William James (1842-1910), fratele romancierului Henry James si al diaristei Alice James, reprezinta o figura care se integreaza foarte bine atat in istoria filosofiei, cat si in cea a psihologiei si a filosofiei (si psihologiei) religiei. Contributiile sale in primele doua domenii (in filosofie, prin promovarea pragmatismului, iar in psihologie a functionalismului) i-au asigurat o recunoastere internationala binemeritata. Printre alte preocupari importante ale acestuia se numara si studiul experientelor mistice si al fenomenului religios, fiind primul autor care a scris un studiu modern coerent si cuprinzator asupra religiei.

James si-a petrecut aproape toata cariera sa academica la Harvard, unde a adus importante contributii in domeniul psihologiei experimentale (printr-un curs tinut intre 1875-1876) si s-a angajat intr-o serie de dispute filosofice cu personalitatile vremii. Printre figurile importante cu care s-a angajat in discutii de-a lungul vietii se numara: Ralph Waldo Emerson, Charles Sanders Peirce, Bertrand Russell, Josiah Royce, Ernst Mach, John Dewey, Walter Lippmann, Mark Twain, Horatio Alger, Jr., Henri Bergson si Sigmund Freud; iar printre studentii lui James s-au numarat: Boris Sidis, Theodore Roosevelt, George Santayana, W. E. B. Du Bois, G. Stanley Hall, Ralph Barton Perry, Gertrude Stein, Horace Kallen, Morris Raphael Cohen, Walter Lippmann, Alain Locke, C. I. Lewis si Mary Calkins, cei mai multi dintre ei pastrand o nestinsa admiratie pentru el intreaga lor viata.

    William James, in pofida anilor care ne separa de moartea sa, este inca subiect de discutii si conferinte in special in domeniul filosofiei si in cel al studiului fenomenului religios. Munca sa de pionerat si finetea cu care a inteles unele aspecte ale functionarii societatii si omului fac din William James un autor mereu actual si inepuizabil.

 

Printre cele mai importante opere ale sale se numara:

The Principles of Psychology, 2 vols., 1890, Dover Publications, 1950.

Psychology (Briefer Course), 1892, reed. University of Notre Dame Press, 1985 si Dover Publications, 2001.

The Will to Believe, and Other Essays in Popular Philosophy, Londra, 1897.

Human Immortality: Two Supposed Objections to the Doctrine (the Ingersoll Lecture), 1897.

Talks to Teachers on Psychology: and to Students on Some of Life's Ideals, 1899, reed. Dover Publications, 2001.

The Varieties of Religious Experience: A Study in Human Nature, 1902, reed. BiblioBazaar, 2007; rom. Tipurile experientei religioase, trad. Mihaiela Cabulea, Ed. Dacia, Cluj‑Napoca, 1998.

Pragmatism: A New Name for Some Old Ways of Thinking, 1907, reed. Hackett Publishing, 1981 si Dover, 1995.

A Pluralistic Universe, 1909, reed. University of Nebraska Press, 1996.

The Meaning of Truth: A Sequel to "Pragmatism", 1909, reed. Prometheus Books, 1997.

Some Problems of Philosophy: A Beginning of an Introduction to Philosophy, 1911, reed. University of Nebraska Press, 1996.

Memories and Studies, 1911, reed. Reprint Services Corp, 1992.

Essays in Radical Empiricism, 1912, reed. Dover Publications, 2003.

Carti la care William James este (Autor)