Inteligența emoțională și corporalizarea merg mână în mână, deoarece emoțiile sunt trăite și eliberate prin intermediul corpului. Așa cum s-a dovedit, aceasta poate fi ceea ce ne trebuie pentru a supraviețui în cultura noastră analfabetă din punct de vedere emoțional și care manifestă fobie față de corp. Și, chiar dacă această cultură nu ne-a dat permisiunea să simțim, înțelepciunea corpului nostru ne face să conștientizăm ce nu funcționează și ce trebuie vindecat.

Pentru a deveni mai sănătoși din punct de vedere mental și fizic, trebuie să ajungem să ne cunoaștem peisajul interior cu mai multă curiozitate, blândețe și compasiune. Facem acest lucru tratând emoțiile drept călăuze către înțelegerea de sine, identitate și o viață completă. Astfel, emoțiile sunt precum creioanele colorate dintr-o cutie. Să le cunoaștem înseamnă să le putem folosi mai bine. Este dificil să ne simțim întregi dacă avem o singură culoare sau dacă creioanele par să cadă haotic din cutie. Acest proces prin care învățăm să folosim toată cutia de creioane, să hotărâm cum să utilizăm cel mai bine culorile și când este momentul potrivit să facem aceasta, este numit reglare emoțională. Reglarea emoțională reprezintă capacitatea noastră de a observa, de a gestiona și de a reacționa la emoții în mod eficient și corespunzător, având în vedere contextul social.

Reglarea emoțională ne permite să prevenim și să tratăm problemele de sănătate mentală, facilitează o mai bună performanță școlară, ne ușurează sarcina de a fi părinți și ne echipează pentru a avea relații mai liniștite, mai apropiate și mai satisfăcătoare.

Următoarele exerciții te pot ajuta să-ți schimbi relația cu emoțiile. Cu cât devii mai bun în a identifica felul în care simți emoțiile la nivel senzorial, când își fac apariția și când trec, cu atât devin mai puțin înfricoșătoare și vei avea nevoie de mai puțină apărare.

Când apare o emoție, îndreaptă-ți atenția către senzațiile corporale. Ce observi? Dacă am face terapie, aș putea întreba: „Ce anume îți spune că te simți așa?” Ai putea începe din creștetul capului, lăsând conștientizarea să alunece ușor prin corp, căutând orice iese în evidență, cum ar fi temperatura, rigiditatea, deschiderea sau mișcarea energiei (învârtindu-se, ridicându-se, apăsând, cântărind, unduindu-se, căzând etc.). Scopul observării senzațiilor este nu să ne îndepărteze de emoție, ci să ne ajute să îi facem față într-un mod care mișcă emoția prin noi fără a o bloca. Atunci când emoțiile semnalează ceva în corpul nostru, să îndreptăm o atenție blândă asupra acelui lucru ne ajută să ne reglăm emoțiile și să ne conectăm cu noi înșine, o conexiune care nu ne poate fi răpită, indiferent de ce anume a stârnit sentimentul.

Gândește-te la emoție ca la o undă. De obicei, emoția urcă și coboară ca un val. Când ne îndreptăm atenția către ea, o putem observa urcând, atingând punctul maxim și apoi încheindu-se. Poate părea înfricoșător când observăm că se ridică valul emoției, ca și cum ar dura pentru totdeauna sau ar crește dincolo de puterea noastră de control. Așa că apelăm la apărare sau afectul inhibitor își face apariția ca să ne informeze că intrăm în ceea ce era odată o zonă periculoasă. Dar să simțim o emoție cum urcă și coboară, prin observarea senzației din corpul nostru, ne ajută să ajungem de cealaltă parte. Faptul că am mers pe valul emoției de suficiente ori ne dă încredere că un val care se ridică se va și retrage.

Sunt lucruri bune la capătul celălalt: de obicei, obținem un amestec de ușurare, spațiu intern și o perspectivă asupra a ceea ce e important pentru noi sau ce anume trebuie să facem în continuare. Chiar și în situațiile periculoase, când trebuie să reacționăm imediat pentru siguranța noastră sau a altora, să planificăm ce facem în continuare este mai eficient dacă începem să coborâm de cealaltă parte a unei emoții.

Avem tendința să vrem să grăbim valul, ceea ce de obicei înseamnă că trăim un amestec al emoției care a fost inițial acolo, precum și o nouă apărare legată de nerăbdarea noastră. Obiectivul este să ne familiarizăm cu emoția, observându-ne propriile tipare ale valului (și valurile unice fiecărei emoții), fără să ne judecăm sau să avem un orar.

Urmărește ce fac gândurile tale. Uneori, când învățăm să fim atenți la emoții, mai întâi confundăm acel proces bazat pe corp cu gândurile care ne-au făcut să ne simțim astfel. Este ca și cum am turna benzină pe foc (grozav dacă vrem un foc mai mare, nu atât de grozav dacă ne străduim să gestionăm focul atât cât este). De exemplu, te-ai putea gândi la ceva trist, dar când încerci să fii atent la tristețe, continui să te gândești la ceva ce ți-a spus cineva despre tine și la ce crezi că înseamnă acele vorbe. În schimb, încearcă să faci un pas înapoi și să observi doar emoția, lăsând deoparte povestea pentru a fi pe deplin atent la senzația corporală. Poate fi nevoie de exercițiu, mai ales când nu suntem obișnuiți să ne concentrăm asupra experienței noastre lăuntrice în acest mod.

Răspunde-ți cu compasiune. Cea mai bună modalitate de a avea grijă de noi în timpul unei emoții este să o facem cu blândețe. Gândește-te la o emoție care apare des sau la una cu care ți-a fost greu. Să zicem că este teama. Apoi gândește-te la cum i-ai răspunde cuiva pe care îl iubești dacă ți-ar spune că îi este teamă. Fără să cunoști povestea, ce ai putea face? Ai putea să-l îmbrățișezi, să-l ajuți să respire de câteva ori, să-i readuci aminte că ești acolo sau să-l asiguri că e în siguranță, dacă este într-adevăr în siguranță. Ne putem inspira din reacțiile iubitoare pe care le-am oferi altora pentru a ne ajuta să trecem prin propriile emoții. Dacă îți e greu să te gândești la cineva la care ții, te poți inspira pentru un „scenariu intern” plin de compasiune de la cineva pe care îl cunoști de la distanță, cum ar fi un autor, părintele unui prieten, un terapeut cu care ai lucrat sau despre care ai auzit.

Fii curios în privința valorilor tale și a trecutului tău. Emoțiile sunt programate în noi fiindcă suntem ființe umane, dar reacția emoțională specifică față de un anumit scenariu este unică pentru fiecare dintre noi. Aceste reacții ne spun ce este important pentru noi și prin ce am trecut. Chiar dacă două persoane trăiesc același eveniment în același moment, din cauza experiențelor din trecut, o persoană ar putea să se teamă, iar cealaltă să fie interesată sau, din contră, să nu îi acorde o importanță prea mare. Sentimentele ne ajută să ne înțelegem pe noi înșine dacă le dăm voie. Când suntem frustrați, este ușor să dăm vina pe altcineva, dar, dacă facem asta, pierdem șansa de a vedea ce trebuie vindecăm, unde să căutăm alinare, cum să ieșim dintr-o situație sau cum să ne înțelegem pe noi înșine mai profund. Să credem că un sentiment are legătură cu altcineva ne-ar putea face să credem că cealaltă persoană sau situația respectivă trebuie să se schimbe. Acest lucru ne poate prinde într-un ciclu de codependență, făcându-ne să credem că nu putem fi niciodată în regulă până când cealaltă persoană nu se schimbă. Când o emoție apare în corpul tău, ești responsabil să cercetezi, să înțelegi și să reglezi acea emoție.

Deși sentimentele sunt personale (întrucât sunt despre noi), există o legătură directă între reglarea emoțională și discuțiile despre dreptatea socială. Din cauza modului în care ne este configurat creierul, suntem meniți să simțim emoțiile ca reacții la emoțiile altora. Aceasta este empatia. Dar când nu ne putem simți emoțiile sau nu ni s-a permis să le simțim, putem fi derutați în privința felului în care reacționăm la exprimarea emoțională a altora. Este posibil chiar să încercăm să facem să dispară emoțiile altcuiva sau să nu le luăm în serios, pentru a evita să simțim emoțiile care sunt stârnite în noi când persoana respectivă ne îndeamnă să vedem suferința pe care a trăit-o. Îmbunătățirea capacității de a tolera disconfortul, de a ne asuma responsabilitatea și de a ne liniști singuri când trăim emoții puternice ne ajută să rămânem în discuții dificile, importante, fără să le interpretăm a fi despre noi sau fără să facem să dispară exprimarea emoțională a celeilalte persoane.