Nu trebuie sa o faci pe oratorul si n-ai nevoie de prea multa elocinta ca sa dovedesti ca crestinii trebuie sa se tolereze unii pe altii. O sa merg si mai departe si o sa spun ca trebuie sa-i privim pe toti oamenii ca pe fratii nostri. Mi se va spune: Adica cum? Fratele meu turcul? Fratele meu chinezul? Evreul? Japonezul? Da. Nu suntem noi toti copiii aceluiasi Tata, creaturile aceluiasi Dumnezeu? Mi se va spune iarasi: Dar acele popoare ne dispretuiesc, ne trateaza ca pe niste idolatri! Asa e, le voi raspunde, numai ca nu fac bine ce fac.

Sunt sigur ca voi zgudui incapatanarea orgolioasa a unui imam sau a unui bonz daca le voi grai cam asa: „Micul nostru glob pamantesc, care nu este decat un punctulet in univers, se plimba prin spatiu, asemenea altor globuri ceresti; suntem pierduti in imensitatea cosmica. Omul, inalt de doar un metru si ceva, este cu siguranta o cantitate neglijabila in actul creatiei. Una dintre aceste fiinte minuscule i‑ar spune unui vecin de-al sau din Arabia sau din China: «Ascultati-ma, caci Dumnezeul tuturor lumilor m-a iluminat: exista noua sute de milioane de furnicute ca noi pe suprafata Pamantului, dar numai furnicarul meu ii este drag lui Dumnezeu; toate celelalte furnicare nu ii vor fi dragi niciodata; doar furnicarul iubit de Domnul va avea parte de fericire vesnica, in timp ce celelalte vor avea parte de osanda vesnica»”.

Ei bine, oamenii carora le voi spune acestea ma vor opri si ma vor intreba care este prostul care a nascocit aceasta nazbatie. Voi fi silit sa le raspund: „Voi”. Sigur ca apoi o sa incerc sa ii imbunez, dar o sa-mi fie foarte greu.

Ma voi adresa acum crestinilor si voi indrazni sa vorbesc, de pilda, cu un inchizitor dominican: „Frate, stii ca fiecare provincie a Italiei are dialectul ei si ca la Venetia nu se vorbeste la fel ca la Bergamo sau ca la Florenta. Academia din Crusca a stabilit limba, nu trebuie sa ne abatem de la dictionarul sau, iar Gramatica lui Bounmattei este o calauza pe care trebuie s-o urmam cu totii; dar credeti ca rectorul Academiei – sau, in lipsa lui, Buonmattei – ar fi in stare sa le taie limba tuturor venetienilor si tuturor bergamezilor pentru ca isi folosesc in continuare dialectele natale?”

Inchizitorul imi va raspunde: „Este o mare diferenta. Aici vorbim despre mantuirea sufletului; pentru binele dumneavoastra seful Inchizitiei da ordin sa fiti arestat, pe baza depozitiei unei singure persoane, chiar daca aceasta are o proasta reputatie. Pentru binele dumneavoastra nu aveti avocat sa va apere, numele acuzatorului nu va va fi cunoscut, inchizitorul va promite achitarea si apoi va condamna, va supune la cinci cazne diferite, dupa care sunteti biciuit, trimis la galere sau ars pe rug. Asupra acestui aspect teologii Ivonet, Cuchalon, Zanchinus, Campegius, Roias, Felynus, Gomarus, Diabarus, Gemelinus, s-au pus de mult de acord, iar aceste pioase practici nu pot fi contrazise.”

Sigur ca imi voi lua libertatea sa-i spun:

„Frate, poate ca ai dreptate; gata, sunt convins de binele pe care vrei sa mi-l faci; dar nu se poate sa fiu mantuit fara toate cele pe care le-ai pomenit?”

Este adevarat ca toate aceste grozavii nu murdaresc in fiecare zi fata Pamantului, dar au fost des intalnite de-a lungul timpului si, daca le-am aduna, am avea un volum mai gros decat Sfanta Evanghelie, care le repudiaza. Nu numai ca este o dovada de mare cruzime sa-i persecuti in aceasta scurta viata pe cei care nu gandesc ca tine, dar este cat se poate de indraznet sa ii condamni la iadul vesnic. Mie mi se pare ca nu sta in puterea micilor atomi, oamenii, sa pronunte sentinte care ii apartin de fapt Domnului. Sunt departe de a combate maxima „In afara Bisericii nu exista mantuire”, o respect in forma si in continut, dar in realitate cunoastem noi oare caile Domnului si toate planurile Sale? Nu e mai nimerit sa nadajduim intru El, decat sa ne temem de El? Nu ajunge ca esti credincios Bisericii? Trebuie ca orice individ sa uzurpe dreptul Divinitatii si sa decida inaintea Ei soarta vesnica a tuturor oamenilor?

O, voi, sectanti ai unui Dumnezeu milostiv, daca inimile voastre sunt cuprinse de cruzime și, adorandu-l pe cel a carui singura lege consta in cuvintele „Iubeste-l pe Dumnezeu si pe semenul tau”, ati strivit legea sub povara sofismelor si disputelor de neinteles; daca ati semanat discordie cand pentru vreun termen nou, cand pentru o singura litera din alfabet; daca ati amenintat cu pedepse vesnice pe cei care au omis un cuvant din liturghie sau din ritualuri necunoscute altor popoare, va voi spune, varsand lacrimi pentru neamul omenesc: „Inchipuiti-va ziua in care toti oamenii vor fi judecati, cand Dumnezeu ii va da fiecaruia ce merita! Parca vad toti mortii din secolele trecute si din al nostru infatișandu-se in fata Domnului. Sunteti siguri ca Tatal si Creatorul nostru le va spune inteleptului si virtuosului Confucius, legiuitorului Solon, lui Pitagora, lui Zaleucos, lui Socrate, Platon, lui Traian, Antoniu, Titus, Epictet si atator oameni care au fost modele pentru alti oameni: „Hai, monstri cu chip uman, mergeti si suferiti pedeapsa vesnica! Fie ca suferintele voastre sa fie la fel de vesnice precum sunt eu”? Va ingroziti auzindu-mi cuvintele; și acum, dupa ce le-am rostit, nu mai adaug nimic.

(Fragment extras din cartea Tratat despre toleranta, Voltaire, Colectia Cogito, Editura Herald, 2016).