Daca un copil este atat de norocos, incat sa creasca beneficiind de o oglindire, de o mama care se afla la dispozitia lui – adica o mama care isi ingaduie sa fie folosita ca o functie a dezvoltarii copilului –, atunci se poate dezvolta treptat un sentiment de sine sanatos in copilul aflat in crestere. Ideal ar fi ca aceasta mama sa asigure si climatul emotional necesar si intelegerea pentru nevoile copilului.

Chiar si o mama care nu are o caldura sufleteasca deosebita poate face posibila aceasta dezvoltare, daca se abtine de la o impiedica si permite copilului sa primeasca de la alti oameni ceea ce ii lipseste ei insesi. Studii diverse au demonstrat abilitatea incredibila pe care o detine copilul in folosirea celei mai mici „hrane” afective ce se gaseste in apropierea lui.

Cand spun „sentiment de sine sanatos”, inteleg prin aceasta certitudinea ca sentimentele si nevoile pe care le experimenteaza cineva fac parte din sinele acelei persoane. Aceasta certitudine nu este ceva care se poate dobandi prin reflectie; este asemenea pulsului, pe care nu il observam atat timp cat functioneaza normal.

Contactul automat, natural cu propriile emotii si nevoi

ofera individului putere si stima de sine.

 

Isi poate trai sentimentele – tristete, disperare sau nevoia de ajutor –, fara sa ii fie teama ca isi face mama sa se simta nesigura. Isi poate ingadui sa ii fie frica atunci cand este amenintat, suparat cand dorintele lui nu sunt indeplinite. Nu stie numai ce nu vrea, ci si ceea ce vrea si este capabil sa exprime ce vrea, indiferent daca va fi iubit sau urat pentru acestea.

Pentru ca o femeie sa ofere copilului ei lucrurile de care va avea nevoie pe parcursul vietii, este esential ca ea sa nu fie despartita de noul-nascut, caci hormonii care dezvolta si alimenteaza instinctul matern sunt eliberati imediat dupa nastere si continua sa fie eliberati in zilele si saptamanile urmatoare, pe masura ce se familiarizeaza mai mult cu pruncul ei. Cand un nou-nascut este separat de mama lui – aceasta fiind regula nu cu mult timp in urma in maternitati, ea aplicandu-se inca in majoritatea cazurilor din ignoranta si pentru respectarea convenientelor –, atat mama cat si copilul pierd o mare oportunitate.

Legatura (creata prin contactul pielii si al ochilor) intre mama si prunc dupa nastere stimuleaza in amandoi sentimentul ca locul fiecaruia este langa celalalt, sentimentul de a fi unul care, in mod ideal, s-a dezvoltat din perioada conceptiei. 

Pruncului i se ofera sentimentul sigurantei de care are nevoie pentru a avea incredere in mama lui, iar mama primeste reasigurarea instinctiva care o va ajuta sa inteleaga si sa raspunda la mesajele copilului. Aceasta intimitate reciproca de la inceput nu mai poate fi recreata niciodata, iar absenta ei poate fi un obstacol puternic inca de la inceput.

Semnificatia cruciala a legaturii a fost demonstrata stiintific abia de curand. Putem spera ca in curand va fi luata in considerare in scopuri practice, si nu numai in cateva maternitati selecte, ci si in spitale mai mari, pentru ca toata lumea sa beneficieze de aici. O femeie care a avut experienta legaturii cu copilul ei va fi expusa mai putin pericolului de a il trata necorespunzator si va fi mai in masura sa il protejeze de tratamente gresite venite din partea tatalui si a altor ingrijitori, cum ar fi profesorii si babysitter-ii.

Chiar si o femeie a carei istorie refulata este cauza lipsei legaturii cu copilul ei poate mai tarziu sa il ajute sa depaseasca acest deficit, daca ajunge sa-i inteleaga semnificatia. De asemenea, va fi capabila sa compenseze consecintele unei nasteri dificile, daca nu le minimalizeaza importanta si stie ca un copil foarte traumatizat la inceputul vietii va avea o nevoie speciala de ingrijire si atentie, pentru a-si invinge fricile trezite de experiente mai recente.