Opere apocrife, care s-au bucurat insa de o larga circulatie si apreciere printre iubitorii spiritualitatii de sorginte crestina, „Cartea intelepciunii lui Solomon” si „€žCartea lui Enoh”€ sunt celebrate, astazi, drept unele dintre scrierile cu o influenta majora in conturarea si maturizarea doctrinei Noului Testament.

Lucrari ale unor autori necunoscuti si, cel mai probabil, compozite sub aspectul paternitatii textelor componente in ansamblul lor, cele doua carti publicate la Editura Herald si aflate acum la o a doua editie au contribuit hotarator la cristalizarea unora dintre cele mai importante concepte ale crestinismului (precum cele de pedeapsa vesnica, judecata, Fiul Omului, iad, condamnare, mantuire, si multe altele), dar si la simbolistica si imaginarul asociate acestui fenomen cultural.

„€žCartea intelepciunii lui Solomon”€, indeosebi, continua sa fie considerata opera cea mai inspirata, mai substantiala si mai atractiva din corpusul lucrarilor excluse in seria celor canonice. Cu o unitate compozitionala dezbatuta si astazi, cartea se angajeaza intr-o polemica incontestabila fata de cuvintele Ecleziastului (7:15):

„Este cate un om drept care piere in dreptatea sa, si cate un om nelegiuit care isi lungeste viata in fapta sa rea.”

Asadar, ca reactie la aceasta viziune pesimista si sumbra, autorul „Cartii intelepciunii lui Solomon” (cel mai probabil un evreu alexandrin) comunica o incredere nezdruncinata in justetea judecatii divine si in perfectiunea oranduirii sale atat pe pamant, cat si in lumea de apoi.

De asemenea, carturarii Noului Testament, dar si ai scrierilor religioase ale epocii, ramase in afara corpului canonic, au identificat numeroase paralele intre pasaje ale Noului Testament si viziunea pe care autorul „€žCartii intelepciunii lui Solomon” o contureaza in opera sa. In acest sens, nu poate fi redundant sa amintim asemanarea dintre modul in care este prezentata idolatria in textul aprocrif, pe de o parte, si perspectiva expusa de Sfantul Pavel, pe de alta parte, precum si corespondentele deloc neglijabile de limbaj. Un alt punct de convergenta poate fi desprins din pasajele in care Sfantul Pavel expune doctrina predestinarii, a ingaduintei lui Dumnezeu fata de oameni, a nemuririi sau a dreptatii nemuritoare.

Datand cel mai probabil din perioada anilor 130-100 i. Hr., cartea este o pilda de echilibru, eruditie si sincretism in ceea ce priveste imbinarea traditiei evreiesti cu cea a unei atmosfere eleniste, pe care autorul „€žCartii intelepciunii lui Solomon”€ pare sa o fi cunoscut indeaproape daca tinem cont fie si numai de faptul ca versiunea originala a cartii ni se prezinta in limba greaca veche.

Ca o paralela ce ii va surprinde poate pe unii cititori, „€žCartea lui Enoh”€ ne parvine, spre deosebire de cea a „€žIntelepciunii lui Solomon”€, in versiunea sa cea mai veche, din spatiul cultural etiopian. Acest detaliu o diferentiaza inclusiv de opera apocaliptica ce i-a urmat, si al carei continut ni s-a facut cunoscut pentru intaia data in limba slavona. Acesta este, de altfel, motivul pentru care „€žCartea lui Enoh”€ mai este numita si „Enoh etiopian”€, in timp ce „€žCartea tainelor lui Enoh (2 Enoh)”€ - publicata, de asemenea, la Editura Herald - este cunoscuta specialistilor drept „€žEnoh slavon”€.

Diferentele de limba, structura, stil si valoare literara dintre „Cartea lui Enoh” si „Cartea intelepciunii lui Solomon”€, desi semnificative si revelatoare pentru contextul cultural aparte in care au fost redactate, palesc insa in fata asemanarilor identificabile sub aspectul mostenirii culturale pe care ne-au transmis-o.

Pentru a ne referi de aceasta data la „Cartea lui Enoh”€, redactata cu aproximatie in jurul anului 300 i. Hr., poate ca primul aspect care merita subliniat este, ca si in cazul „€žCartii lui Solomon”€, stransa relatie ce se poate stabili cu scrierile Noului Testament.

Or, daca in situatia din urma puteam trasa cu usurinta numai convergenta punctelor de vedere exprimate dar fara sa reusim o argumentare la fel de convingatoare in privinta relatiei de imprumut cultural, lucrurile se prezinta mult mai clar atunci cand vorbim despre influenta „€žCartii lui Enoh”€ asupra Noului Testament.

Pentru a ilustra aceasta idee, dar fara a intra prea mult in detalii, trebuie mentionata aici contributia hotaratoare a acestei opere intertestamentare cu privire la o serie de teme capitale, cu valoare de coordonate pentru definirea spatiului cultural al spiritualitatii crestine:

Este vorba de natura imparatiei mesianice si a vietii viitoare; de rolul, pozitia si invatatura Alesului, a Celui Uns; de o descriere grafica a prapastiei de foc ca destinatie finala a sufletelor nevrednice; de inviere si rasplata vesnica ce li se cuvine celor drepti; si, nu in ultimul rand, de natura ingerilor pastratori ai primei lor conditii, dar si a celor decazuti si a vietuirii lor in mijlocul imparatiei pacatului. Aceste idei din urma sunt, de altfel, reluate in mare parte in Noul Testament.

Asadar, se poate afirma fara teama unei exagerari, imprecizii sau erori ca, pentru studiul sistematic si complet al originilor crestinismului, dar si pentru simpla familiarizare a cititorului cu ceea ce a insemnat maturizarea culturii crestine, „Cartea lui Enoh”€, alaturi de mai recenta „Carte a intelepciunii lui Solomon”€ sunt doua dintre lecturile care nu pot fi ocolite.

Indiferent de traditia religioasa la care adera cititorul, cele doua editii critice ale manuscriselor traduse la Editura Herald in limba romana reprezinta lecturi fundamentale pentru orice iubitor al culturii, al istoriei si al cartii in general.