Să nu aveți nicio îndoială: comportamentele răutăcioase pot răni profund, iar adulții fac un lucru foarte important pentru viața propriilor copii atunci când îi dojenesc pentru că sunt răutăcioși. Totuși, există câteva aspecte importante care diferențiază răutatea de bullying, iar acestea trebuie înțelese atunci când vine vorba să intervenim.
• Bullying = un comportament intenționat ostil, repetat de-a lungul timpului, care implică un dezechilibru de putere.

Daniel Olweus, fondatorul Programului Olweus de Prevenție a Bullying-ului, recunoscut la nivel internațional, definește fenomenul bullying ca având trei elemente-cheie: intenția de a face rău, dezechilibrul de putere și acțiunile sau amenințările agresive repetate. Puștii care agresează o pot face la nesfârșit, acționând împotriva altora fără niciun sentiment de regret, remușcare sau milă.

Olweus face și o distincție folositoare între jocul dur, lupta reală și bullying.

• Jocul dur: În cazul jocului dur, puștii sunt de obicei prietenoși și se bucură de un relativ echilibru al puterii. Nu există intenția de a face rău, iar dispoziția este prietenoasă, pozitivă și reciprocă. Puștii care se luptă pentru a recupera o minge sau care își dau coate din dorința de a câștiga un joc sunt implicați cu veselie într-un joc dur, deși câteodată îi pot mâhni pe adulții care îi privesc. Acesta ar fi cel mai bun mod de a caracteriza exemplul menționat cu aruncatul frunzelor.

• Lupta reală: În lupta reală, de obicei puștii nu sunt prieteni, dar există un relativ echilibru al puterii. Ca și răutatea, acest comportament este, în general, spontan și nerepetat. Există intenția de a face rău și dispoziția este negativă, agresivă și tensionată. Când izbucnește o bătaie pe terenul de joacă, după un joc deosebit de competitiv, adversarii se implică într-o luptă reală. Când doi adolescenți se încaieră într-o zi, după ore, din cauza unei fete pe care o plac amândoi, aceștia se luptă cu adevărat.

• Bullying: Această formă de agresiune este diferită de jocul dur și de lupta reală prin faptul că puștii implicați nu sunt de obicei prieteni și există un dezechilibru de putere. Există intenția de a răni, iar dispoziția agresorului diferă de cea a victimei. Când o fată își mobilizează toți prietenii pentru a asalta o colegă după cursuri, pentru că are impresia că aceasta i-a furat iubitul, apoi continuă acțiunile de tip bullying trimițând întregii clase poze rușinoase cu acea fată, incidentul a intrat pe tărâmul fenomenului bullying.

Așa cum adulții trebuie să înțeleagă și să recunoască dife-rențele dintre comportamentele nepoliticoase, răutăcioase și cele de tip bullying, și tinerii au de câștigat atunci când pot distinge între ele. Vorbiți-le copiilor despre aceste comportamente, asigurându-vă că evidențiați caracteristicile fiecăruia dintre ele pe înțelesul lor Întrebați-i pe copii de ce cred că este important să distingă între aceste comportamente. Încurajați-i să vorbească despre momentele în care au confundat un comentariu răutăcios cu bullying-ul sau au trecut cu vederea bullying-ul adevărat, considerând-ul o simplă impolitețe.

Bullying-ul are patru forme de bază:

1. Bullying fizic
Actele de violență reprezentau odinioară modelul standard al bullying-ului – proverbialele bețe și pietre care i-au făcut pe adulții responsabili să observe și să ia măsuri. Acest tip de bullying include izbirea, loviturile cu pumnul, loviturile cu piciorul, ciupirea, scuiparea, punerea piedicii, trasul de păr, izbirea unui copil de un dulap de vestiar, confiscarea sau distrugerea proprietăților unei persoane și multe alte comportamente care implică violență fizică vădită.

2. Bullying verbal
Batjocura, șicana, insulta, comentariile cu tentă sexuală și amenințările sunt tipurile de bullying verbal pe care părinții majorității cititorilor și-au sfătuit copiii să le ignore, pur și simplu. Acum știm că, în ciuda vechiului dicton, într-adevăr, cuvintele ne pot răni și chiar pot provoca daune profunde și de lungă durată. După cum vom vedea în cadrul celei de-a cincea strategii, sfatul de a ignora bullying-ul verbal este considerat acum unul dintre cel mai ineficiente sfaturi.

3. Bullying relațional
Bullying-ul relațional este o formă de bullying în care copiii își folosesc prietenia – sau amenințarea de a pune capăt prieteniei – pentru a răni pe cineva. Excluderea socială, ignorarea, terorizarea și răspândirea de zvonuri reprezintă forme ale acestui fenomen omniprezent, care poate fi deosebit de înșelător și de nimicitor pentru copii.

4. Bullying cibernetic
Bullying-ul cibernetic este o formă a agresiunii în care este implicată tehnologia. Potrivit lui Hinduja și Patchin (2010), de la Cyberbullying Research Center, aceasta este „prejudicierea intenționată și repetată prin intermediul computerelor, al telefoanelor mobile sau al altor dispozitive electronice”. Este de remarcat faptul că probabilitatea ca acțiunile de tip bullying să se repete este mai mare în cazul bullying-ului cibernetic, pentru că mesajele electronice pot fi accesate de mai multe părți, ceea ce are ca rezultat expunerea și vătămarea repetată.

Bullying-ul nu poate fi redus la un singur comportament sau la o singură formă. De fapt, majoritatea copiilor care agresează folosesc mai multe tactici pentru a-și supune victimele mai slabe la atacuri. Este folositor pentru adulți și copii să cunoască bine metodele variate de bullying, precum și comportamentele specifice ale agresorilor.

Atunci când noi, ca adulți, vom înțelege că, prin însăși natura lor, copiii sunt opere în curs de execuție și că felul în care se comportă într-o zi anume – sau chiar în mai multe rânduri – este supus îndrumării și îmbunătățirii, nu îi vom mai plasa în categorii care fac rău, cum ar fi „agresor”, „scandalagiu” sau „copil-problemă”, și vom începe să îi privim ca pe niște tineri care merită să fie învățați cum să se poarte mai bine.

1. Înțelegeți diferențele dintre comportamentul nepoliticos, răutăcios și cel de tip bullying. Interveniți în consecință.
2. Instruiți-i pe copii în legătură cu bullying-ul, astfel încât aceștia să știe la ce să fie atenți, când să intervină pe cont propriu și în ce situație trebuie să apeleze la un adult de încredere.
3. Recunoașteți semnalele de avertizare ale unui copil agresat și aflat la capătul puterilor.
4. Încercați să descoperiți ce motivează o persoană tână- ră să îi agreseze pe alții.
5. Faceți un plan care să releve cum pot fi satisfăcute în mod constructiv interesele vitale ale unui copil (de exemplu controlul, statutul social) și cum vor fi confruntate și schimbate comportamentele agresive.
6. Identificați elevii care sunt în mod special vulnerabili la acțiuni de tip bullying și pe cei care sunt cei mai predispuși să îi agreseze pe ceilalți.
7. Puneți bazele unei culturi a bunăvoinței, recompensând comportamentul corect.
8. Respingeți mentalitatea conform căreia „așa sunt copiii”. Bullying-ul nu este niciodată un rit de trecere pentru tineri.
9. Desemnați cel puțin un adult din școala dumneavoastră care să se asigure că problemele de agresivitate ale elevilor sunt abordate cu promptitudine, minuțiozitate și demnitate.
10. Creați un sistem de sprijin în rândul personalului școlar, cerându-le specialiștilor să comunice unii cu alții pentru a reacționa cu eficiență la problema bullying-ului.