Calea primordială este lipsită de formă și imagini, nu are început şi nici sfârșit, nu poate fi numită şi nici descrisă. Cuvântul pe care îl folosim în mod convențional pentru a desemna Calea este plin de semnificații ascunse.

Mai întâi scriem două puncte. Cel din stânga simbolizează lumina, iar cel din dreapta simbolizează întunericul, la fel ca în simbolul absolutului în care Yin și Yang se îmbrățișează reciproc. Aceste două puncte reprezintă Soarele și Luna de pe cer, Apa și Focul de pe pământ, precum și cei doi ochi ai ființelor umane, care par să-şi fi inversat lumina și privesc spre interior în cursul exercițiilor de cultivare. Sub aceste două puncte se trage o singură linie, care înseamnă «unicul», ce reprezintă totalitatea tuturor lucrurilor. Dedesubt se scrie simbolul pentru «sine», referindu-se la sinele persoanei, ceea ce înseamnă că totul în Univers se află în propriul corp, iar Calea nu este separată de sine. Când piesele de mai sus sunt asamblate, ele formează cuvântul «cap», ceea ce înseamnă că practicarea Căii este cel mai bun lucru din lume, [acțiunea] esențială pe care o poate face cineva. În cele din urmă se scrie simbolul pentru «a merge», însemnând călătorie sau acțiune, semnificând lucrarea naturală a învățăturii în întregul corp al practicantului, Calea fiind desăvârşită atât în propriul corp, cât şi în întreaga lume. Acestea sunt semnificațiile conținute în structura
ideogramei pentru Cale.

Daoismul chinez a fost fondat de Lao Zi. Esența doctrinelor sale se regăsesc în cuvântul Dao, Calea. Metodele de a atinge Calea se bazează pe linişte. Minunile liniştii sunt inepuizabile. Este posibil, prin urmare, să participăm la evoluție și să îmbrățișăm toate lucrurile; Cerul, Pământul și Omenirea sunt toate incluse în ea.

Oamenii din lume nu știu decât cum să vorbească despre linişte; nu pot intra într-o stare adevărată de linişte, deoarece nu au descoperit sursa ei. Sursa liniştii se află în vacuitate. Toate lucrurile și schimbările prin care ele trec nu sunt decât condiții temporare care, în cele din urmă, se reduc la Nimic şi apoi revin la vacuitate. Atâta timp cât mintea umană nu este liniştită şi tăcută, vor rămâne gânduri referi toare la [diversele] dorințe, care creează obstacole enorme în calea cultivării [minții].

Odată ce apar dorințele egoiste, spiritul primordial este tulburat, energia primordială este blocată şi antrenamentul nu are niciun efect. [Practicantul] trebuie să renunțe la dorințele egoiste, să pătrundă – din punct de vedere fizic și mental – într-o stare de liniște şi atunci energia primordială va fi plină de vigoare, în timp ce spiritul primordial va fi plin de viață.

Modul de a intra în starea de linişte constă în eliminarea treptată a gândurilor haotice determinate de dorințe personale, înlăturând obstacolele din calea creșterii spiritului și energiei primordiale, netezind drumul. Acest principiu de stingere a ceva pentru a da viață la altceva este cea mai mare realizare a liniştii. Atunci când rezidă în binele cel mai înalt, nimic nu depășește liniştea. Deşi nenumărate lucruri o asaltează din afară, mintea omului nu se agită, chiar dacă el nu știe de ce. Apoi, atunci când esența, energia și spiritul primordial sunt în plenitudine, liniştea ajunge la maximum și se transformă în mișcare. Odată ce mișcarea exterioară este resimțită în interior în mod constant, atunci ființa experimentează în mod natural cum se petrec toate acestea. Îmbunătățirea și prelungirea vieții umane sunt, de asemenea, obținute în acest fel.

Odată ce ai intrat pe ușa care deschide Calea, trebuie să înțelegi acest principiu și să îl aplici cu sârguință. Astfel practica [ta] va progresa substanțial în mod firesc.

Despre meditația şezând

Meditația şezând nu înseamnă să stai fizic nemişcat cu ochii închiși. Aceasta este o meditație șezând artificială. Adevărata meditație şezând presupune ca mintea să fie netulburată ca un munte tot timpul, indiferent de ceea ce faci, în toate acțiunile, dar și în repaus.

Închide cele patru porți – ochii, urechile, gura și nasul – și nu permite aspectelor exterioare să intre. Atâta timp cât există şi cel mai mic gând despre mișcare sau nemişcare eu nu numesc aceasta „a sta [aşezat] în linişte”.

Cei care pot sta liniștiți cu adevărat pot să fie fizic prezenți în lumea materială, dar numele lor se află deja între cele ale Nemuritorilor. Ei nu mai trebuie să facă apel la alții, deoarece [în cazul lor] secolul de muncă întrupată [specific] sfinților și înțelepților este împlinit, iar ei abandonează cochilia [fizică] pentru a ascensiona către realitate; pilula de Elixir este realizată, iar spiritul [lor] străbate [liber] întreg Universul.

Despre depășirea [nivelului] minții

Când mintea este întotdeauna calmă și liniștită, stabilă și tăcută, fără să vadă nimic, indefinită, nici în interior, nici în exterior, fără nicio urmă de gând, numim aceasta „minte stabilă”, al cărei [nivel] nu mai trebuie depășit. Dacă mintea devine încântată de obiecte – ruminând asupra diferențelor dintre ele –, numim aceasta „mintea tulburată” și ar trebui să vă delimitați cât mai repede de ea. Nu o tolerați și nici n-o lăsați să-şi continue [activitatea], deoarece aceasta va dăuna calităților spirituale și va determina o pierdere a aspectului esențial al vieții. Orice ați face, străduiți-vă întotdeauna să depășiți percepțiile, gândurile și sentimentele și nu veți mai avea necazuri.

Despre cultivarea Naturii

Aranjarea naturii proprii este asemenea acodării unui instrument cu coarde. În cazul în care coarda este prea strânsă, acesta se va rupe, iar dacă nu este suficient de întinsă, ea nu va mai vibra. Când găsiți un echilibru între întindere și relaxare, instrumentul poate fi utilizat.

Este ca și cum ai face o sabie. Dacă există prea mult metal dur, ea se va rupe, iar dacă există prea mult metal moale, ea se va îndoi. Abia atunci când metalele dure și cele moi sunt în echilibru sabia poate fi turnată. Dacă încorporați aceste două principii în cultivarea naturii voastre, aceasta va deveni în mod natural sublimată.