Adevărul esențial al vieții poate lua forma, în lumea umană, sub două înfățișări: înțeleptul și maestrul. Ei nu sunt personaje istorice reale decât dacă este vorba despre „ființe transformate” prin profunzimea Ființei supranaturale. În mijlocul lumii condiționate, ambii se simt liberi de orice condiționare. Ei au surmontat încercările fundamentale ale existenței umane: frica, disperarea, abandonul.

În cazul maestrului, Viața nu este doar forța vie care l-a transformat și l-a adus pe un plan superior de umanitate, ci este cea care îl face capabil să le ofere și altora această transformare. Maestrul nu este numai homo divinans, el este și homo faber. În maestru, ca și în înțelept, Viața transcendentă, conștientă în interior precum o credință vie, este prezentă, de asemenea, ca un proces de conștientizare și de transformare mereu crescânde. În maestru, supranaturalul este prezent în același timp ca o experiență de cunoaștere luminoasă și o forță activă de evoluție.

Înțeleptului și maestrului li s-a adăugat în toate timpurile un al treilea personaj. În el, conștientizarea vieții ia forma mai ales de știință, de cunoaștere. El este „marele cunoscător”, „savantul” – în India el se numește „pandit” – nu în sensul „oamenilor de știință”, căci el se interesează de o cunoaștere care depășește rațiunea. Fără a fi el însuși un „transformat” perfect, el poate totuși să transmită cunoașterea esoterică. El ține, așadar, de înțelept și de maestru, dar el trăiește ca cercetător, ca cineva care prospectează, absorbit de lucrurile tainice, de legile ascunse, de sensul primar al simbolurilor. Poate că C.G. Jung a fost unul dintre acești savanți.

Înțeleptul și maestrul au un rang superior celui al omului obișnuit. Oameni fiind, ei trăiesc pe un plan suprauman. Dacă noi putem presimți ceva din natura și din realitatea lor, este pentru că în fiecare dintre noi trăiește ceva – o promisiune, o cunoaștere esențială, o misiune – care depășește, în același timp, orizontul omului obișnuit: acesta este maestrul interior!

În esența sa, omul este întotdeauna potențial și un mare cunoscător, un înțelept și un maestru. Presimțirea acestei potențialități este astăzi în creștere în lume. Ea este sursa luminoasă a unui elan de transformare interioară care atinge azi spiritul occidental; întunericul se datorează refulării acestui potențial.

Principiile tradiționale sunt pe cale să dispară radical într-un sens diferit de tot ceea ce s-a mai întâmplat vreodată până acum. Antagonismele și ciocnirile nu se mai limitează la o tensiune între partizanii realității raționale și tehnice și cei care caută să-și dezvolte viața religioasă printr-o credință interiorizată și detașată de lume. Dezacordul apare între grupul care caută în lume experiența realității divine și grupul format din cei care caută în Dumnezeu experiența adevărului lumii.

Antagonismul tradițional dintre credință și știință este perimat. El face parte dintr-un stadiu de conștiință depășit de oamenii evoluați din timpul nostru. Maeștrii din toate timpurile, inclusiv maeștrii creștini, au trecut deja peste acest prag. Aspirația către o experiență interioară și o transformare esențială, ca urmare a contactului personal cu transcendența, depășește astăzi toate frontierele. A răspunde acestei aspirații este sarcina eternă a maestrului. Un maestru acceptabil în Occident nu trebuie totuși să tranșeze opoziția dintre viața interioară și lume în favoarea unei vieți interioare cu totul separate de aceasta din urmă. El trebuie să o rezolve într-o atitudine care lasă „spiritul să se facă trup” și supranaturalul să esențializeze lumea în multiplicitatea și în istoricitatea ei.

Un fragment extras din cartea Chemarea Maestrului Spiritual – Sensul îndrumării spirituale pe calea către Sine de Karlfried Graf Durckheim.