Cu toate că pentru mulți dintre noi poate părea ceva imposibil sau o fantezie, atașamentul sigur este modul în care suntem construiți să funcționăm. Indiferent de cât de irealizabil pare, atașamentul sigur este întotdeauna disponibil, dar, așteptând să fie dezvăluit, reamintit, exersat și exprimat. Poate că din când în când pierdem accesul la acest tip de atașament, dar nu ne pierdem niciodată capacitatea intrinsecă pentru atașamentul sigur. În timp, putem învăța și să corporalizăm atașamentul sigur în mod mai firesc, astfel încât, atunci când suntem stresați sau avem de-a face cu factori declanșatori, să nu urmăm automat gândurile, sentimentele și acțiunile generate de atașamentul nesigur, întrucât acestea nu ne ajută. Pe măsură ce ne familiarizăm mai bine cu stilul de atașament sigur, relațiile noastre devin mai simple și mai satisfăcătoare – suntem mai puțin reactivi, mai receptivi, avem o mai mare disponibilitate pentru conectare, suntem mai sănătoși și e mult mai probabil să scoatem la lumină tendințele legate de atașamentul sigur și în ceilalți.

Așadar, având în minte toate aceste lucruri bune, vreau să îți ofer o imagine clară a ceea ce înseamnă atașamentul sigur. Dar mai întâi să clarificăm ce nu este atașamentul sigur.

Mama mea obișnuia să spună: „Ai un acoperiș deasupra capului și trei mese pe zi, de ce te plângi?” Și unii oameni cred că aceste nevoi de bază – o casă, mâncare, îngrijiri medicale de primă necesitate etc. – sunt suficiente. Dintr-o anumită perspectivă, sunt cu siguranță suficiente, dar pentru a crea un atașament sigur e nevoie de mult mai mult. Aveam nevoie de mult mai mult când eram copil, așa cum au nevoie toți copiii. Atașamentul sigur nu înseamnă că obținem tot ce și-ar putea dori vreodată un copil sau că suntem răsfățați, sau că totul merge întotdeauna bine, sau că viața nu ne face niciodată să suferim, ori că părinții noștri sunt niște sfinți. Și, din fericire, nu înseamnă că trebuie să fim perfecți ca părinți pentru a stimula atașamentul sigur în propriii copii.

Totodată, atașamentul sigur nu e un tip de personalitate, așa că nu vreau să îți dau ideea că toți avem ca scop să fim oameni foarte corecți, amabili, care se iau în serios tot timpul. Atașamentul sigur nu e nici un tip de optimism plin de iluzii, fără legătură cu încercările și problemele de zi cu zi ale lumii reale. În regulă, dacă atașamentul sigur nu înseamnă doar să ne fie îndeplinite nevoile de bază, nu cere o viață de perfecțiune continuă și nu se referă la un tip de persoană ciudat de veselă și detașată, atunci ce este? Pe scurt, atașamentul sigur înseamnă armonizare. Reflectă un mediu suficient de pozitiv, care creează și duce la încrederea de bază.

Iată câțiva indicatori pentru a înțelege mai bine ce înseamnă:

Protecție. În special în cazul copiilor, atașamentul sigur înseamnă că ne simțim îngrijiți și protejați de părinți, care acționează ca santinele pentru păstrarea stării de siguranță. Sunt atenți la ce facem în timpul zilei, știu cu cine ne petrecem timpul și – în funcție de vârsta noastră – se asigură că un adult responsabil ne supraveghează atunci când ei nu sunt prezenți. Când ne trezesc sentimentul că suntem protejați, părinții ne pregătesc să ne descurcăm mai bine referitor la a avea grijă de noi când vom fi maturi. La fel ca în cazul relației dintre reglarea interactivă și autoreglare, învățăm să avem grijă de noi primind protecția potrivită la început, de la adulții importanți din viața noastră. Ca adulți, ne simțim în siguranță cu persoanele dragi și în comunitate, pe lângă faptul că le generăm și lor un sentiment de protecție.

Prezență și sprijin. Când suntem copii, sprijinul înseamnă că avem părinți afectuoși, care sunt de partea noastră. Sunt prezenți în viața noastră, sunt pregătiți să ne apere, ne înțeleg și avem sentimentul că pricep care e treaba cu noi. Acesta este minunatul sentiment de contingență pe care l-am menționat mai devreme. Și în cazul unui partener sau al unui prieten, sprijinul înseamnă că ne bucurăm de acest spațiu exclusivist în care ne cunoaștem cu adevărat unul pe altul și simțim că celălalt ne cunoaște, că suntem apreciați într-un mod care este într-adevăr stimulant. Simțim că avem în preajmă niște persoane pe care ne putem baza pe deplin. Oamenii cu atașament sigur caută în mod firesc sprijin atunci când au nevoie de el, și în plus oferă fără rezerve sprijin altora.

Autonomie și interdependență. În copilărie, devenim autonomi când primim protecție și sprijin din partea părinților noștri, dar aceasta nu înseamnă că supraveghează și monitorizează fiecare detaliu din viața noastră. Cu alte cuvinte, părinții își pot face treaba fără să exagereze și fără să înăbușe independența. Putem pur și simplu să fim copii. Când avem vârsta potrivită, putem să plecăm singuri pentru o vreme, să explorăm lumea și să facem propriile descoperiri și greșeli. Și când ne întoarcem acasă, știm că părinții sunt acolo pentru noi, gata să se reconecteze cu noi și să ne iubească așa cum au făcut-o întotdeauna. Ne oferă spațiul plin de iubire în care să ne maturizăm, fără a fi expuși la pericolele interacțiunii permanente sau ale timpului tipic petrecut în fața ecranelor, cu prea puține interacțiuni față în față, în persoană, sau cu niciun fel de interacțiune. Când ne dezvoltăm capacitatea de dependență pozitivă și capacitatea de independență, dobândim adevăratul dar al interdependenței în care putem să oferim și să primim sprijin și iubire, precum și să ne exprimăm nevoile și să ni le îndeplinim cu reciprocitate sinceră.

Acest lucru e valabil și pentru relațiile noastre adulte. Aspectul de autonomie al atașamentului sigur înseamnă că ne putem mișca fluid între timpul petrecut pe cont propriu și timpul petrecut împreună, fără să fie ceva foarte important. Echilibrul și curgerea firească între a fi împreună și a fi separați sunt pur și simplu așa cum trebuie. Observă, te rog, că nu prezint autonomia ca fiind sinonimă cu izolarea sau cu un sentiment supradezvoltat de independență.

Relaxare. Relațiile în care putem să fim mai puțin vigilenți, în care ne putem relaxa și putem fi noi înșine sunt neprețuite. Putem glumi, putem fi spontani și putem râde împreună. Copiii mici adoră când te joci cu ei, când pătrunzi în lumea lor și vă distrați împreună. Când cadrul unei relații prezintă siguranță și sprijin, toate acestea se pot petrece în mod firesc, ceea ce înseamnă că relațiile noastre sunt caracterizate de distracție și joacă, relaxare și umor. Ca să dau un exemplu: ne încântă compania celuilalt și de-abia așteptăm să fim împreună, fiindcă e foarte plăcut. Dar această relaxare nu e fără granițe personale, mai ales în cazul copiilor. Există în tandem cu limite și consecințe corespunzătoare vârstei. Este important pentru copii să știe că granițele personale și apropierea pot merge mână în mână.

Încredere. Aceasta este o temă importantă care este adesea înțeleasă greșit. Cei mai mulți dintre noi au învățat să aibă încredere în anumite aspecte referitoare la oameni prin experiențele avute. Încrederea despre care vorbesc aici este sentimentul că lumea e un loc în general bun, convingerea că și în cele mai dificile momente, vindecarea, înțelegerea și bunătatea vor învinge. Acest tip de încredere vine în mod obișnuit dintr-un mediu pozitiv de care am avut parte în copilărie, în care am fost înconjurați și crescuți în majoritatea timpului cu „un parentaj suficient de bun”, pentru a folosi o expresie creată de pediatrul și psihanalistul englez Don Winnicott, expresie care înseamnă un „mediu de conținere” pozitiv, ce dă naștere unei încrederi primare. Cu această calitate de îngrijire, creștem crezând că alți oameni sunt fundamental buni și bine intenționați și avem încredere în acest fapt de bază în interacțiunile noastre cu ceilalți.

În schimb, oamenii care cresc cu răni relaționale serioase au adesea o relație confuză cu încrederea. Fie nu au încredere în absolut nimeni, ca politică generală – îndoindu-se de orice situație, guvern, comunitate, relație personală etc. –, fie nu fac nicio diferență și au încredere oarbă în orice situație și persoană care le apare în cale. Numesc această a doua tendință a arunca încrederea la întâmplare, ceea ce duce în mod sigur la dezastru. Acești oameni intră deseori în situații riscante sau periculoase, care ar reprezenta semnale de alarmă pentru alte persoane, iar procedând astfel se expun să fie răniți și mai mult. Dar când vorbesc despre încredere, nu vorbesc despre ceva naiv și periculos, ci despre ceva în mod fundamental vindecător și revitalizant. Este o încredere solidă în bunătatea de bază a vieții, un optimism fundamental privind scopul general al vieții, dar cu mult discernământ serios. Acest tip de încredere întărește și permite iertarea sinceră. Vindecarea sentimentului fundamental de încredere reprezintă o parte semnificativă a călătoriei noastre către restabilirea atașamentului sigur.

Reziliență. Contează enorm dacă ne gândim la Univers ca fiind diabolic sau prietenos. Modul în care ne imaginăm lumea influențează direct felul cum o experimentăm. Când avem parte de încredere fundamentală în ceilalți, înseamnă că suntem intrinsec mai optimiști și mai calmi în situații de stres. Ne revenim din dificultăți mai repede și reușim să găsim resurse când necazurile ne lovesc. Reușim mai bine să apelăm la sprijin, să cerem ajutor și să găsim soluții în noi înșine. Astfel, învățăm să avem încredere în ceilalți și în noi chiar mai mult.