Daca a existat in viata mea vreo perioada in care am fost obligat sa beau mai mult decat oricand din drojdia amara a sclaviei, atunci nu poate fi vorba decat de primele sase luni ale sederii mele la domnul Covey. Ne obliga sa muncim pe orice timp. Nu era niciodata prea cald sau prea frig; nu putea niciodata sa ploua, sa sufle vantul, sa bata grindina sau sa ninga prea tare pentru a iesi pe camp. Munca, munca, munca, iata ce trebuia sa facem cat era ziua de lunga si aproape cat era noaptea de lunga.

Zilele cele mai lungi erau prea scurte pentru el, iar noptile cele mai scurte prea lungi. Cand am ajuns acolo, eram destul de greu de stapanit, dar cateva luni de disciplina m-au imblanzit. Domnul Covey a reusit sa ma franga. Mi-a frant trupul, sufletul si inima. Flexibilitatea mea naturala era macinata, inteligenta se ofilea, dorinta de a citi disparuse, scanteia vesela care stralucea in privirile mele s-a stins; noaptea sclaviei s-a inchis peste mine; iata un om transformat intr-o bruta!

Duminica era singura zi in care aveam timp liber. O petreceam intr-un fel de stupoare animala, o stare intre somn si trezie, sub vreun copac mare. Uneori ma ridicam, prin sufletul meu trecea un fulger energic de libertate, insotit de o slaba raza de speranta, care palpaia un moment si apoi disparea. Cadeam din nou, jelindu-mi starea nenorocita. Uneori ma simteam indemnat sa pun capat vietii mele si vietii lui Covey, dar ma oprea un amestec de speranta si teama. Suferintele mele de pe plantatia aceea mi se par acum mai mult un vis decat o realitate cruda.

Casa noastra se afla la o aruncatura de bat de golful Chesapeake, al carui piept larg era mereu albit de panze care veneau din toate ungherele lumii locuite. Vasele acestea frumoase, imbracate cu albul cel mai pur, atat de incantatoare pentru ochii unui om liber, erau pentru mine niste stafii in cearsafuri care ma ingrozeau si ma torturau cu gandul starii mele nenorocite. Adesea, in tacerea adanca a Sabatului de vara, stateam complet singur pe tarmurile grandioase ale acestui golf nobil si urmaream, cu inima intristata si ochii plini de lacrimi, nenumaratele panze care se indreptau spre oceanul maret. Vederea acestora ma afecta profund intotdeauna. Gandurile mele cereau o formulare; si acolo, fara alt spectator decat Atotputernicul, imi varsam plangerea sufletului in modul meu grosolan, apostrofand multimea de vase in miscare:

Voi ati scapat de paramele voastre si sunteti libere; eu sunt legat cu
lanturile mele si sunt sclav! Voi inaintati vesele impinse de un vant bland, pe mine ma impinge trist un bici insangerat! Voi sunteti ingerii libertatii cu aripi usoare, care zboara in jurul lumii; eu sunt inchis dupa gratii de fier! Of, daca as fi liber! Of, daca m-as afla pe una din puntile voastre impunatoare si sub aripile voastre protectoare! Vai! Intre mine si voi se rostogolesc valurile tulburi. Dati-i drumul, dati-i drumul. Of, daca as putea sa-i dau drumul si eu! Daca as putea sa inot! Daca as putea sa zbor! Of, de ce a trebuit sa ma nasc om ca sa fiu transformat apoi in animal! Vesela nava a plecat; se ascunde in departarea estompata. Eu am ramas in infernul cel mai arzator al sclaviei nesfarsite.

O, Doamne, salveaza-ma! Doamne, scapa-ma! Elibereaza-ma! Exista vreun Dumnezeu? Atunci de ce sunt sclav? O sa fug. N-o sa mai indur. Fie ca ma prind, fie ca scap, incerc. As putea sa mor si aici de friguri sau de febra. Doar cu o moarte sunt dator. Pot sa fiu ucis fugind sau pot sa mor aici pe loc. Gandeste-te un moment; o suta de mile direct spre nord, si sunt liber! O sa incerc? Da! Cu ajutorul lui Dumnezeu, o s-o fac. Nu pot trai si muri ca sclav. O sa ma arunc in apa. Chiar golful acesta ma va purta spre libertate. Barcile cu aburi o luau in directia nord-est din North Point. Eu voi face la fel; si cand o sa ajung in capatul golfului, o sa-mi las barca in deriva, o sa traversez pe jos prin Delaware si o sa intru in Pennsylvania. Cand o sa ajung acolo, n-o sa mi se mai ceara permisul de trecere; o sa pot calatori fara sa fiu deranjat. Cu prima ocazie, ma duc, orice s-ar intampla. Intre timp, o sa incerc sa rezist sub jug. Nu sunt singurul sclav din lume. De ce sa ma chinuiesc? Pot sa indur la fel de mult ca oricare. In plus, sunt doar un baiat, si toti baietii trebuie sa asculte de cineva. E posibil ca nefericirea din timpul sclaviei sa imi mareasca fericirea cand voi fi liber. Trebuie sa vina zile mai bune.

Astfel obisnuiam sa gandesc si sa vorbesc cu mine insumi; imboldit de nebunie intr-un moment si impacandu-ma cu soarta mea nefericita in momentul urmator.