Buddha Sakyamuni descrie in una dintre sutre lumea fenomenelor, pe care noi, in general, o consideram reala, prin intermediul catorva metafore. Realitatea noastra este, conform comparatiilor sale, o stea cazatoare, o iluzie optica, o candela ce palpaie, picaturile de roua de la rasaritul zilei, bulele de aer care se formeaza in apa, un fulger, un vis, niste nori. Dupa Buddha, intreaga existenta, in toata complexitatea ei, toate dharmele si, de fapt, toate fenomenele sunt, in fond, ireale si permanent schimbatoare, aidoma exemplelor de mai sus.
O alta sutra intrebuinteaza si alte metafore poetice pentru a arata natura esential ireala a conditiei noastre. Printre acestea: reflexia Lunii in apa, un miraj, un oras compus din sunete, un curcubeu, o reflexie in oglinda si din nou un vis.
Exemplul visului este inclus in aceste sutre deoarece noi toti stim ca, daca examinam un vis, nu gasim nimic concret. Chiar daca putem descoperi cauzele primare si secundare ale aparitiei lui, tot nu exista nimic cu adevarat concret sau real privind visul insusi.
Desi exista nenumarate conditii care pot duce la starea de vis, produsele acestor conditii, visele noastre, se pot grupa in general in doua categorii principale: tipul mai comun de vise, izvorate din amprentele karmice, si un al doilea tip de vise, izvorate din claritatea mintii.
In categoria viselor cauzate de karma se afla vise legate mai ales de cele trei stari de existenta, adica de corp, energie (sau vorbire) si tensiunile mintii individului. Dar mai exista si o alta categorie legata de amprentele karmice, care au trei cauze: amprentele karmice ale unei vieti anterioare, amprentele karmice din tinerete si amprentele karmice din trecutul recent al individului.
In traditia medicinii tibetane, medicul care cerceteaza cauzele unei boli va lua in considerare, printre altele, de care anume dintre cele trei tipuri de existenta sunt legate visele bolnavului. Cu aceasta informatie, poate fi descoperita conditia reala si situatia corpului, a energiei si a mintii persoanei bolnave. Uneori, individul care sufera de o boala grava, greu de vindecat, se poate afla in aceasta situatie datorita unor cauze karmice provenind din tinerete sau chiar dintr-o viata anterioara. Se poate intampla si ca boala sa fie rezultatul unor cauze karmice produse de actiuni recente. Astfel, examinarea viselor devine unul dintre mijloacele cele mai importante pentru analizarea si descoperirea cauzelor principale si secundare ale problemei.
Ce intelegem prin vise legate de cele trei tipuri de existenta ale individului? Aceste vise apar pe temeiul tuturor experientelor corpului, vorbirii sau mintii. Astfel, experientele legate direct de elementele, energia si emotiile individului pot deveni cauze spontane pentru manifestarea unor experiente onirice, deopotriva bune, rele sau neutre.
In categoria viselor cauzate de karma, un prim tip cuprinde acele vise a caror cauza provine dintr-o viata anterioara. In acest tip de vis pot aparea lucruri care nu sunt familiare persoanei in aceasta viata, cum ar fi imagini ale unei alte tari sau persoane necunoscute avand obiceiuri neobisnuite si vorbind o limba straina. Aceste vise se pot repeta atat de des, incat subiectului ii devine familiara o lume care i-a fost candva necunoscuta.
Astfel de experiente sugereaza existenta unei deprinderi foarte puternice provenite dintr-o viata anterioara, care a lasat amprente karmice in persoana respectiva. Sau subiectul poate experimenta un vis despre o tara neobisnuita, in care o persoana ciudata intentioneaza sa-l chinuiasca sau sa-l ucida; drept urmare, subiectul incearca un sentiment foarte puternic de frica. Uneori, o astfel de ipostaza poate sugera ca o situatie similara a avut loc intr-o viata precedenta – conditiile persoanei au fost afectate suficient de puternic ca sa lase o amprenta karmica. Aceasta amprenta reapare cand se ivesc cauze secundare.
Visele karmice din cea de-a doua categorie sunt cele ale caror cauze s-au dezvoltat in tineretea subiectului. Daca, in tinerete, persoana a fost speriata sau implicata intr-un accident, este posibil ca aceasta experienta sa fi lasat o urma; astfel, pot aparea ulterior, de-a lungul vietii, vise legate – literal sau tematic – de eveniment. Sau daca, de exemplu, o persoana a trait in copilarie un cutremur care i-a produs mare spaima, atunci exista posibilitatea ca mai tarziu aceasta urma sa fie activata de cauzele secundare corespunzatoare, cum ar fi, de pilda, experienta unui alt cutremur.
Cel de-al treilea tip de vise karmice include vise avand la origine actiuni recente care au marcat adanc persoana respectiva. Este posibil ca aceasta sa fi fost de curand extrem de nervoasa si sa fi avut, prin urmare, un conflict cu cineva. Mania puternica lasa o amprenta. Datorita ei, apare un vis asemanator ca situatie sau ca tema.
Cauzele acestor trei tipuri de vise sunt in primul rand karmice, ceea ce inseamna ca sunt legate de un eveniment care a marcat profund persoana si a lasat urme de tensiune, teama sau alta emotie puternica. Daca raman amprente [karmice], este firesc sa apara mai des vise avand o tema corespunzatoare.
In mod similar, exista si vise ale claritatii, adica vise ale claritatii legate de cele trei existente si vise ale claritatii legate de amprentele karmice ale persoanei. Ce inseamna un vis al claritatii? Un vis al claritatii se manifesta atunci cand exista cauze secundare; prin cauzele secundare, el se manifesta ca claritate. Putem obtine chiar sfaturi si predictii, intrucat exista cauze secundare ale unor evenimente viitoare.
Un vis al claritatii se manifesta de regula in zori. De ce? Pentru ca atunci cand adormim, cadem intr-un somn foarte adanc. Treptat, organismul se odihneste, iar somnul devine mai usor. Pe masura ce somnul devine mai usor, claritatea se manifesta mai usor. Daca reusim in practica prezentei continue, atunci visele karmice se raresc, deoarece ele sunt legate de tensiuni. Starea de contemplatie sau de prezenta reprezinta relaxare totala. Prin urmare, in ea nu se manifesta tensiuni, iar visele karmice vor fi inlocuite tot mai mult cu vise ale claritatii.
Chögyal Namkhai Norbu (1938–2018)
In ceea ce priveste tipul de vise ale claritatii legate de cele trei moduri de existenta, toate fiintele umane au in natura lor un potential infinit si calitati nemanifeste. Desi soarele straluceste fara intrerupere, uneori nu il putem vedea din cauza norilor, iar alteori il putem zari [doar] pentru cateva momente printre nori. In mod similar, claritatea individului apare uneori spontan. Unul dintre rezultate este aparitia viselor de claritate.
Conditia visului este ireala. Cand descoperim noi insine acest lucru in cadrul unui vis, puterea imensa a acestei revelatii poate elimina obstacolele legate de viziunea conditionata. Din acest motiv, practica visului este foarte importanta pentru a ne elibera de obiceiurile noastre. Avem nevoie de aceasta asistenta puternica mai ales pentru ca atasamentele emotionale, conditionarea si exacerbarea ego-ului, care inseamna viata noastra de zi cu zi, au fost intarite de-a lungul multor, multor ani.
Tot ceea ce vedem de-a lungul vietii noastre este, la propriu, asemenea imaginilor unui vis. Daca le examinam cu atentie, marele vis al vietii si visele mai mici ale unei nopti nu sunt foarte diferite. Daca percepem cu adevarat natura esentiala a amandurora, vom descoperi ca, intr-adevar, nu exista nicio diferenta intre ele. Daca ne putem elibera pana la urma de lanturile emotiilor, atasamentelor si ego-ului prin aceasta descoperire, avem sansa de a deveni in cele din urma iluminati.
Un fragment extras din Yoga visului si Practica Luminii Naturale
Chögyal Namkhai Norbu
Colectia Himalaya, coordonata de Mihai Lita (Senior Editor)
Comentarii