Didim cel Orb a trait cel mai probabil intre anii 313-398. Sursele patristice amintesc de o cultura vasta a lui Didim in stiintele profane, informatie confirmata de scrierile sale, unde pot fi constatate cunostinte filozofice, gramaticale, de istorie naturala, muzicale, astronomice, matematice si geometrice. Chiar si din scurta scriere Contra maniheilor,poate fi observat modul in care o parte din asemenea cunostinte, filozofia si notiunile gramaticale, sprijina constructii exegetice aplicate versetelor Scripturii. Varietatea cartilor biblice folosite pentru culegerea versetelor dovedeste ca studiul Scripturii trebuie sa fi ocupat in educatia lui Didim un loc la fel de important ca si studiul culturii profane. Ambele directii ale formarii sale trebuie sa fi fost deprinse in mediul crestinismului elevat din Alexandria, deschis catre o reevaluare a culturii elenistice in lumina invataturilor Scripturii.
In cazul lui Didim, studiul are si o valoare practica pentru viata ascetica; Evagrie Ponticul retinea urmatoarea povata de la "mare invatator gnostic Didim": "Exerseaza permanent in tine insuti rationamente privitoare la pronie si judecata si straduieste-te sa pastrezi in memorie continutul acestora". Echivaland cele doua genuri de rationamente cu argumentele filozofice si teologice, sfatul trimite la ideea folosirii studiului ca o deprindere a mintii prin care ea sa devina imuna la chipurile sensibile si patimase luate de realitatile ce interveneau in viata anahoretului ca evenimente straine de orientarea acestuia catre o viata inchinata lui Dumnezeu. Grija lui Didim pentru disciplinarea mintii este fireasca in conditiile in care el s-a consacrat unei vieti anahoretice in pustiul Egiptului, fiind unul dintre parintii cei mai renumiti pentru inaintarea lor spirituala.
Cu siguranta, parintele Bisericii cu cea mai mare influenta asupra lui Didim este Origen (185-cca. 254), ale carui scrieri inca necondamnate de autoritatile ecleziastice ii sunt extrem de familiare si ii slujesc ca sursa de inspiratie si model. Astfel, Didim va pune in aplicare metoda exegezei alegorice a Scripturii de tip origenist, adaugand sensului literal al versetelor cercetate un sens alegoric capabil sa inalte la o intelegere spirituala superioara. Desi istoricii Bisericii din epoca patristica mentioneaza un numar mai mare de carti ale Scripturii carora Didim le-a consacrat asemenea comentarii alegorice, descoperirea arheologica din anul 1941 de la Tura (la sud de Cairo) a scos la iveala papirusuri ce contin comentarii ale sale la: Facere, Iov, Eccleziast, Psalmi si Zaharia. Motivul descoperirii atat de tarzii a scrierilor lui Didim este cauzata tot de dependenta autorului fata de invataturile lui Origen. Didim admite doctrina origenista de factura platoniciana referitoare la preexistenta sufletelor si caderea lor in trupuri ca o consecinta a inclinatiei originare spre pacat. Miscarea antiorigenista din secolele V si VI atrage condamnarea lui Didim si a scrierilor sale, alaturi de cele ale lui Evagrie Ponticul si Teodor din Mopsuetia.
Walther Alexander Prager
