub indrumarea acestui principiu, in cazul barbatului, personalitatea sa inconstienta este cea aflata in legatura cu Erosul. Personalitatea lui constienta, fiind masculina, se afla sub stapanirea masculina a Logosului. In inconstient insa, el este predat „celeilalte parti”. Acolo stapaneste sufletul , pe care omenirea l-a considerat in mod consecvent ca fiind feminin. Acest suflet feminin al barbatului este anima. Natura acestei anima si relatia barbatului cu ea determina natura relatiilor cu femeile, dar si natura propriilor relatii launtrice cu taramul spiritual peste care domneste anima.

O analiza a naturii principiului feminin si a legilor care il guverneaza este foarte importanta atat pentru barbatii, cat si pentru femeile din ziua de azi pentru ca, asa cum am vazut, acest principiu a fost neglijat in cultura noastra occidentala din secolul XX, iar cerintele lui au fost indeplinite doar printr-o respectare stereotipizata si mecanica a unor conventii, neglijandu-se ingrijirea si caile izvoarelor datatoare de viata, ascunse in profunzimea naturii umane. Aceste surse de energie spirituala si psihologica nu pot fi atinse – spun miturile – decat prin apropierea corecta de esenta feminina a naturii, fie ca ea functioneaza sub forma unor obiecte neinsufletite, fie chiar prin intermediul femeilor. Prin urmare, este foarte important sa cautam sa stabilim, inca o data, o relatie mai buna cu principiul feminin.

Cand abordam acest subiect, trebuie sa ne descotorosim de ideile preconcepute despre ce reprezinta femeia sau ce este „cu adevarat feminin” si sa ne apropiem de acest principiu cu mintea deschisa. Civilizatia noastra a fost organizata atat de mult timp intr-un sistem patriarhal, elementul masculin fiind cel predominant, incat conceptia in sine despre ce este feminin are toate sansele sa fie prejudiciata. De exemplu, a devenit un „fapt” stabilit acela ca masculinitatea este puternica si superioara, iar feminitatea este slaba si inferioara. Aceasta dogma a fost atacata doar de curand, prin revolta femeilor care nu numai ca au pus la indoiala teoria, ci au si demonstrat practic ca ea nu este reala. Insa exista in continuare prejudecata – care nu e bazata pe realizari, caracter sau putere – ca barbatii le sunt superiori femeilor, ca barbatul in calitatea sa de barbat este superior femeii in calitatea sa de femeie. In societatile matriarhale este considerat adevarat inversul acestui enunt.

Societatile pur matriarhale sunt foarte rare in ziua de azi, dar inca exista un numar semnificativ de societati in care „regula mamei” este in vigoare, chiar daca barbatii au atins si ei o oarecare putere. La populatia dobu din Melanezia, de exemplu, clanul este format prin relatia cu mama, fiind o comunitate formata din femei si partenerii lor. Sotul nu are loc aici. Prezenta lui in sat este tolerata in timpul vietii sotiei, dar daca aceasta moare barbatul trebuie sa se intoarca in satul mamei lui, unde va fi condus nu de tatal lui, ci de fratele mamei.

Ascensiunea puterii masculine si a societatii patriarhale a inceput, probabil, cand barbatii au inceput sa stranga bunuri personale, in contrast cu cele ale comunitatii, si cand au descoperit ca numarul avutiilor putea creste in baza fortei si abilitatilor personale. Aceasta schimbare in paradigma puterii seculare a coincis cu aparitia cultului Soarelui oficiat de preoti, inlocuind cultele mai timpurii ale Lunii, care au ramas totusi in mainile femeilor. Venerarea Soarelui a fost, in general, introdusa si stabilita prin edictul unui dictator militar, asa cum s-a intamplat in Babilon, in Egipt si probabil si in alte tari.

Consecintele acestei accentuari a masculinitatii in detrimentul feminitatii au fost profunde, una dintre cele mai importante fiind transferul conceptelor care constituiau valorile religioase sau spirituale si care fusesera simbolizate prin Luna catre Soare, intrand astfel sub controlul masculin.

In timpurile de veneratie a Lunii, religia era preocupata de puterile nevazute ale lumiispiritelor si chiar si atunci cand religia de stat a fost transferata Soarelui, acest zeu razboinic, care dorea maretia doar pentru sine si care stapanea peste lucrurile din lumea aceasta, calitatile spirituale au ramas in seama zeitatilor Lunii. Cultul Lunii insemna venerarea puterilor creatoare si fecunde ale naturii si a intelepciunii inerente instinctului si starii de unitate, de aliniere cu legile naturii. Insa cultul Soarelui este cultul a ceea ce copleseste natura, a ceea ce ii stapaneste plenitudinea haotica si care ii exploateaza puterile pentru indeplinirea scopurilor omenesti. Astfel, principiul masculin, sau Logosul, a ajuns sa fie venerat in persoana Zeului Soare, iar calitatile de zeu care se regasesc in om – capacitatea lui de a-si atinge telurile si de a porunci, de a formula, de a discerne si de a generaliza – au fost venerate sub forma acestui erou al Soarelui, care a dus la bun sfarsit cele 12 munci si a ucis balaurii ignorantei si ai lenei, obtinand astfel constienta, o valoare spirituala de un alt nivel.

Atitudinea noastra moderna, caracteristica pentru secolul XX, este rezultatul unei schimbari legate de importanta acordata valorilor simbolizate de Luna in favoarea celor reprezentate de Soare. Acest lucru a creat convingerea ca intelectul este cea mai mare forta spirituala si ca totul s-ar ordona daca oamenii si-ar folosi inteligenta. Cei mai multi oameni chiar cred ca dificultatile lumii de azi ar putea fi rezolvate, pur si simplu, prin aplicarea unui sistem potrivit de legi economice sau prin aplicarea unui sistem rational si ca oamenii pot fi ajutati sa devina mai buni prin tehnici educationale. Noi sustinem, de fapt, ca Dumnezeu este inteligenta si ca s-a intrupat in intelectul rational al omului. Inutil sa mai precizez ca aceasta conceptie a scos din ecuatie puterea creativa non-umana a principiului masculin, Logosul, care este aspectul sau cu adevarat divin. Dar traim vremuri sterile, in care conceptia noastra despre divin a decazut.

Si totusi, multi barbati si multe femei au inceput sa aiba indoieli. Daca intelectul este puterea suprema, cum de lumea pare sa fie intr-o stare mult mai grava decat inainte? De ce perioada mult-asteptata de liniste si pace se indeparteaza tot mai mult, pe masura ce omul cauta sa controleze fenomenele naturii? Nu putini sunt cei care critica aceste vremuri si sustin ca actualele conditii sunt prea complexe pentru mintea masculina si ca sub guvernarea radicala si nemiloasa a naturii erau mai putine nenorociri si nedreptati decat sub orice legislatie creata de om.

Un fragment extras din cartea Misterele femeii: simboluri si ritualuri de initiere de-a lungul timpurilor de Mary Esther Harding, colectia Arhetip.

Coordonatorul colectiei: Gabriela Deniz.

Traducator: George Arion Jr.