Dr. Louis John Cozolino (n. 1953), unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați psihoterapeuți din lume, este specializat în neuroștiințe, în dezvoltarea creierului social (termen creat de el), terapia traumei și lucrul terapeutic cu efectele stresului. Având un doctorat în psihologie clinică obținut de la UCLA și un masterat din partea Harvard University, Cozolino a activat ca profesor încă din 1986 și susține prelegeri la nivel internațional despre psihoterapie, neuroștiințe, traumă și atașament. În cei peste 30 de ani de experiență ca psihoterapeut, Cozolino a folosit ca principală metodă terapeutică o abordare bazată pe conectare, sintonizare și interacțiune. El folosește un model de tratament psihodinamic, dar și strategii și tehnici din alte forme terapeutice pe care le-a studiat, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală, sisteme familiale și terapie umanistă sau existențială.
Cozolino este creatorul termenilor de sinapsă socială și creier social, iar cele mai recente cărți semnate de el se concentrează asupra evoluției creierului uman într-un organ social, precum și asupra modului în care oamenii se conectează la nivel cerebral pentru a se armoniza, pentru a comunica și pentru a se coregla.