Blogul Editurii Herald

Cupa sacra a eliberarii si mantuirii, Graalul, in Evul Mediu, a facut obiectul a numeroase legende si speculatii mistice. Dupa Evanghelia apocrifa a lui Nicodim, este vorba de cupa folosita de Isus la Cina cea de taina si in care a fost cules sangele sau in momentul supliciului. Unii cercetatori sustin ca denumirea ar veni din greaca, de la krater, care desemneaza un vas folosit la masa, altii cred ca este o piatra desprinsa din coroana lui Lucifer sau ca ar fi o bijuterie cereasca, ultima urma a paradisului pierdut. Autorii celebrului Dictionar de simboluri considera ca sfantul Graal din literatura medievala este mostenitorul a doua talismane ale religiei celtice precrestine: cazanul lui Dagda si cupa suveranului.

Folosit in varii contexte, termenul de cabala continua sa suscite interpretari, sa starneasca nedumeriri, chiar daca de la bun inceput s-a inscris printre marile surse ale esoterismului occidental, avand o influenta considerabila in Europa, mai ales in Renastere si in epocile care au urmat, ceea ce ar fi putut elimina inutile controverse sau nepotrivite atribuiri de sens si intelesuri. Dand ramurii majore a esoterismului iudeo-medieval numele de cabala, sustinatorii sai au vrut sa demonstreze ca traditia evreiasca autentica era necesarmente mistica.

René Guénon a fost o personalitate complexa, a carui opera, definita de o remarcabila unitate, determina fie o adeziune totala, o acceptare integrala, fie o respingere integrala. Cei mai multi cunoscatori ai operei sale recunosc ca a fost un ganditor iesit din comun, unitatea stilului sau inconfundabil reflectand pe deplin unitatea doctrinei. Daca multe personalitati pot fi clasificate intr-un dictionar printr-un singur cuvant (Ioan al Crucii-mistic, Toma de Aquino-teolog, René Descartes-filosof), personalitatea lui René Guénon este greu de „prins” intr-un cuvant. Dictionarul Larousse il defineste ca orientalist francez, L’Encyclopedie philosophique Universelle aminteste preocuparile sale de esoterism si orientalism, in vreme ce Encyclopedie de la philosophie il prezinta ca eseist. In urma cu aproape doua decenii revista pluri-confesionala „Connaissance des Religions” a consacrat unul din numerele sale lui Rene Guenon, iar pentru a-l defini l-au numit L’éveilleur/cel care trezeste. Scriau despre el: Jean Biès, Françoise Bonardel, Jean Borella, Jean Canteins, François Chenique, Patrick Geay, René Loung, Fabrice Midal, Abd-al-Wahid Pallavicini.

Ibn Arabi (1165-1240) a fost un cunoscut filosof, mistic, un deschizator de drumuri in ale esotersimului, nascut la Murcia, in Andaluzia, provenind dintr-o ilustra familie araba, originara din Yemen. A studiat la Sevilla disciplinele clasice ale islamului, a continuat studiile in diferite orase iberice si din Maghreb. In anul 1201 a parasit definitiv Peninsula Iberica alegand alte teritorii unde spera ca esoterismul sau sa nu starneasca atata neincredere cum o facuse in orasele prin care trecuse pana atunci. A calatorit in Egipt, Siria, Irak, Anatolia, in anul 1 225 instalandu-se definitiv la Damasc, unde va muri in anul 1240. Tatal sau a fost militar de cariera, in serviciul califului Yusuf, si a insuflat fiului sau cate ceva din ceea ce defineste cariera militara; la un moment dat, tanarul Ibn Arabi a avut o viziune in care ii aparea Isus, primul sau maestru, dupa cum repeta el frecvent, iar aceasta l-a determinat sa renunte la o posibila cariera militara.

Gnosticismul, miscare spirituala afirmata in primele secole ale erei crestine si redescoperita in plina modernitate, continua sa suscite in egala masura admiratie si nedumeriri. De multe ori, amandoua atitudinile vin din necunoasterea sensului profund al termenilor de gnostic si gnosticism. Gnosticul este cel care cunoaste, cel caruia ii este data o experienta a absolutului ca experienta prima si ultima. Clement Alexandrinul spunea ca „gnoza este, ca sa spun asa, o desavarsire a omului ca om, care, prin stiinta lucrurilor dumnezeiesti, duce la desavarsire si purtarea si viata si cuvantul omului, in unire si de acord cu sine insusi si cu Cuvantul cel Dumnezeiesc”.

O carte despre mitologia crestina cred ca nu s-a mai scris. Pentru aceasta omisiune exista motive intemeiate, caci subiectul este de o extrema delicatete si complexitate, nu din cauza materiei ca atare, ci deoarece intreaga problema este, cumva, „sensibila”. Despre crestinism ca atare exista opinii extrem de diferite, dar violent sustinute – opinii cu privire la ce este el, dar si opinii care incearca sa stabileasca daca el este sau nu este „ceva bun”. Tot astfel, exista opinii foarte diferite cu privire la natura si valoarea mitologiei – care nu a devenit subiectul unui studiu serios decat foarte recent. Dar cand cineva le ia pe cele doua impreuna, indrazneste sa-si asume un risc, iar riscul este foarte mare.

Verile tipice ale vietii mele de adult le petrec in zapada si pe zloata, spargand roci pe faleze aflate mult dincolo de Cercul Polar. Cea mai mare parte a timpului inghet de frig, fac basici in palme si nu gasesc absolut nimic. Dar, daca am putin noroc, descopar oasele unor pesti de demult. Majoritatea oamenilor nu ar considera asta o comoara, dar pentru mine ele sunt mai pretioase decat aurul.

Adeseori oamenii spun ca ei cauta realitatea si ca incearca sa o traiasca. Ma intreb ce poate sa insemne asta?

Cu ceva vreme in urma, niste oameni se aflau intr-un restaurant si unul dintre ei a intrebat ce inteleg ceilalti prin Realitate. A urmat o discutie plina de idei vagi, multe dintre ele de natura metafizica si psihologica, insa unul dintre cei prezenti, intrebat fiind care este parerea sa, a ridicat din umeri si a aratat catre solnita. Omul a fost uimit sa constate ca nimeni nu l-a inteles, desi el nu intentionase sa para inteligent si nici abscons. El voise sa dea un raspuns de bun simt la intrebare, pornind de la premisa ca Realitatea este orisice exista. El nu a fost inteles pentru ca prietenii sai, la fel ca multi altii, considera Realitatea ca fiind o forma aparte de existenta, iar Viata (cu V mare) ca o forma speciala de vietuire. De aceea intalnim adeseori oameni care vorbesc despre diferentele dintre un bulgare de huma, un „stomac insufletit” si o persoana reala, despre diferentele dintre ceea ce doar exista si ceea ce traieste cu adevarat.

Asculti un cantec si dintr-odata eu te intreb: „Cine esti tu in acest moment?” Cum ai raspunde la aceasta intrebare, imediat si spontan, fara sa te opresti sa-ti cauti cuvintele? Daca intrebarea nu va fi suficient de socanta cat sa-ti intrerupa ascultarea, vei raspunde fredonand melodia. Daca intrebarea te va surprinde, vei raspunde: „Cine esti tu in acest moment?”. 

In cele ce urmeaza voi descrie ceea ce am interpolat din invataturile lui Buddha despre ignoranta si suferinta, particularizand pe anxietate care acum, cu aceasta „coronacriza”, se manifesta si mai intens. Desi nu am inteles decat o parte infima din invataturile vaste si profunde ale lui Buddha Sakyamuni totusi, cu o intentie buna, voi explica anxietatea in termeni cat mai simpli, sperand ca analiza din continuare va fi relativ usor de inteles si va ajuta cat mai multe fiinte. Totusi, pe site-ul www.AryaDharma.ro si in general in invataturile budiste (sau in Dharma) veti gasi informatii cu mult mai precise si cu mult mai profunde decat in acest text.

Imi prefatez comentariul eseistic la volumul Samanul din Nord de Evelyn C. Rysdyk (traducere de Ana-Luiza Marc, Bucuresti, Editura Herald, 2019) printr-o marturisire: randurile ce urmeaza fac parte dintr-un parcurs intelectual puternic amprentat afectiv, cu obarsia in interesul suscitat de-a lungul anilor de studentie, la cursurile de limba engleza veche si de literatura engleza veche, de metaforele kenning. Comune in lumea pangermanica, ele erau prezente si in poemul medieval anglo-saxon Beowulf, pe care-l studiam atunci, text fascinant, spatiu fictional straniu, unde mentalul englez emergent se impletea cu cel nordic, extrem de dinamic. Pasiunea mea mocnita a fost intretinuta, in timp, de eseurile lui Borges dedicate lumii scandinave si metaforelor kenning, iar recent a fost reaprinsa de o valoroasa cercetare a Flaviei Teoc, focalizata asupra poeticii skaldice si inclusa in volumul intitulat Limbajul poeziei scaldice, Bucuresti, Editura Fractalia, 2017, despre care am scris eseul Arta de a dobandi miedul poeziei, publicat in revista Viata romaneasca nr. 6, 2019. Cartea, dedicata tehnicii metaforice a poetilor nordici medievali, skalzii, asa cum este ea descrisa si clasificata de Snorri Sturluson in portiunea inchinata poeziei din Edda, binecunoscuta sa opera, pune in lumina un univers mitic vast si cu totul surprinzator. Remarcabila introducere in tipologia universului scandinav, cercetarea autoarei clujene poate fi armonios completata prin cunoasterea dezvaluita si de alte abordari, de tip religios.

In deceniul al saptelea al secolului trecut, lumea occidentala a inceput sa manifeste o preocupare tot mai mare pentru samanism, un fenomen putin cunoscut in cercurile largi, singurii care-l studiasera pana atunci fiind antropologii si istoricii religiilor. Termenul saman apare pentru prima oara in Europa in 1697 intr-o carte scrisa de un negustor german, A. Brand, care l-a auzit in Siberia, cuvantul fiind intrat in limba rusa cu cateva decenii mai devreme. Originea cuvantului este in continuare subiect de controverse, unii atribuindu-i origini sanscrite, in vreme ce lingvistii turci considera ca radacina cuvantului este de origine turca si a ajuns prin intermediul indigenilor turcofoni din Siberia meridionala. Lumea occidentala traitoare in vremea amintita mai sus era mai putin preocupata de originea termenului sau de studiile savantilor, pentru ca port-drapelul neo-samanismului era arunci Carlos Castaneda, care pretindea ca a descoperit initierea in teritoriile indienilor din America de Nord, scriind mai multe carti care s-au bucurat de succes editorial, dar doar atat!, ba mai mult a sustinut o teza de doctorat la UCLA, considerata de unii specialisti „o mare prostie” comisa de prestigioasa universitate.

Expresia „carti de intelepciune”/„carti sapientiale” desemneaza, in Biblie, opere diferite prin stil, obiect si prin data compozitiei: Pildele lui Solomon, Cartea lui Iov, Ecclesiastul, Cartea intelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah/Ecclesiasticul si Cartea intelepciunii lui Solomon. Aceste carti au in comun preocuparea pentru intelepciune (hokmah, in ebraica, sophia, in greaca), pentru intelepti, pentru existenta omului, pentru legile care guverneaza comportamentul moral si atitudinea religioasa a omului. Sa amintim totodata ca de multe ori, in Biblie, „intelepciunea” este si capacitatea de a folosi anumite mijloace in comert, in artizanat, in navigatie, in arta sau in meseria de a scrie, cea practicata de scribi. Intelepciunea priveste deopotriva problemele cotidiene cat si cele care privesc scopul vietii umane.

In ultimii ani au aparut numeroase traduceri in limba romana ale unor carti despre cabala, termen in jurul caruia s-a creat si intretinut, de cele mai multe ori cu buna-stiinta, o aura de mister, ca si cand termenul insusi ar fi ascuns ceva tainic, de nepatruns. Si ortografierea cuvantului a cunoscut o evolutie sinuoasa, nejustificata, unii optand pentru scrierea sa in forme care prin ele insele ar fi ascuns ceva: kabbala, kabbalah, cand termenul in limba romana este cabala si inseamna traditie. Dictionarul enciclopedic de iudaism precizeaza ca in gandirea evreiasca, invatatura esoterica si mistica sunt asociate in general cu Cabala:

Istoria si simbolismul masonic au fost subiecte atragatoare publicistic inca de la aparitia masoneriei moderne, numita si speculativa, desi formularea de masonerie moderna deschide posibilitatea de a discuta despre o masonerie anterioara, pe care unii o vad coborand pana la inceputurile umanitatii, pana la originea constructiilor, doar masoneria prima asta trebuia sa fi fost, sinonima cu inceputurile arhitecturii si constructiilor. Teoriile asupra inceputurilor masoneriei sunt departe de unanimitate, de multe ori opiniile fiind divergente. Dupa o perioada pe care o putem numi „romantica”, dar fara a arunca vreo umbra de indoiala asupra maretului curent artistic, literar si intelectual, in care originile masoneriei coborau mult in timp, a urmat un timp al cercetarilor istorice amanuntite, al consultarilor arhivelor si documentelor, si al configurarii unor alte directii, unor abordari care aseaza inceputurile masoneriei moderne, speculative in zorii unor altor epoci.

La ce ma refer atunci cand spun ca hrana este informatie? Dupa cum am afirmat anterior, alimentele pe care le ingeram le spun celulelor noastre cum sa se comporte prin faptul ca schimba modalitatea de actiune a enzimelor din interiorul celulelor. Spre exemplu, zaharul face mult mai mult decat doar sa aduca un aport caloric – sau, mai bine zis, un aport de calorii goale, care nu contin nutrienti. El face ca tot nivelul de glucoza din sange (sau, simplu, glucoza) sa creasca dramatic, ceea ce ne da foarte multa energie pe moment, urmata apoi de o scadere brusca. In plus, glucoza din sange, care atinge cote ridicate dupa ce mancam zahar, se ataseaza de celulele din organism si produce schimbari care incep sa se manifeste la nivelul profund al celulelor, si anume in nucleu, activand genele si determinandu-le sa produca enzime care sporesc nivelul de inflamatie din interiorul celulei.

Desi metoda istorica nu e, la randu-i, nici ea esentiala, Spiritul reactualizand mereu, exemplar, doar Eternitatea, se cuvine sa ne referim totusi la cateva repere geografice, faptice si teoretice apte sa lamureasca singulara figura a lui Sri Ramana Maharshi, acest „soare al Cunoasterii Supreme“ (Jnana). Orientarea sa e inseparabila de religiozitatea imemoriala, pur asiatica, a sudului Indiei, de dinaintea invadatorilor arieni indo-europeni, ce aduceau cultura vedica. Nascut in tinutul Tamil Nadu, dintr-o familie a castei brahmanice, Maharshi se revendica neindoielnic din spiritualitatea aborigenilor, cu o vechime de peste sase milenii.

Aparuta de curand in colectia Autobiografia, cartea Libertate in exil reprezinta autobiografia actualului Dalai Lama, liderul spiritual si politic al Tibetului, castigator al Premiului Nobel pentru Pace in anul 1989, in care acesta vorbeste despre copilaria lui in Tibet, descoperirea ca Dalai Lama, numirea ca lider politic al statului si confruntarea cu regimul comunist impus de chinezi, fuga in India si munca sa in sprijinul refugiatilor tibetani, in speranta redobandirii independentei Tibetului. Va invitam sa parcurgeti un fragment despre cum sa cultivam responsabilitatea universala unii fata de altii si pentru planeta pe care o impartasim, bazata pe o inima buna si pe constientizare.

Incepusem discutia cu Björn, despre forme de guvernamant si alternative la democratia constitutionala, gafaind. Tocmai urcasem peste o suta de trepte. Asta dupa ce ne suparaseram pe coasta care tinea umbra Göteborgului, la Korsvagen, si o luaseram pe cararea pietruita si ingusta, in sus, spre soare, ca in finalul unui roman de Strindberg. Toate astea in vremuri demult apuse, aproape imposibil de imaginat astazi, cand, daca ai fi strigat in mod repetat Hey, Google! uitandu-te fix la ceasul de mana, ai fi riscat sa fi fost indrumat spre o clinica de psihoterapie. Pe atunci, cand erau vizitati de idei, oamenii fie le validau, fie scapau de ele, si una si alta printr-un procedeu primitiv numit comunicare directa.

Marele maestru indian Sri Ramana Maharshi, caruia ii este dedicat acest eseu, este familiar publicului romanesc inca din perioada interbelica, gratie volumului A Search in Secret India de Paul Brunton, tradus la noi de Henriette Yvonne Stahl cu titlul succint India secreta. Figura clasica a spiritualitatii indiene si mondiale, desi vietuirea sa pamanteasca s-a plasat in perioada recenta a modernitatii (1879–1950), el este un mahatma, cum denumesc hindusii un suflet eliberat, pe deplin stabilit in spatiul inefabil al perfectiunii spirituale. Un practician, asadar, mai mult decat un simplu teoretician al sacrului, cu toate ca, din imboldul de a-i calauzi pe sincerii aspiranti, a scris in diverse genuri, inclusiv in cel liric, intotdeauna focalizat pe invatatura fundamentala a carei daruire o socotea a fi menirea incredintata lui de soarta.

Bartolomeu Constantin Savoiu este un general de brigada (in rezerva) al Armatei Romane, inalt demnitar francmason, fost judecator la Tribunalul Prud`hommes in Franta, arhonte al Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, consilier in relatii economice internationale, militant politic si va fi invitatul editurii Herald, la evenimentul de pe 4 martie, Masoneria - Istoria si filosofia Ordinului de la Marile Misterii ale Antichitatii pana in prezent.

Consecintele faptului de a avea un creier social sunt foarte variate; printre ele se numara si faptul ca multe concepte pe care le privim ca fiind reale in mod obiectiv – cunoasterea, memoria, identitatea si realitatea ca atare – sunt, in mare parte, constructe sociale. Unul dintre motivele pentru care lucrurile ne apar ca fiind mai reale atunci cand le experimentam impreuna cu ceilalti este faptul ca experienta realitatii este, in primul rand, un fenomen de natura sociala. Copiii demonstreaza acest aspect intr-o maniera foarte directa ori de cate ori ne spun: „Uite, uite!”, invitandu-ne sa-i privim cum fac roata sau un numar de magie.

Vasile Zecheru este doctor in economie, coordonatorul colectiei Arta Regala de la Editura Herald si speaker la evenimentul Masoneria – Istoria si filosofia Ordinului de la Marile Misterii ale Antichitatii pana in prezent care va avea loc la ARCUB (Str. Lipscani, nr. 84 – 90, Bucuresti, sala Arcelor), miercuri, 4 martie 2020, ora 18.30. In intampinarea acestei intalniri, invitatul nostru ne-a transmis cateva cuvinte despre 3 autori din colectia Arta Regala: Jirah Dewey Buck, Joseph Fort Newton si Albert Pike.

Mult timp lumea occidentala nu a stiut prea multe despre viata, cultura, religia si practicile vietii cotidiene ale orientalilor. Mai intai le-am descoperit teritoriul, apoi matasea si mirodeniile, apoi le-am trimis misionarii, dar le-am trimis misionarii si Biblia cu mult inainte de a incerca sa le intelegem credintele si modul de viata. Prioritara era raspandirea cuvantului biblic pe un teren pe care unii il vedeau arid; tarziu am incercat sa intelegem ca daca nu ne erau asemanatori in credinta si practici religioase, nu ne erau totusi straini. Primele intalniri nu au fost deloc amicale, au stat sub semnul confruntarii, unii nu au uitat sa ia sabia intr-o mana, in cealalta Biblia, asa cum se intamplase si la descoperirea Americii, ceilalti au ripostat persecutand si pedepsind. Tulburator in acest sens, si plin de invataminte, romanul Tacere, al lui Shusaku Endo, despre drama misionarilor crestini in Japonia veacului al XVII-lea.

Toate marile traditii spirituale au un text fondator, un ansamblu de formule simbolice si rituale prin care fiecare traditie este recunoscuta si particularizata. Pentru Vechiul Egipt, acest text fondator il reprezinta Textele Piramidelor, cel mai vechi corpus esoteric egiptean, gravat pentru prima oara in interiorul piramidei regelui Ounas, ultimul suveran al celei de-a V-a dinastii, acum mai bine de 2300 de ani i.H. Originea acestui text fondator este mult mai veche si coboara pana la inceputurile civilizatiei egiptene. A citi Textele Piramidelor inseamna a parcurge drumurile unui continent in mare parte neexplorat, care ofera inca surprinzatoare peisaje simbolice, afirma cunoscutul egiptolog Christian Jacq. Scrise cu hieroglife, aceste Texte, cele mai vechi din Egipt, nu erau compuse intr-o limba umana, caci acolo erau medou neter, „cuvintele lui Dumnezeu”.

Interpretarea viselor, spunea Freud, este calea regala pentru a ajunge la cunoasterea sufletului, aici gasindu-se si explicatia abundentei cailor de interpretare a viselor din antichitate pana in zilele noastre. Mai vechile interpretari au fost inlocuite de cele datorate psihanalizei, aici detasandu-se prin profunzime cartile lui Freud (Interpretarea viselor) si C.G. Jung (Analiza viselor). In Dictionnaire critique de l’esoterisme, aparut in 1998 la Presses Universitaires de France, articolul reve/vis are cateva intrari: aborigenii Australiei, indienii din America de Nord, Islam; in Dictionar de simboluri, coordonat de Jean Chevalier si Alain Gheerbrant, sunt mai multe deschideri catre locul si fenomenul visului, catre functiile si analiza visului, catre interpretarea si culisele visului. De putin timp, cititorul roman are posibilitatea de a cunoaste care era stadiul cercetarilor despre vis in deceniul al saptelea al secolului al XIX-lea, la anul 1867, citind cartea lui Leon d’Harvey de Saint-Denys, Visele si mijloacele de a le controla. Observatii practice, traducere din limba franceza, prefata si note de Laurentiu Malomfalean, Bucuresti, Editura Herald, 2019, 256 p.,

Pe 13 februarie va asteptam la Libraria Seneca AntiCafe, la Traditia straveche nordica: mituri, ritualuri si practici samanice, un dialog despre titlurile „Samanul din Nord" de Evelyn C. Rysdyk, „Calea Samanului” de Michael Harner si „Edda – povesti din mitologia nordica” de Snorri Sturluson.

La aceasta intalnire vom explora mitologia si practicile samanismulu nordic, impreuna cu Anja Normann din Suedia, saman din traditia nordica, Ioana Iliut (facilitator de practici samanice) si Andreea Tincea (senior editor Herald). Pentru a afla mai multe detalii despre aceste subiect si atelierele pe care Anja le va sustine in Romania, am discutat mai multe cu Ioana Iliut, in cadrul unui interviu acordat Editurii Herald.

O istorie a misticii crestine este de neconceput fara evocarea punctelor forte ale experientei unor mistici din randul carora amintim pe: Origen, Grigore de Nyssa, Dionisie Areopagitul, Bonaventura, Meister Eckhart, Ioan al Crucii, Tereza de Avila sau Ignatiu de Loyola. Trairile mistice si scrierile celor amintiti, si ale multor altora, ne amintesc o celebra spusa a lui Pascal: „Dumnezeul lui Avraam, al lui Isac si al lui Iacov si nu Dumnezeul filosofilor si savantilor. Dumnezeu sensibil inimii si nu ratiunii.” Descoperindu-si de tanara vocatia religioasa, avand viziuni extraordinare, citind cu aviditate Confesiunile sfantului Augustin, Tereza de Avila (1515-1582), dupa „convertirea” petrecuta in jurul anului 1555 si-a propus sa reformeze Carmelul readucandu-l la regulile sale prime.

Asa cum o indica si numele sau [Kuṇḍalini], „energia incolacita avand un corp sinuos”, este asemanatoare unui sarpe, atunci cand sta infasurata si adormita in trupul [fiintei umane]. Sarpele, pe care otrava sa il face de temut, simbolizeaza toate fortele malefice si corespunde de asemenea, atat timp cat Kuṇḍalini zace inerta inlauntrul nostru, energiilor noastre inconstiente, obscure, totodata otravite si otravitoare. Totusi, odata trezite si stapanite, aceleasi energii devin eficiente si ne confera o forta veritabila.

Editura Herald publica sub titlul Benedictus Deus patru dintre cele mai importante tratate de mistica ale celebrului teolog mistic dominican, Meister Eckhart, si 43 dintre cele mai frumoase si profunde predici rostite de acesta in diferite circumstante. Ideea centrala ce se desprinde din aceste lucrari, toate cu o profunda incarcatura misticia, este aceea a desprinderii de cele lumesti, tot ceea ce nu este Dumnezeu, dupa propria lui expresie folosita foarte des in scrierile sale, pentru a se uni cu Dumnezeu si a trai comuniunea intima cu divinul.