Libertatea personală  [Fragment don Jose Ruiz]

În prezent, cei mai mulți oameni trăiesc într-o stare de teamă și anxietate. S-ar putea să nu conștientizeze faptul că sunt temători și angoasați, dar aceste sentimente există acolo undeva, în stare latentă, imediat sub masca aparențelor. Acestor oameni le este teamă să nu fie judecați, să nu fie făcuți de rușine, să nu își piardă identitatea, le e teamă de eșecul de a nu se putea ridica la înălțimea unui anumit standard imaginar. În loc să se simtă liberi, majoritatea devin sclavii goanei după un temporar sentiment de securitate, de acceptare sau confort material.

Dar calea unui nagual este diferită. Ea este caracterizată de doi factori-cheie: libertatea personală și iubirea necondiționată. În realitate, aceste două calități sunt, în mare măsură, una și aceeași. Atunci când abordarea ta este una de iubire necondiționată față de tine însuți și față de ceilalți devii, în mod spontan, liber, întrucât viața ta încetează să mai fie definită de judecata evaluatoare, de teamă și negativitate. Luând lucrurile în sens invers, atunci când faci eforturi pentru a-ți elibera mintea de judecata evaluatoare, de teamă și negativitate, descoperi, în mod firesc, un izvor nesecat de iubire necondiționată.

Când ai libertate personală, te simți bine în pielea ta. Nu îți mai pasă de judecata evaluatoare a celorlalți, deoarece ai renunțat de mult la obiceiul de a te judeca pe tine însuți. Nu îți mai este teamă de o serie întreagă de consecințe – ce se întâmplă dacă schimbi serviciul, dacă pierzi un partener, dacă te muți într-un loc nou –, pentru că ești conștient de faptul că, oriunde ai merge, orice ai face și cu oricine ai fi, tu ești însăși energia forței vitale, pură și autentică energie nagual. Orice s-ar întâmpla, tu nu încetezi niciodată să fii altceva decât viața însăși.

O altă caracteristică a libertății personale este capacitatea de a privi în ochii celorlalți și a te vedea pe tine însuți, adică, a te vedea cu adevărat pe tine însuți, fără nicio urmă de separare. Deși este ușor să afirmi că toți suntem conectați unul cu celălalt, este cu totul altceva să percepi acest lucru la nivel emoțional. De fiecare dată când respiri, inspiri același aer care întreține viața tuturor fraților și surorilor tale de pe Pământ. Când te bucuri de senzația razelor de soare pe pielea ta, simți aceeași căldură pe care o percepe fiecare om și fiecare animal de pe planetă. Te scalzi în aceeași energie pe care Soarele o revarsă asupra fiecărei plante și asupra fiecărui copac. Apa pe care o bei le-a potolit setea multora înaintea ta. Când îți dai seama de aceste adevăruri, învingi iluzia separării.

Capacitatea de a vedea – și, mult mai important, capacitatea de a simți –, această legătură cu Natura, este, poate, una dintre calitățile pentru care șamanii sunt renumiți. Noi, șamanii, nu doar că prețuim tânguirea copacilor când adie vântul și tumultul valurilor din ocean, dar conștientizăm, totodată, că și noi suntem Natura. Aceeași frumusețe pe care o percepem în plante și animale există și în noi. Odată ce îți dai seama de acest lucru, te eliberezi de iluzia urâțeniei și de iluzia nevredniciei. O floare nu poate fi urâtă. Un ocean nu poate fi nedemn. Deci nici tu nu poți fi astfel.

În tradiția toltecă, noi considerăm că oricine poate accesa această stare de libertate personală și poate deveni șaman. Însă, pe această cale a eliberării, cei mai mulți dintre noi trebuie să înfruntăm un imens obstacol, dependența de suferință a minții, acel ceva ce ne face să alegem să suferim în loc să trăim libertatea personală

Comentarii

Carte
Trezirea samanului si calea spre libertate - Carte de intelepciune tolteca si practici samanice Calea samanilor tolteci pune accentul pe capacitatea fiecaruia dintre noi de a atinge trezirea personala, contribuind astfel la trezirea tuturor celorlalti. Aceasta cale sustine ca doar prin efortul...
Adauga in cos Detalii produs
Autor
don Jose Ruiz Don Jose Ruis s-a nascut in Mexico City , si a crescut in Tijuana. Inca de la o varsta frageda, Jose a fost instruit de numerosi invatatori prezenti in viata sa, inclusiv de mama sa, Maria, de tatal...
Detalii autor
Colectie
SAMANISM Samanismul, practica spirituală străveche, adânc înrădăcinată în diverse culturi din întreaga lume, a captivat imaginația umană de milenii. De la triburile indigene ale Americii la popoarele nomade...
Detalii colectie