Intr-un volum impresionant, intitulat Orpheus-The Fisher: Comparative Studies in Orphic and Christian Cult Symbolism, Robert Eisler intreprinde o erudita analiza a miscarii si doctrinei lui Ioan Botezatorul, reusind astfel sa clarifice multe aspecte ale trecutului destul de obscur al originilor crestine. El a cercetat particularitatile spiritului iudaic in diferite perioade ale dezvoltarii sale, reusind sa patrunda in lumea conceptuala profetica, apocaliptica si rabinica din vremea lui Ioan Botezatorul si sa se impartaseasca din credintele, sperantele si temerile ei vechi. Insa el a studiat curentul traditiei lui Ioan Botezatorul separat de traditia mandeeana.

Mentionarea lui Ioan in „Antichitatile” lui Josephus

In afara de marturia crestina, Ioan Botezatorul este un personaj atestat de istoricul evreu Josephus, cronicarul de Curte al dinastiei flaviene care a scris in ultimul sfert al secolului I d.Hr. Renumitul pasaj din Antichitatile sale (XVIII. v. 2, ed. Niese, iv. 161, 162) care se refera la Ioan este, fara indoiala, autentic si a fost atacat numai de scoala nonistorica extrem-doctrinara, care l-a considerat un ghimpe incomod in trupul ei. Un falsificator crestin ar fi pus accente cu pana traditiei sale sau, in orice caz, s-a fi tradat oarecum prin prejudecatile sale; insa noi nu consideram ca lucrurile stau asa. Iata cum suna pasajul respectiv:

„Intr-adevar, unii dintre iudei au crezut ca oastea lui Irod a fost nimicita

prin razbunarea foarte dreapta a lui Dumnezeu, in schimbul [omorarii lui]

Ioan Botezatorul. Caci Irod l-a omorat pe acesta din urma [desi era] un om

bun, care le poruncea iudeilor sa cultive virtutea si, prin practicarea

acesteia in relatiile dintre ei, si prin credinta fata de Dumnezeu, sa se

stranga laolalta pentru botez. Caci numai astfel [s-a gandit Ioan]

cufundarea in apa i s-ar parea cu adevarat potrivita Lui [Dumnezeu],

si nu daca o foloseau ca o ispasire pentru anumite pacate, ci pentru

curatarea trupului, in masura in care sufletul fusese deja curatat prin

virtute.

 

Apoi, vazand ca oamenii se adunau laolalta - caci in-tr-adevar erau peste

masura de incantati la auzul «spuselor» lui [Ioan] -, Irod, temandu-se ca

puterea sa uimitoare de a-i convinge pe oameni va duce la o razmerita, caci

poporul parea inclinat in toate lucrurile sa-i urmeze sfatul [lui Ioan],

a cugetat ca este mai bine, inainte ca vreo razmerita sa se petreaca din

pricina sa, sa-l aresteze si sa scape de el, decat ca atunci cand se va isca

vreo tulburare, sa-i para rau ca trebuie sa il infrunte.

 

Din pricina banuielii lui Irod, [Ioan] a fost trimis in lanturi la Machaerus,

fortareata amintita mai sus, si omorat acolo. De aceea iudeii au crezut ca

infrangerea ostii lor s-a petrecut pentru a-l razbuna [pe Ioan], Dumnezeu

dorind sa-l faca pe Irod sa sufere”.

Aceasta afirmatie a lui Flavius Josephus este suficient de categorica. El spune limpede ca Ioan Botezatorul a fost un reformator profetic remarcabil al epocii sale, avand un numar mare de adepti. Vorbele lui Ioan, ne relateaza Josephus, aveau o uimitoare putere de convingere asupra populatiei iudaice. De aceea Irod se temea de influenta lui asupra poporului. Dar ce ne intereseaza pe noi cel mai mult in aceasta afirmatie, din nefericire prea scurta, este referirea la natura practicii si invataturii lui Ioan. Indemnul sau catre iudei, ca cel al tuturor profetilor dinaintea lui, era o chemare viguroasa la virtute - ei trebuiau sa aiba relatii virtuoase intre ei si credinta fata de Dumnezeu. Exista si un ritual exterior de botez; dar trebuia precedat de o curatare a sufletului prin implinirea acestei datorii fata de aproapele si de Dumnezeu.

Josephus scoate in evidenta in special faptul ca spalarea sau cufundarea publica nu avea catusi de putin scopul de ritual magic, pe care atat de multi il credeau in zilele acelea capabil sa inlature pacatele. Botezul nu era o practica cotidiana - pare sa sugereze Josephus, ca printre esenieni si alte secte -, ci un act colectiv public; si, prin urmare, istoricul greseste privindu-l ca fiind doar pentru purificarea trupului. Dimpotriva, acest act lasa impresia de a fi fost conceput ca o marturie exterioara a unei credinte - un act de credinta.