IoPT susține că există legături și sisteme de atașament care sunt ele însele traumatizante. În primul rând, vedem acest lucru când mamele și tații traumatizați își traumatizează la rândul lor copiii și îi abuzează din cauza propriilor strategii de supraviețuire dezvoltate în urma traumelor. De aceea, soluția la problemele rezultate nu constă în repararea acestor sisteme de atașament, ci în desprinderea din astfel de relații traumatizate și în obținerea autonomiei atât psihice, cât și practice, precum și în dobândirea maturității interioare.

Orice încercare de a vindeca astfel de sisteme traumatizate, care continuă să-și traumatizeze membrii, este zadarnică și reprezintă o strategie de supraviețuire în urma traumei. Căci numai persoana traumatizată își poate rezolva propria traumă și se poate elibera din clivajele sale interioare. Niciun copil nu-și poate vindeca mama, tatăl, fratele sau sora de traumele lor. În mod similar, părinții nu-și pot vindeca la rândul lor copiii, dacă aceștia au fost puternic traumatizați de ei. Însă Constelațiile Familiale nu recunosc corespunzător acest lucru și permit astfel introducerea unui principiu cunoscut în psihotraumatologie, acela al identificării cu agresorul și al atitudinii de protejare a părintelui sau agresorului. Nu se încearcă rezolvarea conflictelor emoționale prin simțirea emoțiilor reale, ci se ocolește acest lucru și se încearcă rezolvarea la un nivel spiritual sau intelectual/rațional.

Iată ce este posibil din punctul de vedere al IoPT: atunci când o mamă sau un tată se confruntă cu propriile traume și le integrează cu succes în psihic, de pe umerii copiilor este ridicată o mare povară. Aceștia nu mai sunt nevoiți să stea la dispoziția părinților, pentru a-i ajuta să supraviețuiască. Eliberați de această povară, ei se pot dedica, în sfârșit, propriilor conflicte interioare. Atenția le poate fi îndreptată în totalitate spre propria biografie traumatică și spre acele situații traumatizante pe care ei înșiși le-au trăit în timpul vieții lor.

Deoarece biografia noastră traumatică este luată în considerare în întregime atunci când lucrăm cu IoPT, nu putem rezolva rapid orice „problemă” printr-o „Constelație” unică, ce se presupune că ar repune sistemul exterior în ordine. Este nevoie de curaj și răbdare, pentru a analiza în profunzime sistemul interior – pe care eu îl numesc psihic propriu și lumea noastră interioară – și pentru a scoate la lumină sentimentele traumatice care adesea au fost reprimate, scindate și înlăturate la o vârstă foarte fragedă.

Doresc să clarific numeroasele diferențe dintre IoPT și Constelațiile Familiale, așa că fac diferențieri atât la nivel lingvistic, cât și metodologic. În acest fel, în IoPT vorbesc mai degrabă despre „oamenii care intră în rezonanță” sau „rezonatori” decât să mă refer la ei ca la „reprezentanți”, iar procesele în sine sunt denumite „Întâlniri cu Sinele”, și nu „Constelații”.

Întâlnirile cu Sinele reprezintă o metodologie care permite părții stângi a creierului nostru, partea rațională, intelectuală, cu toată concentrarea sa pe analiză și pe rezolvarea problemelor, să treacă pe plan secund și lasă mai mult loc părții drepte a creierului nostru și întregului corp, cu toate răspunsurile, percepțiile, experiențele și sentimentele sale imediate. Acest lucru înseamnă că Întâlnirile cu Sinele pot scoate la lumină procesele psihologice care au loc în interiorul nostru inconștient. Întregul nostru corp este implicat în acest proces de schimbare și vindecare. Și, datorită acestui fapt, se pot obține relativ repede rezultate terapeutice bune, care nu pot fi atinse prin metode care se bazează exclusiv pe verbal.

TEMELE PRINCIPALE ALE IoPT

IoPT este o teorie psihologică pe care eu o dezvolt din anul 2000 și pe care am prezentat-o până acum în 11 cărți, care au fost traduse în numeroase limbi.  Temele principale ale IoPT sunt:

• psihicul uman;
• cum se dezvoltă psihicul, încă de la începutul vieții unei persoane – cu alte cuvinte, de la începutul fuziunii dintre ovul și spermatozoid;
• posibilele cauze și modalități prin care psihicul uman poate fi traumatizat: de obicei, prin respingere, violență și lipsa iubirii, care au loc deja în perioada prenatală, în timpul procesului de naștere și în primii ani de viață, înainte ca memoria conștientă să se dezvolte;
• identitatea și trauma de identitate;
• relațiile interumane de atașament, în special relația de atașament dintre mamă și copil;
• traumele suferite în relația mamă–copil: sau ceea ce eu numesc trauma de iubire;
• moartea și trauma de pierdere, trauma pierderii relațiilor de iubire;
• dezvoltarea sexualității umane și diferitele tipuri de traume sexuale;
• cum ne afectează tulburările de identitate și traumatizarea, la nivelul existenței fizice;
• dinamica victimă–agresor și faptul că agresorii se traumatizează singuri prin acțiunile lor;
• impactul asupra societății, din cauza traumelor masive suferite de membrii acesteia și a modului în care acest lucru duce la o dinamică extinsă victimă–agresor și la o lipsă totală de compasiune în sfera economică și în cea politică, ceea ce duce în cele din urmă la război.