Ideea de natura
O istorie a gandirii cosmologice europene
Lucrarea Ideea de natură, publicată postum în 1945, este una dintre cele mai importante contribuții ale filosofului britanic Robin George Collingwood la filosofia științei, filosofia naturii și istoria ideilor. Cartea nu este doar un tratat de științe naturale, ci o analiză amplă a evoluției conceptului de natură în gândirea occidentală, evidențiind faptul că modul în care oamenii înțeleg natura este un construct istoric și filosofic aflat în continuă schimbare.
Collingwood urmărește transformarea ideii de natură de-a lungul mai multor epoci, de la viziunea clasică, în care natura era percepută ca un organism viu și inteligibil, până la perioada Renașterii și a Iluminismului, când natura începe să fie interpretată ca un mecanism guvernat de legi. În epoca modernă, influențată de teoriile evoluționiste, natura este înțeleasă ca un proces dinamic, aflat într-o permanentă transformare. Autorul argumentează că fiecare etapă a dezvoltării științifice reflectă o anumită viziune asupra lumii, iar natura trebuie înțeleasă nu doar ca realitate fizică, ci și ca rezultat al modului în care omul își construiește și interpretează experiența.
1-3 zile lucratoare
1-3 zile lucratoare
Stoc limitat
Frecvent citita impreuna cu:
Descriere
Ideea de natura nu reprezinta un tratat sistematic despre cosmologie; are mai degraba un caracter istoric si interpretativ, incepand cu perspectiva lui Thales si terminandu-se cu perspectiva lui Whitehead despre natura. Cartea este impartita in esenta in trei sectiuni: (1) conceptia greaca despre natura, (2) conceptia renascentista despre natura si (3) conceptia moderna despre natura. Collingwood arata ca, incepand cu perspectiva greaca asupra naturii, filosofii naturalisti greci si-au fundamentat stiinta pe supozitia potrivit careia "lumea naturii este saturata sau patrunsa de minte" si ca mintea este cea care explica ordinea din lumea naturala. Conceptia renascentista despre natura, in general vorbind, compara natura cu un mecanism lipsit de viata si de inteligenta. Originea ordinii din natura era explicata de ganditorii Renasterii prin postularea unui Creator divin. Atat cosmologia greaca cat si cea renascentista sunt bazate pe analogii: analogia dintre lumea naturii si fiinta umana si, respectiv, analogia dintre mecanism si fauritorul acestuia. Cosmologia moderna este de asemenea bazata pe analogie: analogia dintre procesele lumii naturale pe care le studiaza omul de stiinta si "vicisitudinile vietii umane studiate de istorici". In acest sens, el scrie: "Cosmologia moderna nu ar fi putut sa apara decat in urma unei familiarizari generale cu studiile istorice si in particular cu studiile istorice de genul celor care asezau ideea de proces, schimbare si dezvoltare in centrul preocuparii lor si o recunosteau drept categoria fundamentala a gandirii istorice". Astfel, dupa Collingwood, conceptia moderna despre natura presupune doctrina potrivit careia schimbarea este "progresiva" si nu "ciclica", asa cum era la greci, conceptia ca teleologia este prezenta in natura si ca structura trebuie sa fie transformata in functie. Ideea de natura, aparuta la Universitatea Oxford in 1954, trebuie sa fie considerata o opera remarcabila.
Frederick C. Dommeyer
*
Lucrarea lui Collingwood - filozof si istoric britanic de secol XX - reprezinta un demers remarcabil ce vizeaza tratarea ideii de natura prin prisma cosmologiei. Pornind de la ideea potrivit careia au existat trei mari perioade in care filosofia si stiinta au fost in special interesate de acest subiect - Grecia clasica, Renasterea si epoca moderna -, autorul intreprinde o incursiune detaliata, comparativa, bogata informational, prin marile momente ale cosmologiei. De la ganditorii ionieni la cei renascentisti, de la cei premoderni la cei contemporani, Collingwood se apleaca asupra unor concepte fundamentale precum materie-minte, spatiu-timp sau miscare-nemiscare. El puncteaza, de asemenea, ecoul paradigmatic peste timp al unor nume precum Pitagora, Aristotel, Copernic, Newton, Kant, Hegel, Einstein sau Whitehead. Filosoful isi incheie lucrarea cu propria sa teza asupra studiului cosmologiei: orice demers de intelegere si abordare a stiintelor naturii trebuie sa fie strans legat de cercetarea istorica. Aceasta pentru ca orice fapt care intra in sfera cosmologica nu poate fi cu adevarat inteles independent de tesatura de fapte istorice care il presupun. Asadar, viitorul cosmologiei este cel al "trecerii de la ideea de natura la ideea de istorie".
Irina-Gabriela Buda, "Romania libera"
*
Descrierea bibliografica a cartii:
Robin G. Collingwood, Ideea de natura. O istorie a gandirii cosmologice europene, traducere din limba engleza: Alexandru Anghel, Editura Herald, Colectia Mathesis, Bucuresti, 2012, 304 p.
Cititi un fragment din aceasta carte.
CUPRINS
Prefata 5
Introducere 11
1. Stiinta si filozofie 11
2. Conceptia greaca despre natura 15
3. Conceptia renascentista despre natura 16
4. Perspectiva moderna asupra naturii 23
5. Consecintele acestei perspective 30
PARTEA I
COSMOLOGIA GREACA 53
I Ionienii 55
1. Stiinta naturii la ionieni 55
2. Limitele stiintei naturale ioniene 72
3. Sensul cuvantului "natura" 76
II Pitagoreicii 85
1. Pitagora 85
2. Platon: teoria formelor 95
3. Cosmologia lui Platon: Timaios 119
III Aristotel 133
1. Sensul cuvantului physis 133
2. Natura ca miscare prin sine 136
3. Teoria cunoasterii in filosofia lui Aristotel 141
4. Teologia lui Aristotel 144
5. Pluralitatea miscatorilor nemiscati 147
6. Materia 150
PARTEA II
CONCEPTIA RENASCENTISTA DESPRE NATURA 155
I Secolele al șaisprezecelea și al șaptesprezecelea 157
1. Anti-aristotelismul 157
2. Cosmologia Renasterii. Prima etapa 160
3. Copernic 162
4. Cosmologia Renasterii. A doua etapa 165
5. Bacon 169
6. Gilbert si Kepler 170
7. Galileo 171
8. Mintea si materia. Materialismul 173
9. Spinoza 177
10. Newton 179
11. Leibniz 184
12. Rezumat: comparatie intre cosmologia greaca si cea renascentista 186
II Secolul al optsprezecelea 189
1. Berkeley 190
2. Kant 194
III Hegel: trecerea la conceptia moderna despre natura 201
PARTEA III
CONCEPTIA MODERNA DESPRE NATURA 221
I Conceptul de viata 223
1. Biologia evolutionista 223
2. Bergson 228
II Fizica moderna 237
1. Vechea teorie a materiei 238
2. Implicatiile si inconsistentele acestei conceptii 239
3. Noua teorie a materiei 243
4. Finitudinea naturii 253
III Cosmologia Moderna 261
1. Alexander 262
2. Whitehead 272
3. Concluzie: de la natura la istorie 287
Index 292
Robin George Collingwood