Poonja se defineste pe sine ca "Acela". Este un sfant, un Maestru, un Guru (desi spune ca nu este nimic din toate acestea). El ne conduce spre final, spre sfarsitul milioanelor de ani de cautari si suferinte. Mesajul sau? Iluminarea este aici si acum! Cu totii suntem iluminati, dar nu stim acest lucru. Incatusarea este doar un concept, spune el. Nu este reala. Ne putem trezi din acest vis, din iluzia vietii si a lumii, chiar in aceasta clipa. Nu este nevoie sa amanam, tot ce este necesar este dorinta de eliberare si un moment de tacere. O singura clipa intre doua ganduri, intre doua respiratii. Nu este nevoie de meditatie sau de practica. Nimic de invatat, nimic de facut. Nimic de atins, de obtinut sau inteles. Doar tacere. Nu avem de facut nimic, doar sa fiintam - fara nici un gand, fara nici o dorinta, fara nici un atasament si fara nici o asteptare.

Realizarea poate aparea prin cautare in interior. Intrebarea "Cine sunt eu?" este cheia cu ajutorul careia poti fi in aici si acum. Intrebarea ataca chiar radacina mintii. De fapt, depaseste mintea complet si ne dezvaluie ceea ce suntem cu adevarat.

Daca nu suntem acest sac de oase, sange si carne, daca nu suntem simturile, mintea, care este doar o gramada de ganduri, idei si notiuni - atunci cine sau ce suntem? Ceea ce suntem cu adevarat nu poate fi descris si nici experimentat. Poate fi doar realizat, deoarece totul este dincolo de minte, iar cuvintele nu pot descrie starea aceea. Ceea ce suntem este infinit, in afara timpului. Ii putem spune constiinta, spatiu, iubire, tacere sau, mai degraba, ceea ce este dincolo de tacere. Noi suntem Unul, noi suntem Dumnezeu, noi suntem Vacuitatea. Vacuitatea totala. Nici un nume, nici o forma. O minunatie totala si un mister nebanuit.

Poonja are acum optzeci si trei de ani si este probabil cel mai fericit om de pe planeta. Fericirea sa este contagioasa, coplesitoare. Are un simt al umorului foarte spontan, direct si plin de prospetime. Fiecare satsang este intotdeauna o ocazie in care poti rade cu lacrimi. El nu condamna niciodata nimic, nu critica si nu judeca pe nimeni. Ego-ul si mintea i s-au dizolvat. Ceea ce este exprimat prin el este claritatea Inimii sale, care este Adevarul. Are puterea de a vedea direct esenta, Inima, nu forma si numele celui care se afla in fata sa. Fiind un adevarat intelept, cuvintele si faptele sale uneori surprind si pun in incurcatura, dar fluxul timpului ii va demonstra si justifica grandoarea intelepciunii sale. Este minunat, neascultator, plin de energie si foarte amuzant, doar fiind el insusi. In satsang cu Poonja ne reintoarcem acasa, in acum-ul care a fost vesnic adevaratul nostru camin.

(Extras din articolul lui Shanti Devi)

 

 

Carti aparute:

Wake Up and Roar: Satsang with H. W. L. Poonja

The Fire of Freedom: Satsang with Papaji de David Godman

Papaji Interviews & Reflections, 1992.

Papaji: Interviews (A collection of Interviews with Poonja) de David Godman, 1993

Carti la care Hariwansh Lal Poonja este (Autor)