[RECENZIE de Bogdan Mandache] Misticii Islamului, Reynold Nicholson
De-a lungul a multe secole conceptul si campul de manifestare a misticii nu au putut fi separate de ansamblul teologiei. In lumea crestina incepand cu Bernard de Clairvaux se afirma o literatura mistica, care se inscrie in prelungirea mostenirii patristice, ca o reactie la scolastica, aceasta indepartandu-se tot mai mult de fundamentele contemplative. Incepand cu veacul al XIV-lea, mistica isi afirma autonomia, mai cu seama prin aparitia tratatului lui Gerson, Théologie mystique. Daca la inceput a fost un simplu adjectiv, cuvantul mistic desemneaza fie domeniul faptelor mistice (mistica), fie pe cei care trec prin experiente mistice (misticii). In celebrul Vocabulaire technique et critique de la philosophie, al lui André Lalande, se afirma ca starilor mistice le sunt proprii stergerea simbolurilor sensibile si a notiunilor gandirii abstracte si discursive, dar si contactul direct al spiritului cu realitatea posedata; daca prima trasatura nu este totdeauna evidenta, cea de a doua este proprie tuturor starilor mistice. In functie de natura realitatii posedate, se disting o mistica de imanenta si o mistica de transcendenta; prima este specifica misticilor hindusi, cea de-a doua misticilor evrei, crestini, musulmani.
Continuați să citiți
