Sensul şi scopul Rugăciunii lui Iisus

Rostirea numelui lui Iisus nu vrea să însemne pronunţarea numelui lui Iisus în rugăciune, nici măcar în rugăciunile adresate Lui. Potrivit Sf. Augustin nu putem cere în numele Domnului ceea ce este contrar mântuirii. În plus, Domnul are mai multe nume, după cum tocmai am amintit, iar creştinii nu folosesc cel mai des numele Iisus atunci când vorbesc de El. Ce nume folosesc creştinii atunci când I se adresează Lui?

Sensul expresiei „care cheamă numele Domnului sau numele Domnului nostru Iisus Hristos” întâlnită la Sf. Ap. Pavel a fost îndelung studiat şi mult discutat.

Ne este de ajuns o singură frază a lui P. Allo: „adică este adorat, în ciuda monoteismului indiscutabil al Sf. Pavel şi al cititorilor săi, aşa cum este adorat Dumnezeu”.

Cu toate acestea, s-au aflat destul de curând oameni care să înţeleagă această expresie în sens material, mai mult sau mai puţin magic. Începând cu cartea Faptele Apostolilor (19, 13–16) unde citim: „Şi au încercat unii dintre iudeii care cutreierau lumea, scoţând demoni, să cheme peste cei ce aveau duhuri rele, numele Domnului Iisus, zicând: Vă jur pe Iisus, pe Care-L propovăduieşte Pavel... Şi răspunzând, duhul cel rău le-a zis: Pe Iisus Îl cunosc şi îl ştiu şi pe Pavel, dar voi cine sunteţi?” Cel rău îi biruie, după cum relatează în continuare Sf. Luca, autorul cărții. Incidentul acestor nefericiţi care chemau numele lui Iisus a făcut ca să „slăvească numele Domnului Iisus” (ibid. 17). Nu ajută la nimic aşadar să rosteşti acest nume sfânt dacă nu Îl recunoşti ca Domn pe Iisus pe care Îl chemi. Iar cei care aflaseră pe cont propriu cât te poate costa să greşeşti în legătură cu „filosofia numelui” erau cei 7 fii ai marelui arhiereu Scheva (ibid. v. 17).

De ce să ne mai mirăm de faptul că mai târziu se vor mai înşela şi alţii mai puţin informaţi. În toate locurile şi în toate timpurile, învăţătorii creştinismului au fost nevoiţi să îndrepte, din acest punct de vedere, stângăciile oamenilor simpli.

Sf. Vasile cel Mare îşi începe chiar cu aceste cuvinte Regulile Mari: „Şi totuşi poate să spună cineva: scris este că oricine va chema numele Domnului se va izbăvi (Ioil 2, 32; Fapte 2, 21) aşa încât este de ajuns şi numai chemarea numelui Domnului pentru ca acel care cheamă să se mântuiască. Să audă însă şi acesta ce spune Apostolul: Dar cum vor chema pe Cel în care nu au crezut? (Romani 10, 14). Iar dacă crezi, ascultă-L şi pe Domnul Care zice: Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Care este în ceruri (Matei 7, 21). Însă şi acela care face voia Domnului, dar nu aşa cum vrea Dumnezeu şi nici nu o împlineşte din îndemnul dragostei către Dumnezeu, zadarnic îşi pune zelul în lucrul său, după cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos Însuşi Care spune că ei o fac ca să se arate oamenilor; adevărat vă spun că îşi iau plata lor (Matei 6, 16). De aici a învăţat şi Apostolul Pavel să spună că: chiar dacă aş împărţi toată averea şi dacă aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu mi-ar folosi (1 Corinteni 13, 3)”.

Cu atât mai mult nu ar ajuta la nimic să spunem „Iisuse, Iisuse”, fără să mai adăugăm „Doamne” sau un alt calificativ care să exprime credinţa din inimă sau de pe buze.

De altfel, astfel de mustrări nu sunt necesare doar la orientali. Sf. Augustin insistă încă şi mai mult decât Sf. Vasile (In Jo. Tr. 102, n. 1): „Vrea să spună că noi nu auzim neapărat sunetul literelor şi al silabelor, ci sensul lor ne este descoperit cu adevărat atunci când zice: în numele Meu. De unde reiese că cei care nu se gândesc la Hristos ca la singurul Fiu al lui Dumnezeu nu se roagă în numele Său, chiar dacă nu ocolesc să rostească literele şi silabele cuvântului Christus: fiecare se roagă în numele celui la care se gândește atunci când se roagă”.

Aşadar, important nu este neapărat numele care se rostește, ci motivul cu care este pronunțat, scopul pe care îl urmărim atunci când îl spunem.

Din acest punct de vedere, rugăciunea lui Iisus are mai multe particularități:

1. Este scurtă;
2. Este menită a fi repetată frecvent;
3. Se adresează lui Iisus Hristos;
4. Îi dă diverse titluri;
5. Imploră milostivirea Sa;
6. Îl numeşte păcătos pe cel care se roagă;
7. Reprezintă o lucrare „în taină”;
8. Mai presus de toate, este un mijloc de a atinge scopul vieţii interioare – unirea cu Dumnezeu prin rugăciunea continuă.

Dintre toate aceste elemente, cel din urmă este cel care dă sens tuturor celorlalte. Prin urmare, acest ultim element trebuie studiat în primul rând: „Sapiens incipit at fine, quod ultimum est in executione, primum erat in intentione” - „Un om înțelept începe să se gândească mai întâi la sfârșitul acțiunii, iar gândul intenției sale este pus în aplicare mai la urmă”. Dacă plecăm din acest punct, avem şansa să vedem totul limpede.