Știai că tiparele fizice ale corpului nu reflectă doar felul în care te simți în interior, ci pot de fapt provoca acele sentimente? În cartea Trauma și corpul, Pat Ogden, dr., pionieră în psihologia somatică, creatoarea metodei de psihoterapie senzoriomotorie și fondatoarea Institutului de Psihoterapie Senzoriomotorie ne prezintă o modalitate de a lucra cu corpul, utilizând o abordare orientată spre corp, prin care putem recunoaște și folosi aceste modele corporale pentru a înțelege și a explora în profunzime trauma. Când vine vorba de lucrul cu trauma, observarea tiparelor și schimbărilor în limbajul corpului ne oferă o perspectivă amplă asupra dificultăților cu care ne confruntăm. De asemenea, putem folosi aceste observații pentru a dezvolta exerciții corporale pe care să le folosim pentru a gestiona simptomele.

« Încă de pe vremea lui Freud, majoritatea abordărilor psihoterapeutice s-au concentrat pe procesarea cognitivă și emoțională în detrimentul procesării senzoriomotorii și multe dintre aceste abordări au fost utilizate cu succes pentru a ameliora simptomele traumei. Cu toate acestea, deoarece simptomele somatoforme sunt deosebit de semnificative la indivizii traumatizați, eficacitatea tratamentului psihoterapeutic poate fi amplificată prin adăugarea de intervenții care facilitează procesarea senzoriomotorie. Indiferent de natura originii traumei, constatăm faptul că adresarea problemelor somatice prin abordarea directă a procesării senzoriomotorii poate fi utilă în restabilirea funcționării normale, sănătoase a victimelor care au suferit traume. Un model ierarhic de procesare a informațiilor subliniază faptul că integrarea trebuie să implice întotdeauna toate cele trei niveluri de experiență. Nicio experiență de care avem parte – inclusiv evenimentele traumatice – nu afectează doar un singur nivel de procesare a informațiilor. Astfel că doar procesarea senzoriomotorie este și ea insuficientă; integrarea tuturor celor trei niveluri de procesare – senzoriomotor, emoțional și cognitiv – este esențială pentru recuperarea în urma traumei.

Psihoterapia senzoriomotorie se bazează pe înțelegerea psihoterapeutică tradițională, dar abordează corpul ca fiind central în procesul terapeutic al conștientizării și include abilități de observație, teorii și intervenții care nu sunt practicate de obicei în psihoterapia psihodinamică. În această abordare sunt integrate principii teoretice și abordări de tratament atât din sănătatea mintală, cât și din tradițiile psihoterapiei corporale. Psihoterapia senzoriomotorie își găsește mare parte a surselor în metoda Hakomi, o formă de psihoterapie orientată spre corp, propusă de Ron Kurtz (Kurtz, 1990), ca bază a abilităților terapeutice și încorporează teoria și tehnica din psihoterapia psihodinamică, din terapia cognitiv-comportamentală, din neuroștiință și din teoriile ataşamentului și disocierii. Premisa acestei cărți este că terapeuții instruiți pe linie tradițională își pot crește gradul de profunzime și eficacitate al muncii lor clinice prin adăugarea de tehnici de intervenție orientate spre corp în repertoriul lor.

Intervențiile fizice pot oferi clienților resurse și abilități somatice pentru a face față reacțiilor tulburătoare ale corpului. Pe măsură ce încep să învețe cum să limiteze cantitatea de informații de procesat în fiecare moment și prin concentrarea atenției exclusiv asupra senzațiilor lor, urmărind apoi răspunsurile fizice și excitația, clienții raportează frecvent sentimente mai profunde de calm. În mod similar, pe măsură ce experimentează potențialul de a se proteja fizic și de a se apăra prin executarea acțiunilor de împuternicire de sine, clienții încep să își dezvolte sentimentul de a fi în siguranță (în lume). Evenimentele pe care le-au îndurat nu s-au schimbat, dar efectele negative asupra minții și corpului s-au transformat. În loc să se simtă neputincioși, singuri și vulnerabili într-o lume amenințătoare, ei încep să aibă un sentiment de întărire de sine și solidaritate – o capacitate de a se proteja și un sentiment că ceilalți sunt acolo pentru a oferi ajutor și sprijin – obținând astfel o stăpânire a excitării cuplate cu sentimentul că nu mai sunt singuri.

Mai mult decât atât, satisfacția și plăcerea experimentate atunci când un client este în sfârșit capabil să execute acțiuni fizice direct conectate cu apărarea sau alte sisteme de acțiune modifică simțul somatic al sinelui într-un mod în care doar terapia discursivă, vorbitul nu o poate face. Cunoașterea, simțirea și realizarea – și astfel experimentarea – acestor acțiuni fizice ajută la transformarea modului în care clienții rețin și își organizează în mod conștient și inconștient traumele trecute în corpurile și în mintea lor, felul în care răspund (cognitiv, emoțional și fizic) în contextul vieții lor actuale și modul în care își imaginează viitorul. Îmbinarea acestor intervenții „de jos în sus” cu abordări „de sus în jos” accesează tot ce este mai bun din ambele lumi și le permite clienților traumatizați cronic să găsească o soluție, fiind în sfârșit capabili să integreze trecutul și prezentul, emoția și sensul, credința și corpul. 

Speranța noastră legată de toți clienții care ajung în cabinetul de terapie este ca și ei să își poată relua viața ca oameni care au supraviețuit unor experiențe teribile, dar care, în cele din urmă, au fost împuterniciți de aceste experienţe, și nu distruși de ele. Aceste realizări obținute cu greu sunt semnul distinctiv al încheierii cu succes a tratamentului psihoterapeutic. În cuvintele lui Victor Frankl (1959/1984, p. 170): „Chiar și victima neputincioasă a unei situații fără speranță, care se confruntă cu o soartă pe care nu o poate schimba, se poate ridica deasupra ei înseși, poate crește dincolo de sine și, făcând astfel, se poate schimba, poate transforma o tragedie personală într-un triumf”. » (Pat Ogden)