Asa cum o indica si numele sau [Kuṇḍalini], „energia incolacita avand un corp sinuos”, este asemanatoare unui sarpe, atunci cand sta infasurata si adormita in trupul [fiintei umane]. Sarpele, pe care otrava sa il face de temut, simbolizeaza toate fortele malefice si corespunde de asemenea, atat timp cat Kuṇḍalini zace inerta inlauntrul nostru, energiilor noastre inconstiente, obscure, totodata otravite si otravitoare. Totusi, odata trezite si stapanite, aceleasi energii devin eficiente si ne confera o forta veritabila.

Kuṇḍalini se aseamana unui sarpe si in modul in care isi emite „veninul”. Ca sa muste, sarpele se incolaceste, coada sa formand un cerc pe care el se sprijina. Complet ridicat, el nu prezinta niciun pericol. Astfel, imediat ce Kuṇḍalini isi desface spirele si se ridica – dreapta ca un baston – pana in crestetul capului, ea devine nu doar inofensiva, ci, intrucat natura puterii sale malefice s-a schimbat, ea se reveleaza ca fiind cel mai pretios dintre toate darurile.

Dupa ce au trecut toate efectele otravii, gloria si puterea se raspandesc in tot corpul; ceea ce termenul visa exprima cu dublul [sau] sens: „otrava” care infuzeaza peste tot provocand moartea, dar si „atotpatrundere” a nectarului nemuririi (amṛta).

Cum putem folosi otrava energiilor lumesti in scopuri spirituale? Sunt oferite doua solutii: sa digeram otrava sau sa inmagazinam nectarul, pastrandu-l sub control. Aceasta este semnificatia profunda a mitului lui Siva, care, din compasiune, inghite otrava extrasa din Oceanul de Lapte, ale carui comori le-a impartit zeilor, si o pastreaza in gatul sau, care devine astfel indigo. Dupa modelul sau, yoghinul care si-a purificat corpul pastreaza ceea ce a fost transformat in nectar divin: pentru a-l raspandi, el se adapa din acest receptacol de nectar care, precum oceanul, nici nu creste vreodata, nici nu descreste.

Kuṇḍalini ne apare asadar ca fiind un rezervor de energie, fie ramanand latenta in corpul uman, fie recapatandu-si esenta constienta atunci cand ne amplifica tendintele si le orienteaza catre aspectele universale. In acest fel, ea serveste drept fundament pentru cele mai diverse tehnici de yoga si pentru cele mai elevate experiente mistice.

Ca sarpe si ca pazitor al celei mai mari comori – nemurirea – insa, Kuṇḍalini evoca sarpele antic al profunzimilor, Ahirbudhnya, pe care il slavesc Vedele. Acest sarpe este invocat pentru a obtine hrana si vigoare, in acelasi timp cu Pamantul, Cerul, oceanul si pazitorii ordinii cosmice (ṛta). Cultul sau este asociat cu venerarea celor mai vechi divinitati, cum este Aditi, mama fiintelor aditya, „personificarea eliberarii”, precum si cu cea a titanilor (asura) – gardienii comorilor. Printre aceste divinitati, misteriosul sarpe abisal este de multe ori invocat impreuna cu Aja ekapada, „Cel nenascut avand un singur picior”, de care el nu este probabil separat.

Profunzimile domeniului sau sunt cele ale oceanului, cele ale atmosferei cu norii sai si cu ceata sa, precum si profunzimile terestre din care tasnesc izvoarele benefice, Ahirbudhnya inconjurand asadar Universul pe care il contine in el insusi. In timpul unui ritual vedic, preotului brahman, inzestrat cu o „cunoastere de nepatruns”, ii sunt adresate urmatoarele cuvinte:

Tu esti oceanul care imbratiseaza totul, tu esti „Cel nenascut avand

un singur picior”, tu esti sarpele din profunzimile oceanului.

 

Poetii si misticii (kavi si ṛsi) au pastrat atat de secreta stiinta legata de aceste divinitati antice, incat cheia ei s-a pierdut chiar din vremurile lui Ṛg Veda. Incepand cu aceasta epoca, zeul razboinic, Indra – cel care bea soma –, ii detroneaza pe asura si aditya, le fura comoara pe care o pazeau cu grija si o imparte adoratorilor sai. Simultan sarpele Ahi, pazitorul izvoarelor, se preschimba in dragon, care ii doboara pe Indra si alaiul sau.

Nu am putea, oare, identifica o aluzie la Kuṇḍalini in unele mituri ale Indiei stravechi in care naga, puternicele divinitati cu forma de cobra, joaca un rol important?

Literatura epica il descrie pe Visnu care, dormind in mijlocul apelor primordiale, se odihneste pe numeroasele spire ale sarpelui cosmic, Adisesa numit si Ananta, „Infinitul”. El este cel care inconjoara si sustine pamantul.

Mentionam, de asemenea, in India preariana si in special in Casmir, existenta cultului prestigiosilor naga, totodata serpi divini, dar si intelepti mistici, aflati in posesia unei remarcabile stiinte oculte, care ascundeau nectarul celest.

Divinitatile-serpi sunt in egala masura prezenti in nenumarate legende budiste relatate in pali, in Tripitaka; aici, Buddha este reprezentat stapanind naga periculosi, cum este cel din Uruvilva. Cei doi se lupta o noapte intreaga avand drept arma doar focul intens (tejas) pe care ei il emit: naga, care scuipa flacari de foc, este in cele din urma invins de flacara splendorii lui Buddha. Naga este insa de obicei convertit prin cuvantul Celui Trezit, oferindu-i ajutorul. Asa este regele serpilor naga, Muchilinda, reprezentat in numeroase sculpturi ridicat in spatele lui Buddha si care, pentru a-i proteja capul de intemperii, isi umfla gatul deasupra lui precum un baldachin sau o umbrela.

Ceea ce ne determina insa sa evocam sarpele mitic in legatura cu Kuṇḍalini este adoptarea acestui simbol chiar in cadrul sistemului sivait. Vom vedea ca in cadrul celei mai inalte „initieri prin strapungere”, cea explicit numita „strapungerea sarpelui” (bhujaṅgavedha), energia se ridica precum un fulger pana in crestetul capului si expansioneaza in beatitudine sub forma unei cobre cu gat incincit, care vibreaza intens, plina de viata. Intinsa astfel deasupra capului, ea simbolizeaza dvadasanta cosmica; toate energiile yoghinului sunt, in aceasta etapa, omniprezente si expansioneaza in intregul Univers.

Un fragment extras din cartea Kundalini - Energia profunzimilor - Studiu fundamental bazat pe scrierile sivaismului nondualist din Casmir de Lilian Silburn.