René Guénon (1866-1951) este un nume bine cunoscut celor interesati de proiectul restaurarii „Traditiei”, de intelegerea crizei lumii moderne, celor care studiaza ordinele traditionale in lumea moderna. In România, René Guénon a fost multa vreme un nume aproape necunoscut, exceptie facând cativa admiratori si cunoscatori ai scrierilor sale. Dupa 1990, mai multe edituri s-au aratat interesate de publicarea operei sale; au aparut aproape toate lucrarile sale fundamentale: Simboluri ale stiintei sacre, Criza lumii moderne, Domnia cantitatii si semnele vremurilor (la editura Humanitas), Ezoterismul lui Dante, Simbolismul crucii (la editura Aion), Autoritate spirituala si putere temporala, Scurta privire asupra initierii, Initiere si realizare spirituala, Omul si devenirea sa dupa Vedanta, Ezoterismul crestin, Introducere generala in studiul doctrinelor hinduse, Metafizica si Cosmologie orientala, Demiurgul si alte studii traditionale, Starile multiple ale Fiintei, Marea Triada (la editura Herald).

Simpla lectura a titlurilor cartilor sale lasa sa se vada ca René Guénon a fost cu adevarat un purtator de cuvant al Traditiei, un autor care nu a propus o metafizica dogmatica si inchisa, ci a chemat la o desteptare spirituala, la o reinnoire in care Traditia sa ocupe locul cuvenit, cel care invita la conversia privirii si la transformarea interioara. „A dorit sa fie, pentru timpul nostru, unul dintre interpretii Traditiei primordiale si universale. Alegerile sale metafizice si demersul gandirii sale simbolice au avut mai intai o audienta limitata la cateva grupuri, dar ele au desteptat dupa moartea sa, survenita la Cairo, un interes care creste neincetat”, scrie Jean-Pierre Laurant, in Dictionnnaire de la franc-maçonnerie. Despre ecourile gandirii guénoniene da seama si aceasta intamplare; in urma cu 15 ani, revista Connaissance des réligions si-a suspendat aparitia; a fost preluata de editura pariziana Dervy, iar primul numar din noua serie a fost intitulat „René Guénon. L’Eveilleur, 1886-1951”. Amintim cativa dintre autorii studiilor publicate in acel numar: Henri Montaigu, Jean Biès, Françoise Bonardel, Jean Borella, Pierre Feuga, Patrick Geay, Roger Parisot. 

Una dintre lucrarile lui René Guénon deseori citata este cea despre masonerie si companionaj, Études sur la Franc-maçonnerie et le Compagnonnage, 2 volume, 1963), cu adevarat o carte postuma, compusa din texte disparate publicate sub nume propriu, dar mai ales sub pseudonime (Le Sphinxe, Palingenius), in diverse publicatii (Études Traditionnelles, La Gnose, Voile d’Isis, Regnabit). Pornind de la studii, articole si recenzii cu tematica masonica, a fost editata recent cartea Francmasonerie si companionaj. Studii si articole, cuvant-inainte de Vasile Zecheru, introducere de Gelu Voican Voiculescu, traducere din limba franceza de Gabriel Avram, Bucuresti, editura Herald, colectia „Arta regala”, 2016, 368 p. Este o culegere de texte care nu se suprapune peste versiunea franceza, este o reconfigurare ce aduce sub ochii cititorului roman texte altfel inaccesibile, oranduite in cinci sectiuni: doctrina masonica, polemica in jurul Superiorilor Necunoscuti, initierea mestesugareasca: companionaj si masonerie, simbolismul masonic, Martinez de Pasqually si Alesii Cohen.

Textele reunite in acest volum vorbesc despre istoria masoneriei, despre rituri, despre idealurile masoneriei; René Guénon este tributar mai vechii teorii care vedea in masoneria moderna/speculativa o continuare a rozacrucianismului, a gnosticismului, a ritualurilor corporatiilor Zidarilor, omitand uneori alchimia din randul celor care au configurat doctrina masonica. Sigur, este de retinut formularea carturarului francez: „initierea masonica, ca de altfel orice initiere, are drept scop obtinerea Cunoasterii integrale, care reprezinta Gnoza in adevaratul sens al cuvantului”. De asemenea, sunt de retinut ideile care unora le pot parea usor romantice, daca nu chiar desuete, cand e atat de increzator „ca va veni o zi, si nu peste multa vreme, cand se va stabili un acord definitiv asupra principiilor fundamentale ale Masoneriei si asupra aspectelor esentiale ale doctrinei traditionale. Atunci, toate ramurile Masoneriei universale vor reveni la adevarata ortodoxie, de care anumite Loji s-au indepartat, si toate se vor reuni in sfarsit, pentru a lucra la infaptuirea Marii Opere, ceea ce reprezinta implinirea integrala a Progresului in toate domeniile activitatii omenesti” – scria Guénon in 1910. Ecourile acestui text razbat pana in anul 2017, cand speculativii vor serba trei veacuri de lucrare la desavarsirea Marii Opere! Unele dintre textele lui Guénon sunt despre rituri, despre curente de la sfarsitului veacului al XVIII-lea, autorul oferind informatii pretioase despre ritul scotian rectificat, despre Stricta Observanta sau despre Superiorii Necunoscuti.

Una dintre mai vechile teme reluate de masoneria speculativa este cea a unei posibile filiatii cu cea operativa, staruind si astazi convingerea ca ordinul masonic isi legitimeaza prezenta, cu atat mai mult cu cat radacinile sale coboara in istorie. Pentru René Guénon, masoneria este „unica mostenitoare in lumea occidentala actuala”, adica ultima pastratoare a Traditiei. Peste cateva decenii, Roger Dachez avea sa fie transant in chestiunea tranzitiei de la operativ la speculativ, afirmand ca lojile care au aparut in Anglia au fost pur speculative si ca nimic nu ingaduie a afirma ca ele au succedat unor loji operative anterioare. Guénon scrie despre initierile de breasla, despre companionaj, boemieni, despre initierile de meserie, despre marcile corporative, despre pelerinaje sau despre Martinez de Pasqually si Ordinul Alesilor Cohen. Antologia Francmasonerie si companionaj completeaza cu texte mai greu accesibile seria scrierilor lui René Guénon, unul dintre ultimii aparatori ai Traditiei, o individualitate inserata intr-o epoca framantata de cautari, un om care nu a recunoscut alta autoritate decat pe cea spirituala. Acum noua decenii, cand René Guénon publica La crise du monde moderne, el inca spera ca diagnosticul sau va readuce Occidentul modern la Traditie; nu a ezitat sa afirme ca substratul viu al unei culturi este de ordin metafizic si ca Intelectualitatea transmisa si cultivata de Traditie nu poate fi confundata cu rationalismul filosofic sau stiintific, funciarmente materialist si profan.