SF. IOAN DAMASCHIN
Despre viata Sfantului Ioan Damaschin ne-au fost transmise putine informatii sau putine plauzibile, dat fiind ca relatarile hagiografice sunt adesea contradictorii. Sf. Ioan Damaschin (cca. 675-cca. 749) s-a nascut in Damasc, provenind dintr-o familie arameana indigena, posibil, cu radacini arabe. Familia sa a avut un statut social privilegiat atat in epoca stapanirii Siriei de catre Imperiul Bizantin cat si in cadrul administratii dinastiei omeiazilor (661-750), tatal lui Ioan Damaschin, Sergie, fiind trezorierul califului `Abd al-Malik. Functia va fi transmisa tanarului Ioan dupa moartea tatalui sau, probabil in 690. Se estimeaza ca Ioan a parasit aceasta functie in 705 pentru o viata monahala in Palestina.
Educatia profana in Damascul epocii lui Ioan includea studiul logicii si al filozofiei aristotelice, precum si cunoasterea ideilor filozofice platonice si neoplatonice, devenite accesibile si prin intermediul traducerilor in limba siriaca realizate inainte de epoca islamica. Toate acestea modelau discursul si controversele teologice purtate de eruditii nestorieni si monofiziti din spatiul Siriei si al Mesopotamiei, iar, in epoca lui Ioan Damaschin, fusesera asumate si de intelectualii musulmani. Este cert ca viitorul monah detinea deja o buna cunoastere a teologiei ortodoxe. Retragerea lui in manastirea Sfantul Sava (Mar Saba) de langa Ierusalim si hirotonisirea lui ca preot nu au avut numai o insemnatate personala, ci au fost formele prin care el isi punea intreaga cultura profana si religioasa in slujba apararii teologiei si comunitatii ecleziastice ortodoxe. Ioan al V-lea (705-735), patriarhul Ierusalimului, il va coopta pe Ioan Damaschin la misiunea de a intari liturgic si dogmatic ortodoxia calcedoniana ce ajunsese sa aiba drept "centrul sau de facto" tocmai Orasul Sfant.
Scrierile Sfantului Ioan Damaschin ajung, pana la urma, sa ofere temeiurile intregii teologii ortodoxe. Pentru nevoile vietii liturgice a comunitatii ortodoxe, Ioan Damaschin compune poezii religioase si imnuri bisericesti. Cele trei omilii ale sale impotriva iconoclasmului au devenit sursa patristica fundamentala in favoarea cinstirii icoanelor. De asemenea, este autorul unor tratate polemice impotriva nestorienilor, monotelitilor, musulmanilor (Discutia dintre un saracin si un crestin), precum si a dialogului Impotriva maniheilor. Insa, cea mai importanta scriere, atat pentru apararea ortodoxiei, cat si pentru consolidarea ei, este trilogia Izvorul cunoasterii. Scrisa la sugestia lui Cosma Melodul, episcop de Maiuma, opera este impartita in trei sectiuni: Capete filozofice (sau Dialectica), Despre credinta ortodoxa (sau Dogmatica) si Despre erezii. In prima parte, bazata pe sursele filozofice indicate anterior, Sfantul Ioan Damaschin este interesat sa stabileasca vocabularul filozofic de care se foloseste credinta ortodoxa; in a doua, se afla o expunere extensiva a invataturilor crestine, bazata pe valorificarea traditiei patristice a Bisericii; in sfarsit, tratatul despre erezii preia, in buna parte, un rezumat din secolul V (Anakephalaiosis) al lucrarii Panarion de Epifaniu, adaugandu-i articole referitoare la ereziile contemporane lui Ioan Damaschin. Autorii crestini la care se face apel cel mai frecvent sunt: Origen, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigore de Nazianz, Sf. Grigore de Nyssa, Nemesius din Emessa, Sf. Dionisie Areopagitul si Sf. Maxim Marturisitorul.
Izvorul cunoasterii va fi scrierea ce ii va aduce Sf. Ioan Damaschin recunoasterea in ambele biserici crestine traditionale. In Biserica Romano-Catolica, dat fiind ca opera lui primeste o traducere latina timpurie, influenteaza autori precum Petru Lombardul si Toma de Aquino, fiind socotita drept prima scriere de tip scolastic. In Biserica Rasariteana, aportul Sf. Ioan Damaschin a fost recunoscut pasager odata cu sinodul ecumenic din 787, unde condamnarea iconoclasmului a fost sprijinita pe baza scrierilor sale. Abia in secolul al IX-lea, dupa revenirea Imperiului Bizantin la ortodoxie, efortul lui Ioan Damaschin de a sintetiza invatatura crestina autentica de pana la el a fost apreciata asa cum se cuvenea, fiind considerat ultimul Sfant Parinte al Rasaritului crestin.
Walther Alexander Prager
