Spovedania lui Tolstoi despre desertaciunea  si sensul vietii

Opera lui Tolstoi a fost supusa, inca din timpul vietii scriitorului, unui exercitiu critic mergand de la a i se reprosa ingustimea si slabiciunea gandirii reflexive pana la o veneratie neconditionata, ambele viziuni, reductive, fiind lipsite de obiectivitatea necesara actului critic. Intr-o lucrare publicata in 1944, Filosofia lui Tolstoi, Vasile Harea sustine ca „negarea aptitudinilor lui Tolstoi pentru gandirea abstracta nu e convingatoare. Sunt scriitori cu o atitudine critica fata de Tolstoi, scriitori care totusi ii recunosc o puternica inteligenta in domeniul gandirii abstracte”.

 

Autorul roman cauta sa tempereze afirmatiile transante si deloc magulitoare ale lui Nikolai Berdiaev la adresa lui Tolstoi, ganditorul rus fiind un admirator neconditionat al lui Dostoievski: „Este frapanta opozitia dintre Dostoievski si Tolstoi. Dostoievski este vestitorul revolutiei spiritului care va avea loc, el e intr-o dinamica de foc, intr-o comunicare cu viitorul. In acelasi timp el este un om al locului, a pretuit legatura cu traditiile, a pastrat cele sfinte, a recunoscut Biserica si statul istoric. Tolstoi nu a fost niciodata un revolutionar al spiritului, el e un artist static, al existentei stagnante, in relatie cu trecutul, nu cu viitorul, neavand nimic de prooroc”. In monumentala lucrare Encyclopedie Philosophique Universelle, publicata in sase tomuri de Presses Universitaires de France, intre 1990 si 1998, este analizata si una din scrierile lui Tolstoi; nu un roman, ci meditatia sa despre credinta. Cunoscut pentru capodoperele sale Anna Karenina, Razboi si pace, Invierea, Sonata Kreutzer, Cadavrul viu, Lev Nicolaevici Tolstoi este si autorul unei tulburatoare meditatii asupra rosturilor existentei vietii: Spovedanie, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Autobiografia”, traducere din limba rusa si ingrijire editie: Anca Irina Ionescu, 2016, 160 p.

 

b2ap3_thumbnail_Leo_Tolstoy_1897_black_and_white.jpg

Spovedania lui Tolstoi incepe sincer si abrupt, ca o adevarata marturisire a necredintei sale: „Am fost botezat si crescut in credinta crestina pravoslavnica. Mi-a fost propovaduita inca din copilarie si pe tot parcursul adolescentei si al tineretii mele. Dar la varsta de optsprezece ani, cand am parasit universitatea, dupa anul al doilea de studii, nu mai credeam in nimic din ceea ce fusesem invatat”. Increderea in ceea ce fusese invatat, dincolo de optiunea sa, era firava; catehismul fara o „mranita” hranitoare si roditoare nu prinde radacini! De multe ori increderea, presiunea exterioara, dorinta de a fi „in rand cu lumea” merg mana in mana cu un catehism caruia putini ii urmeaza pasii din convingere si pe care mai multi il urmeaza fara sa-si explice de ce. Incetase sa mai creada in ceea ce i spusese in copilarie, si totusi credea in ceva; in ce anume, nu a putut spune nicicum, nici atunci, nici mai tarziu. Cu sinceritate marturiseste ca zece ani a trait – dupa spusele colegilor de generatie –relativ moral: „Minciuna, hotia, depravarea de toate felurile, betia,violenta, crima…Nu a exista nici o nelegiuire pe care sa n-o comit”. Dupa acesti tulburi ani, au urmat altii in care a incercat sa propuna un sistem de invatamant pentru mujici, utopie deplina, pentru ca mai tarziu viata de familie sa-l readuca la scris si sa se ocupe de mosia de la Samara, ceea ce insa nu avea sa-i aduca linistea visata.

 


Se intreba tot mai des ce sens are viata lui si-si privea propria viata cu lehamite:

„Starea mea sufleteasca de atunci s-ar putea exprima in felul urmator: viata mea era un fel de farsa rautacioasa si stupida pe care mi-o juca cineva”.

Bucuriile vietii ii par iluzii, amagiri prostesti, oricum intr-o zi te va inghiti balaurul, amintind o fabula orientala. Punandu-si obsesiv intrebari asupra sensului vietii si despre ce va retine posteritatea din viata sa, Tolstoi cauta raspuns in stiintele experimentale, in matematica si in stiintele speculative, in metafizica. Filosofia nu a facut altceva decat sa amplifice nedumeririle sale, multiplicand si complicand intrebarile:

„In cautarea raspunsurilor la intrebarea vietii, am trait exact acelasi sentiment pe care il incearca un om ratacit in padure. Am ajuns intr-o poiana, m-am urcat intr-un copac si am vazut clar spatiul infinit, dar am observat ca acolo jos nu este nici o casa si nici nu poate fi; m-am dus in desisul padurii, in intuneric, si la fel: casa nu e si nu e”. Negasind el insusi un raspuns, Tolstoi invoca numele unor ilustri inaintasi si cautatori ai adevarului: Solomon, Buddha, Socrate, Schopenhauer; singura certitudine a fost ca departandu-ne de viata aflam adevarul! Sentimentul deznadejdii pune stapanire pe un univers lipsit de certitudini, incat lui Tolstoi nu-i ramane decat sa invoce tanguirea Ecleziastului: „Desertaciunea desertaciunilor, toate sunt desertaciuni! Ce folos are omul de toata truda lui cu care se trudeste sub soare? Totul este desertaciune si vanare de vant”.


Tolstoi era nedumerit de ce chinuitoarele sale intrebari nu aveau ecou printre contemporanii sai; fiecare gasise o iesire si viata nu li parea deloc o „farsa prosteasca”. Cunoasterea rationala nu-l putea apropia de patrunderea rosturilor vietii adevarate, a celei dusa de „poporul simplu, truditor”; pentru a intelege viata trebuia sa traiasca o viata autentica: „am simtit cum viata urca in mine, am simtit posibilitatea si bucuria vietii”, dar a intervenit iarasi cautarea raspunsului la intrebarea care este relatia cu Dumnezeu:

„Si din nou acest Dumnezeu rupt de lume si de mine s-a topit in fata ochilor mei ca un sloi de gheata, si iarasi nu a mai ramas nimic, si iarasi s-a uscat izvorul vietii. M-a cuprins disperarea si simteam ca nu-mi ramane nimic altceva de facut decat sa ma omor. Si, ceea ce era cel mai rau, simteam ca nici asta nu pot sa fac”.

Aici Tolstoi intalneste gandul lui Pascal; despre ce Dumnezeu vorbea? Unul venit din conceptele sale sau unul al credintei? „Dumnezeul lui Avraam, al lui Isac, al lui Iacob, nu Dumnezeul filosofilor si al inteleptilor”, scria cu convingere Pascal. Tolstoi il cauta pe Dumnezeul fara de care viata nu are sens:

„M-am intors la credinta in acea forta care m-a creat si care vrea ceva de la mine; adica m-am intors la credinta in Dumnezeu, in perfectionarea morala si in traditia care confera sens vietii. Si astfel, forta vietii a reinviat in mine si eu am inceput sa traiesc din nou.”

Cautarile lui Tolstoi dau seama de criza spirituala care marca viata sa, careia nu-i gasea un sens („De ce traiesc, ce se va alege de viata mea?”). Raspunsul l-a gasit in credinta, in credinta celor multi, dincolo de orice speculatie si de incercarea de asezare a credintei in tipare rationale. Spovedania este expresia artistica a sfasierii individului in fata contradictiilor vietii si ale credintei.

b2ap3_thumbnail_tolstoi-working.jpg

Comentarii

Carte
Spovedanie - Cautand sensul vietii (Autobiografia) Lumea interioara a unui titan al literaturii clasice ruse ni se dezvaluie cu sinceritate si fara ocolisuri in Spovedania lui Lev Nicolaevici Tolstoi. Descoperim un om cu educatie superioara,...
Adauga in cos Detalii produs
Autor
Lev Tolstoi Nascut intr-o veche familie nobiliara, Lev Nicolaevici Tolstoi (1829-1910) face parte din elita scriitorilor rusi si s-a bucurat de o enorma popularitate. Cunoscut in special pentru romanele sale...
Detalii autor
Colectie
AUTOBIOGRAFIA
Detalii colectie

Articole similare

Rūmī - poet, mistic, filosof
Rūmī - poet, mistic, filosof
Rūmī este unul dintre cei mai cunoscuti poeti persani, un personaj venerat din Turcia pana in Extremul Orient. Jalal al-Din Rūmī (1207-1273) s-a nascut la Balkh, in Afganistanul de astazi. Era fiul...
Din dragoste pentru carte
Din dragoste pentru carte
Cu mic, cu mare, infruntând vremea ploioasa, toti cei interesati de lumea cartii au venit la ROMEXPO, la a XII-a editie a Salonului International de Carte Bookfest! Ca in fiecare primavara, Editura...