Diogenes Laertios, poet, doxograf si biograf, a trait in secolul al III-lea d.H. si este cunoscut pentru celebra sa opera Despre vietile si doctrinele filosofilor. E un paradox ca sa se stie atat de putine lucruri despre Diogenes, cel care a consemnat tot ce se stia in vremea sa despre vietile si scrierile filosofilor de pana la el. Se fac multe aproximari, dar nu se cunoaste cu certitudine nici forma numelui sau, nici anii intre care a trait, nici orasul in care a trait si scris; istoricii filosofiei cred insa ca Diogenes Laertios nu a fost filosof si nici nu a apartinut vreunei scoli. Criticata, mai cu seama in vremurile moderne, cartea sa continua sa fie citita si reeditata, studiata, analizata. Unul dintre subiectele care mai starnesc controverse este cel privitor la sursele, la izvoarele folosite; se pare ca au fost de doua feluri: izvoare doxografice rezumative si compendii doxografice dezvoltate, ceea ce nu vrea sa spuna ca Diogenes Laertios nu ar fi citit opera lui Platon, a lui Xenofon si a multor altora.

Lucrarea lui Diogenes Laertios grupeaza un numar impresionant de informatii adunate de eruditi inca din timpul lui Aristotel, din care a ales, uneori neindemanatic, alteori fericit. Comentatorii sai apreciaza ca a avut o contributie personala modesta, dar toti sustin ca prin opera sa s-au pastrat detalii ale doctrinelor filosofice, cat si anecdote privind vietile filosofilor. Principiul clasificarii este cel cronologic, de la Thales la Epicur, fara a-i omite, printre altii, pe: Anaximandru, Socrate, Platon, Aristotel, Pitagora, Empedocle, Heraclit, Parmenide, Zenon, Democrit. Dupa mai bine de 16 secole, scriitorul William James Durant, cunoscut sub numele de Will Durant, a incercat sa repete isprava lui Diogenes Laertios publicand o mai putin obisnuita istorie a filosofiei, recent aparuta si in limba romana: Povestea filosofiei. Vietile si ideile celor mai importanti filosofi occidentali, traducere din limba engleza de Doru Castaian, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Cultura&Civilizatie”, 2019.

Doctor in filosofie, Will Durant a abandonat cariera universitara si s-a dedicat scrisului, incurajat de succesul cartii The Story of Philosophy, care, datorita, printre altele, si unei cronici favorabile din „New York Times”, s-a vandut in cativa ani in doua milioane de exemplare. Dupa acest succes, Will Durant a inceput sa scrie o ampla lucrare The Story of Civilization (1935-1975) in 12 tomuri si 32 de volume. In anul 1968, Will Durant a primit Premiul Pulizer pentru non-fictiune. Povestea filosofiei este o introducere in doctrina filosofica si o invitatie la lectura; de altfel, cartea lui Durant a determinat in S.U.A. o crestere a cererii pentru clasicii filosofiei, afirma un oficial al bibliotecii publice din New York. Intr-o nota catre cititorul primei editii a cartii sale, Will Durant precizeaza:

„Aceasta carte nu este o istorie completa a filosofiei. Este o incercare de a umaniza cunoasterea centrand povestea gandirii speculative in jurul unor personalitati dominante. Unele figuri mai putin importante au fost omise pentru a avea la dispozitie mai mult spatiu pentru cele alese. Astfel se explica absenta semilegendarilor presocratici, a stoicilor, epicureicilor, scolasticilor si epistemologilor.”

 

Nicio istorie a filosofiei nu este exhaustiva, fiind constransa fizic de limitele spatiului tipografic, dar fiind tributara si subiectivismului autorului. Niciun dictionar, nicio enciclopedie nu asuma universalitatea, nu este atotcuprinzatoare; astfel de lucrari pot sintetiza si ilustra varietatea curentelor si scolilor de gandire, dar in privinta numelor si personalitatilor, vor predomina, in mod firesc, cele din urma. Tot in 1926 aparea primul volum din Histoire de la philosophie, a filosofului francez Emile Bréhier; istoria sa a aparut intre anii 1926-1932, in sapte volume, la editura Felix Alcan, care detinea cel mai mare fond editorial din lume in domeniile filosofiei, sociologiei si psihologiei. Emile Bréhier a fost un filosof autentic, exceland in toate genurile: traducere si comentariu, studiu monografic, istoria doctrinelor, istoria generala. Istoria filosofiei a lui Bréhier este o vasta descriere a peisajului filosofic de la fizicienii din Milet pana la ganditorii deceniului al III-lea al secolului al XX-lea. Pentru Bréhier, istoria filosofiei nu construieste, ci descrie, de aceea el se recomanda ca autor al unei povesti. Si astazi, dupa aproape o suta de ani de la aparitie, istoria lui Bréhier isi pastreaza actualitatea, niciuna din marile scoli nefiind omisa, urmarind deopotriva unitatea si discontinuitatile discursului filosofic. Asadar, in acelasi an, doi autori diferiti ca structura a personalitatii, apartinand unor spatii culturale diferite, propuneau o poveste a filosofiei.

Will Durant pledeaza pentru frumusetea, pentru farmecul nedezmintit al filosofiei, pentru placerea lecturii unui text incantator, opunandu-se astfel celor care considera filosofia un exercitiu inutil, stagnant. Nu, in intregul ei, filosofia aduce frumusete si bucurie:

„Nu trebuie sa cautam esenta ei in abstractiunea arida si formala, ci in substanta ei geniala; n-ar trebui sa studiem doar filosofiile, ci si pe filosofi; ar trebui sa ne petrecem timpul cu sfintii si martirii gandirii, lasandu-le spiritul sa se joace in jurul nostru pana cand vom fi in stare sa luam parte la ceea ce Leonardo numea «cea mai nobila dintre placeri, bucuria intelegerii»”. 

 

In locul unei prezentari seci, aride, strict teoretice, Will Durant ne aminteste scrierea lui Diogenes Laertios si ne invita la un parcurs in care doctrinele se impletesc armonios cu intamplarile din vietile filosofilor; un parcurs ale carui borne sunt: Platon, Aristotel, Francis Bacon, Spinoza, Voltaire, Immanuel Kant, Schopenhauer, Spencer, Friedrich Nietzsche, Bergson, Croce, Bertrand Russel, George Santayana, William James, John Dewey. Povestile frumoase captiveaza, de ce n-ar face-o si povestile despre filosofi? Durant descrie cu talent intalnirea a doua genii din zorii filosofiei, Platon si Aristotel:

„ Au fost separati de jumatate de veac. Era greu ca simpla intelegere sa acopere prapastia dintre ei si sa rezolve incompatibilitatea sufletelor. Platon a recunoscut imediat maretia elevului sau venit din Nordul presupus barbar si a vorbit despre el ca despre Nous (ratiunea) din Academie – ca si cum ar fi fost Inteligenta personificata.”

Ambii filosofi au pus temeliile unor scoli devenite celebre, Academia si Lyceum, fiecare avand discipoli straluciti care i-au apreciat pe dascalii lor ca pe adevarati prieteni si calauze. Will Durant face un salt de mai bine de un mileniu si jumatate, ajungand direct in Albion, la Francis Bacon, un om inzestrat cu multe daruri pe care le-a ilustrat in politica si in filosofie, implinind intr-o oarecare masura visul lui Platon despre filosof si guvernarea Cetatii.

In culori calde si luminoase Will Durant zugraveste portretul lui Baruch Spinoza, plasandu-i existenta in tumultul vietii comunitatilor evreiesti care, la sfarsitul secolului al XV-lea, au trebuit sa aleaga intre convertire si refugiu, un refugiu in care evreii traiau de la a doua daramare a Templului de la Ierusalim. Crescut in atmosfera pioasa si dedicata studiului Talmudului si Cabalei, tanarul Spinoza cauta cunoasterea cu atata ardoare si intr-un orizont atat de larg incat conducatorii consiliului ecleziastic l-au excomunicat, ceea ce a starnit mania tanarului invatat care avea sa scrie in Etica:

„Si astfel se intampla ca cine cauta cauzele adevarate ale minunilor, cine se straduieste sa inteleaga lucrurile naturale ca om de stiinta , iar nu sa le admita ca un prost este considerat adesea drept eretic si nesabuit si este infierat ca atare de aceia pe care multimea ii cinsteste ca pe talmacitori atat ai naturii, cat si ai zeilor. Caci ei stiu ca prin inlaturarea ignorantei se suprima uimirea, adica unicul lor mijloc de a argumenta si de a-si pastra autoritatea.”

Spinoza a fost un om bland, o fire meditativa, dar a fost un om ferm in convingerile sale. A refuzat o catedra universitara la Heidelberg, unde i se garanta „cea mai deplina libertate de filosofare”, preferand sa-si asigure traiul din slefuirea lentilelor. Intreaga sa filosofie a fost „o incercare de a iubi intr-o lume care i-a oferit doar singuratate si ura”. Will Durant scrie pe larg despre cartile lui Spinoza, acordand un spatiu mai amplu, asa cum era firesc, Eticii, carte plina de miez, care suscita in continuare interes si comentarii pentru ca „sufletul acestei carti, spiritul si esenta ei vor trezi admiratie in sufletul oricui a citit-o.”

Will Durant sustine ca oamenii accepta si resping filosofii dupa propriile nevoi si temperamente, de aceea unii vor pretui mai mult spiritul individualist si competitiv, si mai putin spiritul meditativ si artistic. Autorul isi intituleaza cartea ca fiind despre vietile si ideile celor mai importanti filosofi occidentali; daca este asa, atunci ne este ingaduita o intrebare la care autorul, din pacate, nu poate raspunde: de ce nu si Plotin, Giordano Bruno, Descartes, Montaigne, Pascal sau Leibniz? Intrebarea nu stirbeste cu nimic incercarea meritorie a autorului care a reusit sa ofere o fresca in care sunt zugravite stralucite chipuri ale filosofilor de odinioara, intr-un stil literar agreabil care imbina descrierea cu analiza, anecdota cu subtilitatea observatiei.