Este nevoie sa dam nastere unei noi viziuni despre parentaj. Aceasta viziune trebuie sa se bazeze pe ceea ce stim despre legatura speciala dintre parinte si copil, prin care fiecare comunicare, chiar si una obisnuita, devine o actiune solemna. Ea trebuie sa se bazeze pe respectul pentru ceea ce copiii nostri ne pot aduce si oferi, precum si pentru ceea ce le putem oferi noi. Prin lumina pe care o arunca asupra noastra, putem vedea ce este ranit si ascuns in noi insine si ne deschidem, intr-o maniera creativa, fata de noile modalitati de a aborda probleme. Prin intermediul lor, putem intelege ca parentajul este un proces spiritual, in care primim inapoi inzecit dragostea pe care le-o dam.

Exista foarte putine modele pentru acest fel de parentaj. Cu totii suntem niste pionieri. Trebuie sa schitam si sa parcurgem aceasta noua viziune pas cu pas, smerit, lasandu-ne ghidati de propriul nostru angajament de a privi inauntrul nostru, la perceptiile noastre eronate, la ostilitatea si la durerea noastra. Stim ca acest tip de parentaj este diferit de vechile modalitati de a creste copiii, care erau centrate pe parinti si fundamentate pe ideea ca parintele este o figura imuabila, atotvazatoare si atotstiutoare. De asemenea, este diferit de modele de parentaj mai noi, centrate in mod excesiv asupra copilului si, deci, la fel de dezechilibrate.

Am reusit sa punem la punct un nou model, in care punctul central al parentajului este relatia parinte-copil. Noi punem accentul mai degraba pe mentinerea calitatii relatiei, decat pe satisfacerea sau implinirea nevoilor unei persoane in detrimentul celeilalte. Poate ca nu este foarte evident, dar acesta este un proces de o sacralitate profunda. Un parinte care isi invata copilul sa fie intr-o astfel de relatie
il invata sa respecte si sa onoreze intreaga viata. Prin acest model de parentaj, parintele isi invata copilul ca inaltele virtuti ale bunatatii iubitoare si ale comportamentului moral nu sunt separate de viata obisnuita. Acestea pot fi gasite in cadrul acesteia, in relatiile intime si in legaturile de zi cu zi, cele care ii dau substanta.

Parentajul constient: devotamentul

Ne nastem dintr-un univers constient, in constiinta. Starea noastra fireasca este cea de deschidere atat fata de noi, cat si fata de lumea inconjuratoare, intr-un mod care exprima acceptarea – adica fara a cenzura sau a dezaproba ceva. Un copil mic intampina experientele exact asa cum sunt ele: este curios si gata de a invata din tot ce vede, aude si simte in acel moment, si face acest lucru clipa de clipa. Abia mai tarziu va invata sa se protejeze, sa ascunda ceea ce este inacceptabil pentru ceilalti si sa se pacaleasca pe sine si pe altii cu privire la cine este cu adevarat. Aceasta pierdere a constientizarii de sine reprezinta o modalitate de a face fata experientelor care i-au provocat durere in trecut, atunci cand a avut loc ruperea conexiunii cu adevarata sa natura, cu ceilalti oameni si cu universul.

Cu totii am fost la un moment dat copii si am trecut prin asta. Am crescut cu totii avand „spatii goale”, in care ar fi fost de dorit sa fie mai evidenta constiinta. Din fericire, ne putem reveni. Parintii pot lua decizia de a se intelege mai profund pe sine si pe copiii lor. Si cand fac asta, ei aleg calea constiintei. Se dedica unui curs intentional de actiune. Atunci cand intentionezi sa obtii un anumit rezultat si vrei sa faci sa se intample anumite lucruri, este nevoie sa iei decizia de a te angaja in comportamente care vor permite obtinerea rezultatului dorit. Pentru a face acest lucru, parintele trebuie sa constientizeze conditiile pe care vrea sa le schimbe, impedimentele care trebuie depasite si lucrurile care trebuie facute.

Daca simbioza este problema umana, diferentierea si conexiunea empatica reprezinta solutia umana.

Intentionalitatea parintelui constient inlocuieste reactivitatea parintelui inconstient. Capacitatea de a se diferentia de copil inlocuieste tendinta de a fuziona, de a deveni una cu el. Conexiunea empatica inlocuieste proiectia defensiva.

Un parinte stie ca este intentional atunci cand, intr-un moment de stres, zice si face lucrurile care sustin obtinerea rezultatelor dorite si, in acelasi timp, reuseste sa-i transmita copilului mesajul principal si esential, cum ca nu este nimic in neregula cu persoana sau cu sinele copilului. Parintele constient nu se afla la mila emotiilor sale sau a propriei istorii de viata. Este capabil sa lase deoparte formularile preconcepute si presupunerile vechi despre cine este copilul sau, este capabil sa se centreze pe nevoile reale ale copilului si este liber de orice planuri proprii, lipsite de actualitate si inconstiente. Integritatea innascuta a copilului reprezinta ghidul si inspiratia parintelui. Copilul care dezvolta o asemenea legatura cu un parinte invata, la randul sau, cum sa construiasca acest tip de legatura si cu alte persoane.

Scopul nostru este sa stabilim bazele de lucru care le vor da copiilor posibilitatea de a deveni adulti intru totul si deplin vii, care exprima in mod firesc energia vietii, fara inhibitii. La randul nostru, avand si noi sase copii, stim ca este extrem de greu sa pastram in minte acest scop atunci cand ne aflam in mijlocul unor evenimente cotidiene dificile.

Am caracterizat deja parentajul inconstient drept un continuum si este normal sa consideram si constiinta un continuum. In parentaj exista diferite grade de constiinta. In cadrul continuumului, un nivel este atins atunci cand se dobandesc si se folosesc informatiile cognitive atat in privinta copiilor, cat si in privinta strategiilor folosite in cadrul unui parentaj constient. Acest lucru stimuleaza constiinta. Un alt nivel de-a lungul continuumului este cel al constientizarii unitatii si identitatii lucrurilor, a propriei noastre integritati interioare, precum si a conexiunii cu un intreg mai mare. Un alt nivel existent de-a lungul continuumului este cel al experimentarii identitatii cu noi insine si cu intregul univers, cu tot ce exista in el. Dorinta noastra cea mai profunda este sa fim conectati pe deplin, ca atunci cand eram mici. De aceea orice act care genereaza conexiuni profunde ni se pare atat de bun, de natural si de dorit, incepand de la cel mai simplu – de exemplu, atingerea persoane sau impartasirea unei povesti personale – pana la cea mai inalta experienta mistica.