Alan Wilson Watts s-a nascut pe 6 ianuarie, 1915. Filozof si scriitor de origine britanica, fost preot, mistic, radical critic al societatii, a fost cunoscut mai ales pentru popularizarea filozofiei orientale printre europeni. Prolific autor si vorbitor, Watts a scris peste 25 de carti si articole cu subiecte importante pentru religiile din est si din vest, 10 dintre aceste titluri facand parte din colectia Seria de autor: Alan Watts.

Opera sa este astfel o stralucitoare calauza pentru cei care au inima si mintea deschise, o calauza care ne ajuta sa traim cu adevarat in prezent, sa intelegem realitatea, sa stapanim arta cunoasterii de sine si sa devenim ceea ce suntem.
Citim un fragment din Cartea despre acel tabu care te impiedica sa afli cine esti, de Alan Watts. 

Inteleptii spun ca lumea este un miraj. Orice lucru este supus unei degradari continue pe care nu ai cum sa o opresti. Cu cat insfaci mai vajnic aceasta faptura de aer, cu atat mai repede iti dispare ea printre degete. Civilizatia occidentala, bazata pe tehnologie, este cea mai disperata stradanie a omului de a castiga partida, de a intelege, controla si ordona aceasta fata morgana numita viata, dar s-ar putea ca tocmai forta si competentele noastre sa duca la destramarea viselor cu care ne amagim. Daca vrem sa nu fie asa, trebuie sa punem respectiva putere in mainile unui alt tip de oameni.

Odinioara oamenii recunosteau caracterul trecator al lumii, ceea ce ducea, de regula, la o atitudine rezervata. Pe de-o parte, ascetii, calugarii si eremitii au incercat sa-si exorcizeze dorintele pentru a ajun-ge sa priveasca lumea cu o resemnare benigna, sau sa patrunda treptat in straturile cele mai adanci ale constiintei pentru a deveni una cu Sinele in starea sa nemanifestata de vesnica seninatate. Pe de alta parte, au existat oameni pentru care lumea reprezenta un taram al incercarilor, unde bunurile materiale ne-au fost date in administrare ca un imprumut din partea Celui Atotputernic si unde resortul principal al vietii este iubirea devotata fata de Dumnezeu si de om.

 

Cu toate acestea, ambele atitudini se bazeaza pe supozitia initiala ca individul este un ego separat. Cum aceasta supozitie se naste dintr-o contradictie, orice demers care porneste de pe acest temei, inclusiv religia, va fi auto-distructiv. Fiind de la bun inceput o pacaleala, ego-ul personal nu poate sa dea vietii decat un raspuns fals. Caci lumea este un miraj mereu fugar si dezamagitor numai pentru cineva situat in afara ei, cineva care considera lumea diferita de sine si incearca, asadar, sa o acapareze. Fara nastere si moarte si fara neincetata transformare a tuturor formelor, lumea ar fi statica si lipsita de ritm; mumificata, ea nu ar putea sa danseze.

 

Dar este posibil si un al treilea tip de raspuns. Nu retragere ascetica, nu administrare in ipoteza unei recompense viitoare, ci deplina colaborare cu lumea, vazuta ca un sistem armonios de conflicte din care se naste echilibrul – colaborare intemeiata pe intuitia ca singurul „Eu” real este intreg acest proces nesfarsit. Intuitia acestei realitati se afla deja in noi, in sensul ca trupurile, oasele, nervii si organele noastre de simt o cunosc. Daca nu o cunoastem, este pentru ca micul fascicol al atentiei constiente a fost invatat sa o ignore. Si asta intr-o maniera atat de metodica incat ne-am transformat in niste falsuri autentice.