Mulți oameni asociază speranța și bucuria cu perioadele în care viața merge bine. Totuși, psihologia și neuroștiința arată că aceste emoții au un rol mult mai important în echilibrul nostru emoțional și în modul în care funcționează creierul, mai ales după experiențe dificile sau traumatice.

În situații de stres intens, traumă psihologică sau anxietate cronică, sistemul nervos intră într-o stare de supraviețuire. Creierul începe să prioritizeze siguranța și detectarea pericolelor, ceea ce poate duce la hipervigilență, frică permanentă și dificultăți în reglarea emoțională.

Aceste mecanisme sunt analizate și în volumul Resetarea fericirii de MaryCatherine McDonald, care explică modul în care trauma influențează relația noastră cu speranța, siguranța și emoțiile pozitive.

Din punct de vedere neurobiologic, creierul activează diferite circuite neuronale în funcție de ceea ce percepe ca fiind sigur sau periculos.

Circuitul fricii, asociat în special cu amigdala, este responsabil de reacțiile de supraviețuire. Atunci când percepem o amenințare, creierul eliberează neurotransmițători care pregătesc corpul pentru reacții rapide: alertă, tensiune, anxietate și anticiparea pericolului.

Acest mecanism este util în situații reale de risc, însă după experiențe traumatice el poate rămâne activ pentru perioade lungi de timp. De aceea, multe persoane se confruntă cu:

• hipervigilență,
• anxietate constantă,
• dificultăți de relaxare,
• frica de pierdere,
• blocaje emoționale.

Neuroștiința arată că există și un alt sistem important: circuitul speranței, asociat cu cortexul prefrontal — zona creierului implicată în planificare, conexiune umană, luarea deciziilor și reglare emoțională.

Un aspect esențial este faptul că circuitul speranței și circuitul fricii funcționează în contrapartidă. Cu alte cuvinte:

• când frica domină, accesul la speranță devine mai dificil;
• dar atunci când activăm speranța, reacția de frică poate fi redusă.

Această perspectivă schimbă modul în care privim speranța. Ea nu este doar o emoție abstractă sau o formă de optimism, ci un proces care influențează direct funcționarea creierului și reglarea sistemului nervos.

După traumă sau perioade lungi de stres, creierul poate învăța să funcționeze predominant în modul de supraviețuire. Totuși, datorită neuroplasticității, sistemul nervos se poate adapta și reorganiza în timp.

Specialiștii în sănătate mintală explică faptul că reglarea emoțională și reconstruirea sentimentului de siguranță se realizează prin experiențe repetate care transmit creierului că pericolul nu este permanent.

Aceste experiențe pot include:

• relații sigure și conectare emoțională,
• rutină și stabilitate,
• mindfulness și tehnici de reglare a anxietății,
• activități care oferă sens și predictibilitate,
• momente mici de liniște și siguranță.

Chiar și experiențele aparent minore pot contribui la activarea circuitului speranței și la reducerea stării de alertă.

Una dintre cele mai importante idei susținute de cercetările recente este că speranța nu apare doar atunci când circumstanțele sunt perfecte. Ea poate funcționa ca un mecanism de reglare psihologică și emoțională chiar și în perioade dificile.

Înțelegerea modului în care funcționează creierul după traumă poate ajuta la reducerea rușinii, a autocriticii și a sentimentului că „este ceva în neregulă cu noi”. De multe ori, reacțiile emoționale intense sunt răspunsuri de adaptare ale sistemului nervos, nu defecte personale.

Iar vestea importantă este că aceste tipare se pot schimba. Creierul învață permanent din experiențele repetate, ceea ce înseamnă că poate învăța nu doar frica și alerta, ci și siguranța, stabilitatea și încrederea în viitor.