Cartea este dedicata curentului religios si de civilizatie indiana condus de brahmani, care odinioara compuneau imnurile vedice si pastrau vechea traditie a panteonului si ritualurilor. Aceasta traditie va saraci treptat, caci vechii zei sunt uitati, iar riturile stravechi sunt acum aproape perimate, dar se va si imbogati, caci toate credintele populare pot capata amprenta brahmanica: Krisna a fost identificat in persoana zeului solar Visnu, metempsihoza animista a fost moralizata etc. etc. Totusi traditia comporta elemente stabile, un anumit ideal religios si social, statornicit de mult, si ale carui aspecte principale le vom studia aici.

Brahmanii, daca ne gandim bine, reprezinta India insasi. Originile si ratiunea existentei acelei conditii sociale cu totul speciale, ale acestui status de care s-au bucurat brahmanii, scapa istoriei propriu-zise. Arta de a comunica cu zeii este intotdeauna si pretutindeni foarte complicata: unele familii, cunoscute prin faptul ca in mijlocul lor existau poeti sau sacrificatori renumiti, capatasera o abilitate de necontestat in acest domeniu. Exista o tehnica a sacrificiului si, in consecinta, o instruire speciala, o educatie minutioasa in vederea acestei sacrificari, ca de altfel si in vederea naratiunii epice. La inceput familiala, aceasta educatie sacra (brahmacarya) capata un caracter profesional din ce in ce mai pronuntat, devenind din ce in ce mai ezoterica. Sacrificatorii vestiti ai diferitelor clanuri se considerau camarazi; reuniti adesea pentru oficierea unor ceremonii importante, capelanii regali si promotorii diferitelor traditii familiale au inceput sa se considere egali, membri ai aceleiasi caste, in ciuda unor bariere gentilice. Savanti ai Vedelor, ei isi aleg ucenici; tinerii brahmani, in dorinta de a cunoaste cat mai mult, merg dintr-un loc intr-altul, fara ca in felul acesta sa slabeasca legaturile dintre grupurile locale sau cele de consangvinitate, contribuind astfel la aparitia unitatii.