Editura Herald la cea de-a IX-a editie a Conferintei Internationale de Psihanaliza
Incepere 27 octombrie 2017 08:00 pana la 29 octombrie 2017 18:30 Salveaza in agenda
Locatie Grand Hotel Continental
Categorii: Conferinte
SOCIETATEA ROMANA DE PSIHANALIZA
organizeaza
A IX-a CONFERINTA INTERNATIONALA DE PSIHANALIZA
cu tema
AUTENTICUL
Bucuresti, Grand Hotel Continental,
27-29 octombrie 2017
*
Ne bucuram sa propunem publicului romanesc o noua tema de actualitate. In dorinta de a deschide domeniul psihanalizei atat catre mediile stiintifice, cat si catre societate, in ansamblul ei, continuam dezbaterile initiate in editia anterioara, pe tema identitatii, cu o noua tema de interes pentru fiecare dintre noi, individual, precum si pentru noi ca grup comunitar si natiune: autenticul. Ca si adevarul, autenticul este parte din cautarea sensului fiecaruia. Desi nu il putem atinge deplin vreodata, stim ca exista, il intuim, ii cautam intelesul si ni-l asumam ca deziderat de viata. Sub auspiciile acestor idei va asteptam pentru o intalnire vie, deschisa, intru marturie, dezbatere si reflectare asupra demersului si intelesurilor despre Autentic.
Lector univ.dr. Rodica Matei
Vicepresedinte stiintific al Societatii Romane de Psihanaliza
Coordonator Comitet stiintific
*
Si in acest an va propunem noutati in organizarea conferintei anuale a SRP, eveniment devenit o prezenta de tinuta si constanta in ultimii ani. In acelasi cadru elegant, oferit de gazda noastra, Grand Hotel Continental, programul evenimentului va consta in intalniri variate, in care psihanalistii vor sustine plenare, mese rotunde, intalniri in grup restrans, reflectii cu fundament clinic. Vor avea loc proiectii de film, urmate de discutii si reflectari, lansari de carti recent aparute sub semnatura unora dintre membrii Societatii si intalniri cu autorii, schimburi de idei cu invitatii si cu publicul, momente aniversare, expozitii de arta si intalniri informale. Evenimentul propus, departe de a se vrea unul de nisa, este un prilej de deschidere, dezbatere de idei si libertate de gandire impreuna, un prilej de a ne intalni si de a invata in spiritul reflectarii la si in ideea de Autentic.
Dr. Gianina Micu
Coordonator Comitet de organizare
CONFERENTIARI
Membri SRP
Monica Balasa, Bogdan Cuc, Georgiana Dobrescu, Matei Georgescu, Daniela Irimia, Daniela Luca, Rodica Matei, Gianina Micu, Brindusa Orasanu, Anatol Nacu, Camelia Petcu, Anatol Reghintovschi, Rita Teodoru, Simona Trifu, Vera Sandor
Invitati
Nadia Bujor, Radu Clit, Roland Havas, Irena Talaban
Invitati speciali
Cléopatre Athanassiou-Popesco, prof. dr. Vadimir Marinov, prof. dr. Catalina Tudose
Candidati SRP
Zinaida Bolea, Andreea Chitu, Alina Csatlos, Mircea Dreghici, Sorinel Mocanu, Oana Laura Nica, Rodica Pantelie
Editura Herald va asteapta la standul prezent si la aceasta editie a conferintei, cu cele mai noi titluri noi de psihologie, psihoterapie, terapie de cuplu si alte studii psihologice, semnate de autori ca Donald Kalsched, Babette Rothschild, Sigmund Freud, Alice Miller si multi altii.
Din viziunea conferentiarilor nostri despre Autentic
(mai multe pe site-ul Conferintei)
„Cred ca autenticul este travaliul creator de figurare a complexitatii, a varietatii, a potentialitatii umanului…" - Bogdan Sebastian Cuc, psihanalist, membru SRP
*
„Gandesc Autenticul in termenii trairilor nascute, neintermediat de prejudecati, in experientele directe de viata ale fiecaruia din noi, in parte." - Gianina Micu, psihanalist, membru SRP
*
„Probabil ca nu exista autenticitate in lipsa unei povesti care sa integreze toate accidentele si desirarile din istoria noastra personala. Autenticitatea nu e totuna cu povestea, dar nu poate fi accesata in afara uneia. O poveste care, spre deosebire de toate povestile, se scrie si se rescrie incontinuu, pentru ca este vie." - Monica Balasa, psihanalist, membru SRP
*
„Tema conferinţei, autenticul, este tema de fiecare zi, de fiecare ora şi de fiecare gand a psihanalizei." - Brindusa Orasanu, psihanalist, membru SRP
*
„Autenticul este… Surprinzator!”
In numele si alaturi de toti colegii mei,
va invit la Conferinta, ca sa va convingeti personal.
Rita Teodoru
Presedinte
Societatea Romana de Psihanaliza
Sunt invitati sa participe:
• psihanalisti, psihologi, medici, psihoterapeuti, masteranzi, doctoranzi, rezidenti, studenti, precum si toti cei interesati de psihanaliza si de terapia psihanalitica.
Participarea la Conferinta este creditata de Colegiul Psihologilor din Romania.
Pentru mai multe detalii consultati rubrica INSCRIERE.
Pentru informatii suplimentare, ne puteti contacta prin:
• E-mail:conferinta@srdp.ro
• Telefon 0729 359 459
Programul Conferintei poate fi accesat aici: