Targul de carte Librex 2018
Incepere 09 mai 2018 10:00 pana la 13 mai 2018 18:00 Salveaza in agenda
Locatie Palas Mall Iasi
Eveniment adaugat de Delia Gavrila
Categorii: Targuri de carte , Expozitii
Editura Herald si Librariile Sedcom Libris va invita, in perioada 9 - 13 mai 2018, la cea de-a 26-a editie a Targului de Carte LIBREX.
Anul acesta targul se va desfasoara la Iasi, in Atrium nivel 0 si nivel 1, din cadrul ansamblului urbanistic Palas Mall, si are ca tema generala „Spatiul literar, Timpul istoric si Memoria inimii”.
Editura Herald isi va prezenta oferta editoriala in cadrul unui stand cu vanzare de carte. Printre titlurile aparute se numara: „Comoara ascunsa: o harta catre sinele copilului" de Violet Oaklander, „E baiat ! - Dezvoltarea fiului tau de la nastere pana la optsprezece ani" de Michael Thompson si Teresa H. Barker, „Dansul furiei" de Harriet Lerner, „Mindfulness: „Munca, Sex si Bani - Traieste deplin constient in viata reala" de Chogyam Trungpas, precum si „Pistis Sophia" - Cartile I si II.
Prin longevitate, amploare, dinamica, valoare si traditie, Targul de Carte LIBREX s-a impus in memoria colectiva ca un eveniment cultural recunoscut, apreciat si asteptat cu multa bucurie, in egala masura de expozanti si de publicul cititor iesean, la acest eveniment fiind prezenti cititori de toate varstele din aproape toate orasele Moldovei de aici, dar si din cea de peste Prut. In fiecare an, pe fundalul desfasurarii acestui eveniment, Iasiul devine un punct de atractie pentru editori, difuzori si autori din intreaga tara, care vin aici cu dorinta de a-si prezenta oferta editoriala recenta si pentru a stabili contacte cu publicul cititor, cu bibliotecile, librariile, autorii, traducatorii si toate categoriile profesionale conexe.
LIBREX-ul reuneste anual peste o suta de edituri din intreaga tara, companii distribuitoare de carte romaneasca si straina, papetarie, birotica si muzica, institutii si asociatii de cultura, autori, galerii de arta, artisti plastici, fotografi etc., publicul avand astfel oportunitatea de a alege produse tematice si carti din diverse domenii de specialitate: arta, beletristica, stiinta si tehnica, calculatoare, mass-media si comunicare, medicina, psihologie, dezvoltare personala, religie, istorie, drept, economie, resurse umane, management, marketing, limbi straine, carti pentru copii, enciclopedii, dictionare si ghiduri, manuale si auxiliare didactice, carti pentru timpul liber, meditatie si recreere etc.
Prin bogata oferta de carte prezenta la standuri si prin numeroasele lansari de carte, LIBREX-ul ofera un cadru adecvat placerii de a descoperi carti frumoase si valoroase, scrieri autohtone sau traduceri din ce in ce mai sincrone operelor originale aparute la diverse case editoriale din intreaga lume.
La doar cativa ani dupa Revolutia Romana, imediat dupa aparitia primelor edituri particulare pe piata de carte din tara, anul 1993 le aducea iubitorilor de carte de la Iasi o altfel de intalnire fericita cu cartea, una diferita decat cea obisnuita, din biblioteca sau din librarie, un „Salon de Carte Latina”, manifestare cultural-expoziţionala nascuta din entuziasm temerar si tinerete a spiritului, prin care se intenţiona reunirea la Iasi a tuturor celor care, prin idealuri, concepţie, profesie, pasiune, promovau latinitatea si consolidau conceptul de „spatiu cultural latin”: scriitori, traducatori, editori, librari, bibliotecari etc.
Asa a inceput, acum 25 de ani, povestea LIBREX-ului, un gand devenit, prin entuziasm, poezie, bucurie constructiva, prietenie si energie pozitiva, realitate. Inceputul a fost marcat, asadar, la Muzeul „Mihai Eminescu” din Copou, sub denumirea de „Salon de Carte Latina”.
An de an, Salonul creste, devine Targ de Carte si de Papetarie si se desfasoara mai apoi la Teatrul pentru Copii si Tineret „Luceafarul”. Mai apoi, Targul de Carte LIBREX a cunoscut o perioada frumoasa care i-a multiplicat ecoul bucuriei cartilor adunate intr-o aleasa sarbatoare a intelectualitatii in Sala Pasilor Pierduti de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, ulterior sub magnificele arcade ale Palatului Culturii, edificiul-simbol al Iasului, apoi, pe fondul necesitatii renovarii acestuia, la Sala Polivalenta din Iasi, iar in prezent, intr-un spatiu expozitional occidental si central, la Palas Mall, unde, dupa principiul „povestii in rama”, LIBREX-ul uneste si mai mult Omul de Carte intr-un spatiu deschis, un Atrium al Cartilor, intensificand prin (re)experimentare legatura tactila, intelectuala si emotionala cu cartile, precum si cu autorii si editorii lor.