Intruchipand, dar in mai mica masura decat Laozi, unul dintre principiile fundamentale ale daoismului, respectiv acela de a se integra naturii prin wuwei (“non actiune”), in sensul de a nu face nimic care sa contravina cursului firesc al lucrurilor, Zhuangzi, considerat de traditia chineza al doilea mare maestru daoist, a trecut prin Lumea Subcereasca aproape neobservat. De aceea, ca si in cazul predecesorului sau, specialistii nu se pot pune de acord in privinta perioadei de viata.

Exegetii europeni si americani prefera sa evite plasarea in timp a lui Zhuangzi, iar cand trebuie sa-l situeze cronologic printre confrati, folosesc ca unitate de masura veacul. Asa se face ca, potrivit lor, Maestrul Zhuang ar fi trait cam in secolele IV-III i.e.n. In schimb, unii cercetatori chinezi dau drept perioada de viata a inteleptului daoist, cu aproximatie, anii 369-286 i.e.n., iar altii - intervalul 370-300 i.e.n. Opiniile lor se bazeaza informatiile transmise de istoricul Sima Qian (cca. 145-89 i.e.n.), in lucrarea Shi Ji (Insemnari istorice). Potrivit relatarilor primului istoric chinez, ale carui repere sunt indoielnice, Zhuangzi, pe numele sau Zhuang Zhou, ar fi trait in secolul IV i.e.n., respectiv in perioada Regatelor Combatante. Originar, dupa cate se pare, din Meng, localitate situata in regatul Song, pe teritoriul actualei provincii Henan, Zhuangzi ar fi detinut o slujba administrativa marunta in Gradina Arborilor de Lac (Qi yuan) din locu-i de bastina, pe care ar fi abandonat-o destul de repede, refuzand cu inversunare orice propunere de a ocupa vreo alta dregatorie. Cel putin aceasta este imaginea pe care ne-o transmite Sima Qian relatand un episod biografic in care un sol al regelui Wei din regatul Chu, incarcat cu daruri de pret pentru a-l convinge pe Zhuang Zhou sa primeasca sa intre in slujba stapanului sau, se intoarce cu toata comoara si cu un mesaj de refuz ilustrat prin urmatoarea parabola:

“Oare nu ai vazut niciodata o vita dusa la sacrificare? Este hranita vreme de cativa ani, i se pun pe spinare tesaturi cu ornamente bogate si este trasa in templu. In clipa aceea, i-ar placea mai mult sa fie un purcelus pe care nimeni nu-l ia in seama, dar nu este oare prea tarziu? Vezi-ti de drum si nu ma murdari! Eu prefer sa ma tavalesc in noroi, veselindu-ma, in loc sa-l las pe stapanul vreunui regat sa-mi lege funia de gat. N-am de gand sa primesc vreo slujba pana la sfarsitul vietii. Vreau doar sa ma bucur, dupa cum imi este voia.”

Aceasta intamplare, de-a dreptul picturala, se regaseste si in scrierea maestrului daoist diferind de cea a istoricului prin elementul de comparatie si, desigur, detaliile legate de aceasta schimbare: “vita de sacrificiu” este inlocuita de “broasca testoasa sfanta”, a carei carapace era venerata si pastrata de regele din Chu intr-un cos de bambus acoperit cu un stergar, ascuns in varful templului stramosilor. Cand solia i-a prezentat cererea regelui de a se ocupa de guvernarea tarii, Zhuangzi care, linistit, dadea la undita pe malul raului, le-a raspuns socratian intrebandu-i: “…«Oare broasca testoasa a preferat sa moara pentru ca sa-i fie pastrata si pretuita carapacea? Oare ar fi preferat sa traiasca si sa-si taraie coada in noroi?» Cei doi demnitari spusera intr-un glas: «Ar fi preferat sa traiasca si sa-si taraie coada in noroi.» Zhuangzi replica: «Atunci plecati! Eu imi voi tarai coada-n noroi.»“

*

Pe cand Zhuangzi tragea sa moara, discipolii se gandeau cum sa-i faca o inmormantare fastuoasa. Zhuangzi le aminti: “Pentru mine, Cerul si Pamantul sunt sicrie, soarele si luna - tablite de jad, stelele si constelatiile - perle, iar cele zece mii de lucruri - cortegiu funerar. Oare nu-i totul pregatit pentru inmormantare? Ce-ati mai putea adauga?” Discipolii ii raspunsera: “Ne este teama ca veti ajunge hrana pentru corbi.” Zhuangzi le spuse: “La suprafata pamantului voi fi hrana pentru corbi, iar sub pamant - pentru furnici. Cata nedreptate sa iei de la unii si sa dai altora!”