Jurnalul unei scriitoare (Autobiografia) reprezinta un ghid nepretuit de indrumare prin mintea si sufletul Virginiei Woolf, pus la punct de catre sotul ei, Leonard Woolf, prin selectia unor fragmente semnificative din jurnalele pe care le-a tinut timp de 27 de ani. Acesta a ales insemnari despre ce facea si ce gandea scriitoarea, despre oamenii cu care se intalnea – adesea, importanti scriitori contemporani –, dar, mai ales, despre cartile ei. Aflam partea nevazuta a creatiei sale, gandurile ce ii insoteau lucrarile pe masura ce erau scrise, precum si zbaterile neincetate ale autoarei fata in fata cu critica la care erau supuse. In plus, vom citi si minunate fragmente de opinii personale legate de lecturile sale. Redam mai jos 2 fragmente care reprezinta o analiza a solului din care a luat nastere opera nemuritoare a acestei scriitoare, care continua sa fie atat de actuala.

1925

Luni, 20 aprilie

Un lucru mi se pare dincolo de orice dubiu acum, cand ma gandesc la starea mea de spirit: ca am sapat pana la fundul putului meu cu petrol si nu pot mazgali suficient de repede ca sa aduc totul la suprafata. Am acum cel putin povestiri care doresc sa-si croiasca drumul afara si simt, in sfarsit, ca pot sa-mi transpun toate gandurile in cuvinte. Nu ca nu mai ramane un numar infinit de probleme, dar nu am simtit niciodata aceasta graba si aceasta nevoie pana acum. Cred ca pot sa scriu mult mai repede ‒ daca asta se numeste scris, aruncatul unei fraze pe hartie, apoi dactilografierea o data si inca o data, incercarea repetata; scrisul propriu zis fiind acum ca o trasatura cu penelul; umplu desenul dupa aceea. Acum presupun ca as putea deveni unul dintre romancierii interesanti, nu voi spune mari, dar interesanti. Ciudat, cu toata vanitatea mea, pana acum nu am avut prea mare incredere in romanele mele si nici nu am crezut ca ma exprima.

1932

Miercuri, 25 mai

Acum „am terminat” David Copperfield si ma intreb daca n-as putea evada intr-o atmosfera mai placuta. N-as putea sa ma extind, sa ma imbalsamez si sa devin o fiinta vie sensibila? Dumnezeule, cum mai sufar! Ce capacitate cumplita am sa simt cu intensitate ‒ acum, cand ne-am intors, ma simt ca blocata la un bal; nu pot sa ma incadrez in ritm; nu pot sa fac lucrurile sa danseze; ma simt ingrozitor de detasata; vad tineret; ma simt batrana; nu, nu este chiar asta; ma intreb cum se poate indura asa ceva un an si mai bine. Totusi, oamenii traiesc. Nu-mi pot imagina ce se petrece dincolo de chipurile lor. Totul este aspru la suprafata; iar eu sunt numai un organ care incaseaza lovitura dupa lovitura; oroarea spectacolului fetelor dure ridate de la spectacolul cu flori de ieri; inutilitatea stupida a acestei intregi existente; furie impotriva propriei nechibzuinte si indecizii; vechiul sentiment neintrerupt ca merg inainte si iar inainte, fara niciun rost: moartea lui Lytton; moartea lui Carrington; dorinta de a vorbi cu el; toate acestea retezate, disparute; …femeile; cartea mea despre profesii; oare am sa mai scriu un roman?; dispret pentru lipsa mea de putere intelectuala; il citesc pe Wells fara sa inteleg; …societatea; cumparatul hainelor, Rodmell stricat; toata Anglia stricata; noaptea, groaza de lucrurile in general gresite din univers; cumparatul hainelor; cat de mult detest Bond Street si sa cheltuiesc bani pe haine; cel mai rau lucru este aceasta sterilitate demoralizata. Si ma dor ochii; si imi tremura mainile.

In aceasta atmosfera de totala desertaciune si plictiseala, imi vine in minte o vorba a lui Leonard rostita in acest sezon: „Lucrurile au luat-o cumva razna”. Era in noaptea cand s-a sinucis C. Mergeam pe strada aceea cu schele, tacuta si albastra. Am vazut toata violenta si absurditatea care strabateau aerul; pe noi insine atat de mici; tumultul de afara; ceva infricosator: absurditatea! Sa fac o carte din asta? Ar fi o modalitate de a readuce ordinea si viteza in lumea mea.

Extras in Jurnalul unei scriitoare (Autobiografia) de Virginia Woolf

Colectia Autiobiografia, coordonata de Luisa Neag (Senior Editor)

Traducator: Anca Irina Ionescu