Oamenii practica Zen din mai multe motive. Pentru unii, Zenul este un mijloc prin care pot dobândi o mai buna sanatate fizica si emotionala; pentru altii, el duce la realizarea mai profunda a propriei religii sau filozofii non-buddhiste, dar pentru altii, practica Zen este experienta directa si vie a realizarii dobândite de Buddha Shakyamuni cu peste 2 500 de ani în urma. Oamenii care vin sa practice Zen sunt în cautarea a mai mult decât simple cuvinte sau concepte. Cuvintele si conceptele, prin ele însele, sunt inadecvate si nu ne pot ajuta deplin în activarea celui mai înalt nivel de constientizare posibil, care ne permite sa crestem spiritual.

Aceasta Dharma, Dharma aceasta profunda care a fost transmisa de toti Buddha Tathagatasii, este inerenta fiecarui individ; dar, fara practica, aceasta nu se va manifesta, si fara iluminare ea nu va fi perceputa. ... Intrucat ea este practica iluminarii, aceasta practica nu are un inceput si, intrucat ea este iluminare in aceasta practica, realizarea nu are sfarşit.

Eihei Dogen, capitolul „Bendowa” – Shobogenzo

Dintr-un punct de vedere, practica Zen este ca un exercitiu obisnuit: daca este facut in mod regulat, ne creste puterea, gratia si increderea in noi insine si ne ajuta sa raspundem mai eficient la situatiile cu care ne confruntam in fiecare zi. Practica Zen este asemenea unui laborator: prin practica ne putem testa continuu intelegerea, pentru a vedea daca aceasta este corespunzatoare sau nu. Daca nu ne-am testat niciodata convingerile prin practica, nu putem afla daca acestea sunt adevarate sau false.

Cand Buddha Shakyamuni a realizat adevarata sa natura – si, astfel a realizat adevarata natura a tuturor fiintelor – el a afirmat ca, de la bun inceput, toate fiintele sunt intrinsec perfecte, avand toate virtutile si intelepciunea unui Buddha trezit. Dar, a mai spus el, oamenii nu sunt constienti de acest lucru, pur si simplu pentru ca intelegerea lor este cu susul in jos. Dupa iluminare, Buddha si-a petrecut restul vietii dezvoltand aceasta declaratie a adevarului, predicand modul in care fiecare dintre noi poate realiza acest adevar printr-o practica personala.

Dar, inainte de a-l realiza noi insine, acest adevar este ca un diamant neslefuit. Pana atunci noi nu putem spune ca este lipsit de valoare si nici nu putem spune ca este un diamant pretios. Pana cand va fi taiat si lustruit cu pricepere si meticulozitate, natura stralucitoare a diamantului va ramane invizibila. Frumoasa lui culoare si claritate – care il fac sa fie apreciat atat de mult – ar ramane doar la nivelul de potentialitate.

Desigur, am putea crede sincer ca acea bucata este un diamant. Chiar le-am putea spune altora: „Acesta este un diamant si are, aşadar, o foarte mare valoare.” Cu toate acestea, ar fi ciudat sa spunem:

„Nu e nevoie sa tai si sa slefuiesc acest diamant; stiu deja ca este un diamant, si asta e suficient pentru mine.”

Mai degraba, ar trebui sa taiem acest diamant si sa-i slefuim cu grija multiplele sale fatete, astfel incat natura sa minunata sa fie vazuta de ceilalti, si ei sa se bucure de ea. La fel este si in cazul practicii noastre. Noi nu dorim sa facem diamante din noroi – noi dorim sa apreciem cum se cuvine ceea ce avem deja, ceea ce este inerent in noi. Aşadar, practica Zen trebuie sa fie una fizica, prin corp, nu doar prin credinta. Intreaga noastra practica are o baza fizica, la fel cum  viata noastra incepe printr-un corp fizic.

Mai intai invatam sa ne aducem corpurile in armonie – invatam cum sa stam asezati in mod adecvat. Apoi, stand in mod corespunzator, respiratia noastra incepe la randul ei sa-si stabileasca un ciclu armonios – incetam sa respiram greu si sa icnim, si incepem sa respiram mai usor, mai lin si mai natural. Si, pe masura ce corpul si respiratia incep sa se stabilizeze si sa nu ne mai perturbe, descoperim faptul ca mintea insasi are ocazia sa-si stabileasca propria functionare lina si naturala. Larma si bolboroselile mintii noastre zgomotoase inceteaza, lasand loc claritatii si naturaletei naturii noastre adevarate. In acest fel reusim sa aflam cine suntem cu adevarat, si reusim sa intelegem adevarata natura a vietii si a mortii noastre.

In cele din urma, odata ce reusim sa punem bazele acestei armonii fizice dintre corp, respiratie si minte, avem sansa de a extinde beneficiile practicii noastre si asupra celorlalti. Putem invata sa traim impreuna intr-un mod care va duce la realizarea adevaratei naturi a tuturor fiintelor, nu numai la nivel individual, ci si ca o comunitate, ca o sangha. Acest tip de practica de grup, cum este cea care se desfasoara intr-un centru de Zen, poate fi de un real beneficiu pentru lumea in care traim – o lume in care armonia este mai rara chiar decat diamantele, si in care realizarea Adevarului este adesea privita ca fiind un vis imposibil.

De fapt, putem spune ca cele trei comori din buddhism – Buddha, Dharma, Sangha – nu sunt nimic mai mult, sau mai putin, decat practica in sine. Buddha este cel ce are realizarea. Dharma este cea care este realizata. Iar Sangha este armonia dintre realizare si practica – atat comuna, cat si individuala – in concordanta cu Calea lui Buddha. Prin urmare, relatiile ne invata pe masura ce ne apreciem si ne slefuim impreuna, la nesfarsit.